Senatorul Pârvulescu și filiera bulgărească. Cum pierde bani statul român în favoarea criminalității financiare din țara vecină și prietenă

0
918

Un bulgar misterios a preluat firma senatorului PNL Eugen Pîrvulescu după ce politicianul din Teleorman a încărcat compania cu datorii la stat. Un contract public câștigat de firma liberalului este investigat de procurorii DNA pentru că banii au fost încasați, dar proiectul abandonat. Acum, statul încearcă să recupereze o parte din paguba pasată bulgarului, care este de negăsit.

  • Bulgarul a preluat o altă companie de la un apropiat al fostului CEO Lukoil Bulgaria
  • Acesta mai este implicat într-o societate luată de la un alt teleormănean
  • Firma pe care a deținut-o în Bulgaria are datorii de aproape 400 mii de euro

L-am căutat pe misteriosul bulgar la adresa care apare în documentele din România. Am ajuns într-o comună aflată la 15 minute de kilometrul zero al capitalei bulgare. Nu am găsit pe nimeni acolo. Unul dintre vecinii cu care am vorbit ne-a spus că nu îl cunoaște și că acolo ar locui o angajată a poliției.

WhatsApp Image 2024 01 25 at 14.08.56

Imagine de la adresa bulgarului

Yordan Angelov, bulgarul pe care-l căutam, este cel care a preluat o firmă înființată în 2002 de parlamentarul Eugen Pîrvulescu și soția sa. Firma politicianului a luat contracte din bani publici pe bandă rulantă, fără să le mai și finalizeze. Reporterii Context.ro au identificat mai multe astfel de cazuri. Firma a intrat în faliment, iar lichidatorul judiciar nu a reușit, nici el, să dea de bulgar.

În iunie 2019, a fost deschisă procedura de insolvență a societății care a dat gaură în bugetul statului.

Potrivit unui raport depus la tribunal, ANAF ar fi constatat, în urma unui control încheiat în decembrie 2019, că Pefin General Prod avea datorii de peste 300 mii de lei la bugetul de stat.

Lichidatorul desemnat să se ocupe de caz povestește că nu l-a văzut niciodată pe administratorul bulgar Yordan Angelov sau pe asociatul său spaniol, care nu au răspuns la niciun fel de chemare în instanță, ci doar ar fi vorbit cu Angelov la telefon.

„Eu nu am dat de acești oameni, deci eu nu i-am văzut”, a afirmat lichidatorul într-o discuție cu reporterul Context.ro. „El m-a sunat, a fost un număr privat, a mai spus expertul. Iar convorbirea s-a purtat în limba română, cu toate că în actele încheiate pentru numirea sa ca administrator era specificat că bulgarul nu este vorbitor de română și nu înțelege limba română. Iar în 2019 „s-a prezentat unul din foștii angajați”, după cum susține lichidatorul. „A venit un domn (…) a adus câteva documente (…) N-a vrut să se prezinte”, a adăugat practicianul în insolvență.

Cine e omul de paie din Bulgaria

Bulgarul Yordan Angelov a fost implicat în două companii bulgărești. Una dintre ele, care a schimbat de mai multe ori proprietarul în decursul a șase ani, a adunat datorii de aproape 400 mii de euro la Agenția Națională de Administrare Fiscală din Bulgaria.

Unul dintre foștii patroni, Ivan Kosev Nedkov, a transferat compania pe numele altei persoane, care a cesionat-o apoi lui Angelov. În 2015, Angelov a transferat firma către un individ care apare implicat în 97 de firme bulgărești.

Nedkov a fost manager în două companii controlate de oligarhul Valentin Zlatev. Fost CEO al Lukoil Bulgaria, Zlatev este un apropiat al lui Boyko Borisov, fost premier în țara vecină.

Angelov nu deține nicio proprietate în Bulgaria. Reporterii Context.ro au încercat să îl identifice și să stea de vorbă cu el, însă a fost de negăsit.

Firme de apartament în România

Yordan Angelov a devenit acționar și administrator în februarie 2015 la două firme care au sediul social la aceeași adresă ca și Pefin General Prod, societatea înființată de senatorul Pîrvulescu.

Într-una dintre firme, Angelov este partener cu o femeie de cetățenie bulgară care e implicată în peste 100 de societăți din Bulgaria. Compania deținută de cei doi are datorii de aproape 118 mii de lei la ANAF.

Anterior, societatea a aparținut lui Liviu Dencu din Teleorman, care a preluat-o de la alți teleormăneni care dețin mai multe afaceri în România. Dencu a fost acuzat în dosarul fabricii de diplome de la Alexandria că s-a ocupat de falsificarea documentelor. În dosarul pentru anularea diplomelor figurează și numele senatorului de Teleorman Eugen Pîrvulescu, care nu și-a făcut niciodată public CV-ul. În vara anului 2023, judecătorii au respins propunerea parchetului de a anula toate diplomele.

Liviu Dencu nu a răspuns întrebărilor adresate de reporterul Context.ro.

Cealaltă companie a lui Angelov din România a fost preluată de la un bărbat de origine siriană, cu cetățenie română, care are afaceri și în Marea Britanie.

Niciuna dintre cele două societăți nu are activitate fiscală.

Când a intrat în insolvență, Pefin General Prod avea de recuperat peste 100 mii de lei de la trei societăți.

Pagube la buget, în Teleorman

Statul român a fost păgubit de mai multe ori de firma înființată de politicianul din Teleorman, care a ajuns în final pe numele bulgarului.

