În 1989, an declarat de UNESCO „Anul internaţional Eminescu“, Uniunea Sovietică a emis o monedă omagială cu portretul lui Eminescu, având valoarea nominală de o rublă. Moneda e rară si foarte puţin cunoscută în România. Rubla Eminescu a fost pusă în circulaţie în URSS pe 26 decembrie 1989 (în prima zi după execuţia lui Ceausescu). A fost bătută la monetăria din Leningrad - azi Sankt-Petersburg -, iar tirajul a fost de două milioane de monede, din care 200.000 de calitate mai bună. Chipul lui Eminescu avea ca model imagologic fotografia acestuia din 1869.
Dintre cele patru fotografii-portret certificate ca fiind ale lui Eminescu, una singură a făcut „carieră“. Ea a ajuns să se identifice cu efigia poetului naţional, cu întreaga sa poezie, cu poezia romantică în general si poate chiar cu întregul romantism european. Dacă am face o statistică riguroasă a tuturor multiplicărilor acestei imagini (ţinånd cont de toate caietele si manualele scolare, de ediţiile populare ale poeziilor, de ediţiile critice si de lux, de afise, pliante, plicuri, timbre filatelice si postale, bancnote, monede, medalii etc.) am ajunge la peste un miliard de exemplare.

„Careul de Asi“
Eminescu este, fără îndoială, mai mult decât un brand. Este un simbol, oricât ar încerca unii să-l profaneze. Iar fotografia-blazon din 1869 s-a impus de la sine, prin eliminarea naturală a tuturor celorlalte. Cele patru portrete care alcătuiesc „careul de asi“ al imagologiei Eminescu sunt, în ordine cronologică: cel din 1869, făcut la Praga, în atelierul lui Jan Tomas, cel din 1880, făcut la Bucuresti de Frantz Duschek, cel din 1884, făcut la Iasi, de Nestor Heck, si cel făcut de Jean Bieling la Botosani, în 1887-1888. Încercarea de a consacra o imagine reprezentativă a poetului a făcut-o Maiorescu, ilustrând ediţia princeps „Poesii“ cu portretul din 1880, făcut de Frantz Duschek. După moartea poetului, imaginea „livrată“ publicului a fost cea a lui Jean Bieling de la Botosani, reprodusă pentru prima oară în volumul „Henriette si M. Eminescu. Scrisori către Cornelia Emilian“ (Iasi, Editura Saraga 1893). Fotografia convenea imaginarului unei epoci în care Eminescu era considerat filosoful pesimist, care a murit nebun, în mizerie. Portretul apare pe coperta primelor ediţii Saraga, pe cărţi postale, însă această „emblemă“ va fi în scurt timp refuzată de contemporaneitate. Fotografia nu-l reprezenta pe poetul de geniu, ci, asa cum spunea Ion Scurtu în 1903, „este potrivită numai pentru a nedreptăţi pe poet si a falsifica în ochii publicului imaginea fizionomiei adevărate a lui Eminescu“.

Duschek sau Tomas?
Se făcea, asadar, încă de pe atunci, referire la necesitatea unui chip ideal, model inconfundabil, absolut si abstract. Cea de-a treia fotografie, realizată de Nestor Heck la Iasi (1884), a avut o popularitate redusă. Criticii literari si publicul larg au respins-o, deoarece au recunoscut în ea semnele bolii. Portretul a fost totusi reprodus pe coperta ediţiei Saraga a volumului „Versuri si proză“ (1890), pe prima pagină a unor numere consacrate lui Eminescu din reviste ca „Flacăra“ (1912) sau „Gândirea“ (1929), precum si pe coperta ediţiei Botez din colecţia „Clasicii români comentaţi“.
Portretul executat de Frantz Duschek în 1880 pentru albumul Junimii (al doilea, în ordine cronologică) a fost considerat, de cei care l-au cunoscut pe poet, drept cea mai fidelă reprezentare a lui Eminescu, în sensul realist si complet al cuvântului: un Eminescu frumos si puternic, o figură usor spiritualizată de luptător. Fotografia va fi reprodusă în ediţia princeps din 1883 a poeziilor eminesciene si pe prima pagină a numărului de doliu al revistei „Familia“ (1889). Dar, contrar acestei accepţiuni teoretice a contemporanilor, privind imaginea „oficială“ a poetului, preferinţa artistilor plastici si a publicului s-a îndreptat, încet-încet, către prima fotografie, cea executată la Praga, în 1869, de Jan Tomas.

