Mai mulţi furnizori de servicii medicale din Bucureşti au fost recent informaţi de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti că sunt obligaţi să restituie Casei sumele de bani aferente serviciilor medicale paraclinice, furnizate asiguraţilor în perioada 2013-2015

0
276
amenzi

Aceste servicii au fost decontate chiar de CASMB în baza contractelor pe care aceştia le aveau cu respectiva instituţie publică, atrage atenţia Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (Palmed).

Suma totală care ar trebui rambursată de operatorii privaţi de servicii medicale din Bucureşti, în acest caz, s-ar ridica la circa 70 de milioane de lei.

C.A.S.M.B. a transmis furnizorilor de servicii medicale paraclinice invitaţia de a ridica de la sediul instituţiei notificările prin care aceştia sunt somaţi ca, într-un termen de 30 de zile de la comunicare, să restituie anumite sume de bani, aferente serviciilor medicale paraclinice (analize de laborator) acordate de furnizori în perioada 2013-2015 persoanelor asigurate. Toate serviciile medicale pentru care furnizorii sunt acum obligaţi să dea banii înapoi au fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, spune Palmed.

Temeiul invocat este, în principal, un raport de control al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate efectuat la C.A.S.M.B., document care până acum nu a fost făcut cunoscut altcuiva decât entităţii controlate. Sunt sume de ordinul sutelor de mii de lei, pentru fiecare furnizor şi la nivelul zecilor de milioane de lei la nivelul Municipiului Bucureşti, susţine Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.

În acest context, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private atrage atenţia că CASMB nu a contestat realitatea serviciilor anterior acceptate spre decontare, iar furnizorii de servicii medicale, publici şi privaţi, care au primit notificările menţionate nu au făcut obiectul respectivei acţiuni de control şi, prin urmare, nu au fost în măsură să prezinte documente justificative care să ateste realitatea şi exactitatea elementelor prezumat a fi fost invocate în cadrul acţiunii de control.

Furnizarea serviciilor medicale şi, implicit, decontarea acestora se face în strictă concordanţă cu cadrul normativ aplicabil şi cu instrucţiunile de ordin administrativ primite de furnizori de la casele de asigurări de sănătate, inclusiv de la C.A.S.M.B., iar serviciile medicale al căror cost este suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate fac obiectul unei raportări riguroase şi al unui mecanism de verificare-validare din partea C.A.S.M.B., anterior decontării, ceea ce implică, în mod evident, o responsabilitate şi o responsabilizare din partea acesteia.

Sumele decontate entităţilor contractante, publice sau private, sunt supuse verificării stricte din punct de vedere al realităţii serviciilor furnizate, plăţile fiind efectuate în baza documentaţiei contractuale redactate de către C.A.S.M.B., iar simpla invocare a unui document emis în urma unui control ce a fost efectuat la sediu C.A.S.M.B. de C.N.A.S. nu poate, din punct de vedere legal, să constituie temei pentru reţineri arbitrare de fonduri supuse decontării.

„Pornind de la cele exprimate anterior, considerăm demersul C.A.S.M.B. ca fiind nelegal, fără bază contractuală, iar concluziile – ca aparţinând unei acţiuni de control la care furnizorii de servicii medicale, publici şi privaţi, nu au fost parte. Continuarea acestui demers fără ca măcar să fie aduse la cunoştinţă acestora elemente esenţiale cum ar fi: raportul de control în integralitatea sa, faptele imputabile, un eventual prejudiciu, legătura dintre faptă şi prejudiciu, şi individualizarea răspunderii, reprezintă un act regretabil, de natură să pună la îndoială cel puţin profesionalismul persoanelor responsabile de iniţierea acestuia”, atrage atenţia Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

„Nu în ultimul rând, o invalidare netemeinică şi retroactivă a serviciilor medicale furnizate şi decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate generează necesitatea şi obligativitatea furnizorilor de servicii medicale de a recupera sumele respective de la beneficiarii acelor servicii, chiar dacă aceştia beneficiau, la data acordării, de calitatea de asigurat”, completează Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