Siveco Romania a câştigat licitaţia organizată de Serviciul Român de Informaţii (SRI) pentru furnizarea sistemului IT prin care instituţia afirmă că urmăreşte un mai bun control al modului de cheltuire a banilor în instituţii publice

0
1987

Andrei Cruceru, fost manager pentru vânzări către sectorul public la Asesoft International, compania fondată de Sebastian Ghiţă, a devenit acţionar majoritar la Nova Tech Integrated Solutions, cu 55% dintre acţiuni, după ce Răzvan-Iulian Băicoianu, unul dintre acţionarii Nova Tech Integrated Solutions, i-a cesionat 15% din capital, potrivit datelor companiei.

 Cesiunea titlurilor a fost aprobată de acţionari într-o şedinţă desfăşurată la 21 iunie, scrie profit.ro, menţionând că valoarea transferului de acţiuni nu a fost precizată în datele companiei.

Astfel, pe lângă Andrei Cruceru, care deţine 55% dintre titluri, celelalte acţiuni ale  Nova Tech Integrated Solutions sunt deţinute de Giorgia Borduşanu – 30% şi Marius Ionuţ Marinescu – 15%.

Nova Tech Integrated Solutions şi Siveco, furnizează SRI sistemul IT de control al banilor.

Cu afaceri de 27,6 milioane de lei în 2016, de la 5,25 milioane în 2015, Nova Tech Integrated Solutions este parte a asocierii conduse de Siveco Romania.

Sistemul IT va identifica rapid şi firmele ai căror acţionari sau administratori figurează la mai multe firme şi au cazier judiciar, precum şi persoanele fizice în cazul cărora sunt neconcordanţe între venitul declarat şi clădirile, terenul sau maşinile achiziţionate.

Contractul a fost estimat la 114,46 milioane de lei, fără TVA, şi a fost atribuit pentru 95,4 milioane de lei, fără TVA, conform datelor publicate pe www.e-licitatie.ro.

Subcontractanţii asocierii conduse de Siveco Romania sunt Romsoft International şi BAE Systems Denmark. Sistemul IT va fi finalizat în termen de 20 de luni de la data atribuirii, conform datelor din caietul de sarcini. Finanţarea este asigurată de la bugetul de stat şi din fonduri europene.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here