De la Praga la Viena
Cehii nu sunt constienţi de impactul extraordinar pe care l-a avut una dintre fotografiile făcute de un conaţional de-al lor asupra culturii si constiinţei publice din România: poetul nostru naţional a fost consacrat, ca imagine emblematică, de fotograful praghez Jan Tomas (1841-1912). Un fotograf important al epocii, dar nu reprezentativ pentru istoria si cultura poporului ceh. Sau, cel puţin, care nu e plasat la nivelul corespunzător prestigiului... Eminescu ajunsese la Praga în septembrie 1869, cu gândul si dorinţa de a urma cursurile Universităţii Caroline, a doua ca reputaţie în Imperiul Austro-Ungar (după Viena). Ca să se poată înscrie, trebuia să-si facă o fotografie. Un funcţionar excesiv de scrupulos a respins însă cererea poetului, pe motiv că documentul de absolvire nu era în regulă. După ce a stat o perioadă la fratele său, Serban, care locuia la Praga, Eminescu a plecat în acelasi an la Viena. Aici, funcţionarii Universităţii din capitala Imperiului i-au acceptat certificatul de absolvire si l-au înscris fără probleme ca student auditor. Ca si Eminescu însusi, fotografia făcută la Praga a traversat toată Europa înainte de a fi celebră în România.

Pe urmele lui Jan Tomas
Vechiul nostru colaborator Dan Toma Dulciu, pasionat cartofil, a fost recent la Praga, cu gândul de a afla mai multe despre Jan Tomas, fotograful despre care nici studiile din ţară, nici cele din Cehia nu ofereau prea multe date. Practic, nu se stia decât că era ceh, că avea un atelier la Praga, în Piaţa Sf. Venceslas nr. 7, si că i-a făcut prima fotografie-portret lui Eminescu (6 exemplare) în 1869. „Am poposit în aprilie 2008, la Praga, dorind să aflu mai multe despre locurile prin care a trecut Eminescu în toamna anului 1869, dar mai ales pentru a cunoaste personalitatea acestui artist fotograf - povesteste Dan Dulciu. Evident, atelierul lui Jan Tomas nu mai există de mult în Piaţa Sf. Venceslas nr. 7, acolo ridicându-se, de pe la 1910, un hotel impunător. Sansa a făcut să găsesc însă, la colecţionarii cehi, sapte fotografii de epocă purtând semnătura atelierului lui Jan Tomas. Ca si în cazul celebrei fotografii de tinereţe a poetului, aceleasi caracteristici tehnice si artistice mi-au atras atenţia: cartoane fine, provenind de la Viena, cu intenţia de a pune în evidenţă trăsăturile delicate ale chipului reprodus în fotografie... Dar lucrul cel mai important este faptul că pe unul dintre portrete este menţionat numărul de identificare al plăcii fotografice originare, care se păstra în atelierul artistului, astfel încât peste ani si ani să se poată reproduce, eventual, la cererea clientului, o altă serie de fotografii. Deci nu este exclus ca, pe lângă cele sase fotografii ale lui Eminescu, să mai existe una, pentru uz intern, si cliseul numerotat. Întrebarea este: unde se păstrează, în prezent, arhiva Jan Tomas? Se mai păstrează oare?“.

Viaţa si activitatea unui vånător de imagini
Dan Toma Dulciu a avut norocul să o cunoască, la Praga, pe Veronica Miclea (nicio legătură cu Veronica Micle!), directorul Centrului Cultural Român, cunoscătoare a limbii si culturii cehe. Cu ajutorul acesteia, el a reusit să afle mai multe date despre viaţa si activitatea fotografului Jan Tomas, inclusiv faptul că acesta a locuit si în România.
Jan Tomas provenea dintr-o familie de agricultori, fiind al patrulea copil din cei cinci fraţi. A studiat chimia alimentară la Praga, iar apoi s-a angajat la fabrica de bere din Sadova. A lucrat în calitate de chimist si la o fabrică de zahăr din Modrany. Potrivit documentelor de arhivă, Tomas si-a început activitatea de fotograf în anul 1867, în Piaţa Viaceslav, pe locul unde fusese atelierul unui alt fotograf, Ambroz Stretti. Atelierul s-a transformat rapid într-un veritabil salon artistic, unde veneau celebrităţile vremii pentru a fi fotografiate sau... pentru a-si imprima vocile pe plăci de gramofon.
Din cauza deteriorării construcţiei, atelierul s-a mutat în anul 1894 în grădina Casei Styblo, de lângă Grădinile Franciscane.
Pentru a face faţă concurenţei, Tomas s-a asociat cu alţi artisti fotografi: în 1871 cu Vaclav Donata apoi, în 1880, cu Jan Zamecnik. După încetarea colaborării cu acesta din urmă, firma sa a trecut în posesia lui Vaclav Donata. Jan Tomas este important si pentru că a îmbunătăţit tehnicile fotografice, ba chiar se spune că a patentat diverse moduri de procesare a fotografiei, ameliorând metodele de prelucrare a acesteia. Jan Tomas a vizitat multe locuri interesante: a fost de două ori în America, a locuit în Italia, în România, a vizitat Balcanii si alte ţări din Europa. Cercetări ulterioare ne vor arăta când s-a aflat Jan Tomas în România si cu ce prilej. Pentru bogăţia de întâmplări pe care a trăit-o, el a devenit chiar si erou al unui roman.