,,Nu se mai poate așa, sunteți complet depășit de situație și de importanța funcției pe care o aveți! E un dezastru! Nu faceți decât să astupați o groapă făcând una mai mare!,,

2
1298

Deputatul PNL Andreea Paul a propus, în cadrul audierii preşedintelui ASF în Comisia Economică din Camera Deputaţilor, declanşarea procedurii parlamentare pentru demiterea lui Mişu Negriţoiu, preşedintele comisiei precizând că „hârtiile sunt în curs”. Negrițoiu nu a schițat nici un gest când i s-a cerut demisia de onoare.

Andreea Paul a propus în cadrul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, declanşarea procedurii parlamentare pentru demiterea preşedintelui Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, Mişu Negrițoiu.

Toată lumea e nemulțumită

„S-a ajuns astăzi ca toată lumea să fie nemulţumită: clienţii, firmele de asigurări, doar dumneavoastră sunteţi mulţumit se pare de ceea ce se întâmplă în domeniul asigurărilor. Nu se mai poate aşa, sunteţi complet depăşit de situaţie şi de importanţa funcţiei pe care o aveţi. E un dezastru. Nu faceţi decât să astupaţi o groapă făcând una mai mare”, a declarat preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, Mihai Tudose, care i-a cerut lui Mişu Negriţoiu să-şi dea demisia.

Demisia de onoare

Un alt membru al comisiei i-a transmis lui Mişu Negriţoiu că ar trebui să-şi depună demisia de onoare.”Niciodată nu am ajuns în astfel de situaţie, să fim nevoiţi să cerem demisia preşedintelui ASF. Colegial, amical, v-aş sfătui…daţi-vă demisia de onoare şi nu vă lăsaţi în această situaţie foarte grea de a fi demis de Parlament. Cred eu că e mai bine să vă daţi demisia”, a declarat şi deputatul minorităţilor, Aurel Vainer.

,,O poveste de succes,,

Pe de altă parte, preşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, a declarat că, în România, nu e o nicio criză a asigurărilor, ba chiar la nivel extern este considerată o „poveste de succes”. El a părăsit şedinţa comisiei, fără a preciza dacă îşi va da sau nu demisia.Preşedintele comisiei, Mihai Tudose, a precizat, la finalul audierii, că va fi convocată comisia reunită, comisia de Politică Economică şi comisia de Buget-Finanţe, care vor întocmi un raport comun, ce va fi ulterior prezentat în plen, acolo unde se va cere din nou demisia preşedintelui ASF.

2 COMENTARII

  1. Este o rusine acest „domn” Negritoiu si toti cei care il sustin.De atatia amar de ani a facut numai rau si pt asta a fost si este platit cu sume fabuloase,fara nici o legatura cu nivelul de trai al romanului obisnuit.

  2. Demiterea acestui individ, Misu Negritiou, trebuia facuta mai de mult. Insa numai demiterea nu este suficienta: trebuie sa fie penalizat si cu „interdictia de a mai ocupa un post in oricare institutie a statului ” . Retineti aceasta interdictie!!!. Nu s-a folosit pina in prezent, nu este inclusa in CP. Insa parlamentarii terbuie sa o aplice. In acest mod vor fi indepartati pe termene care variaza de la 10 ani (minim) , pina la „pe viata” . Romania , poporul roman, nu mai poate suporta asemenea personaje care aflate in posturi de decizie, sa lucreze in interesele formelor din afara !!!. Ori ce afacut acest individ sinistru, arata ca nu are teama/frica de nimic. Atunci : cine-l protejeaza oare ??.

LĂSAȚI UN MESAJ