  • APA

Spre exemplu, într-un dosar penal, procurorii DNA au constatat că societatea a comis un prejudiciu de 1,8 milioane de lei.

În 2010, statul a alocat peste 6 milioane de lei pentru înființarea rețelei de apă în comuna Olteni din Teleorman. Contractul a fost câștigat de firma lui Pîrvulescu.

Termenul de finalizare a fost prelungit prin șase acte adiționale. Ultimul, din decembrie 2014, a fost semnat de primarul comunei, Emilian Mărcușanu, și de Yordan Angelov ca reprezentant al Pefin General Prod. Însă, datele de la Registrul Comerțului arată că Angelov a intrat oficial în societate abia în februarie 2015, și abia în aprilie a fost numit administrator. Pe document, numele bulgarului e scris greșit, iar semnătura nu se aseamănă cu cele de pe alte acte. De fapt, semnătura din dreptul numelui lui Yordan pare să fie diferită de la un act la altul.

angelov yordan

În 2016, procurorii DNA au început o investigație penală după ce a fost depus un denunț pe numele primarului comunei Olteni și a lui Pîrvulescu pentru luare și dare de mită. Denunțătorul a sesizat autoritățile că Eugen Pîrvulescu ar fi oferit un autoturism primarului pentru ca acesta să favorizeze compania sa. Mai târziu, experții DNA au constatat că fostul edil a primit gratis de la o firmă a lui Pîrvulescu o mașină, dar și că rețeaua de distribuție a apei într-unul din sate a fost făcută pe jumătate, iar extinderea rețelei din celălalt sat din comună n-a fost făcută deloc, deși a fost plătită. Un expert DNA a constatat că peste 35% din banii alocați pentru rețeaua de apă, adică aproape 1,8 milioane de lei, au fost plătiți nejustificat pentru lucrări care nu existau în realitate.

Procedura prin care a fost atribuit contractul ar fi fost manipulată, potrivit unui martor în dosar, care a declarat procurorilor că primarul comunei l-a adus pe un apropiat al lui Pîrvulescu să se ocupe de documentația achiziției publice. Acesta din urmă a fost acționar în alte două firme pe care senatorul le-a deținut. Totodată, un reprezentat al societății care a proiectat rețeaua de apă a spus procurorilor că bărbatul ar fi reprezentat firma Pefin General Prod pe parcursul lucrărilor. Acesta a fost pus sub urmărire penală de DNA în 2018 pentru complicitate la abuz în serviciu. Fostul edil, Mărcușanu, a fost acuzat de trafic de influență și instigare la abuz în serviciu, iar Eugen Pîrvulescu este urmărit penal pentru cumpărare de influență.

Dar apa nu a mai ajuns în casele localnicilor nici până azi.

“Situația e aceeași, nu s-a schimbat absolut nimic”, a declarat pentru Context.ro o consilieră locală a Primăriei Olteni. “Pe strada mea, în Perii Broșteni, nu există nici măcar conductă (…) Pe strada Revoluției e o singură cișmea care n-a funcționat niciodată (…) În Olteni mai merg alea câteva cișmele. Dar când merg, când nu merg”.

Fostul primar din comuna Olteni nu a vrut să stea de vorbă cu reporterul Context.ro.

Mai multe detalii despre caz, aici.

  • SPITALUL

În 2009, Pîrvulescu și un fost prefect de Teleorman ar fi prejudiciat bugetul unui spital care tratează bolnavi de tuberculoză cu aproape 1,5 milioane de lei. Spitalul din Roșiori de Vede avea nevoie de echipamente, iar un grup de firme ale politicianului, printre care și Pefin General Prod, le-a vândut de zeci de ori mai scump. Procurorii DNA au intrat pe fir, însă dosarul a fost clasat, iar paguba a rămas nerecuperată.

În 2012, la DNA a ajuns și o plângere anonimă în care Pîrvulescu era acuzat de evaziune fiscală prin intermediul companiilor deținute în scopul majorării preţurilor produselor achiziţionate de autorităţile contractante şi totodată pentru rambursarea ilegală de TVA. Dosarul a fost clasat.

Detalii aici.

  • SALA POLIVALENTĂ

Tot în urmă cu 14 ani, o sală polivalentă și o bază sportivă urmau să fie construite în Teleorman. Contractele au ajuns la aceeași firmă a lui Eugen Pîrvulescu. Societatea a luat banii, dar proiectele nu au fost finalizate.

Construcția unei săli de sport polivalente în Roșiori de Vede a început din 2009. După mai multe prelungiri ale contractului și acte adiționale care au ridicat prețul lucrării, Pîrvulescu a încheiat un document între companiile sale, sub înțelegerea ca noua firmă, la care este acționar majoritar și în prezent, să construiască în continuare și să primească restul de bani, 2,5 milioane de lei. În timp ce reporterii Context.ro documentau cazul, în anul 2022, la clădire au apărut pereți, iar după publicarea articolului au fost montate și geamuri. Însă firma lui Pîrvulescu încasase 90% din contract până în anul 2016.

sala sport

Sala de sport în anul 2020

Clubul Sportiv care a contractat firma pentru construcția sălii polivalente de la Roșiori a dat în judecată compania fondată de fostul lider al PNL Teleorman și pasată bulgarului, dar și societatea politicianului, care a preluat ulterior contractul. Clubul cere plata unor penalități și banii pe lucrările plătite și neefectuate.

  • BAZA SPORTIVĂ

Un alt proiect neterminat se află într-o comună de lângă Roșiori. Un raport realizat de un specialist al Curții de Conturi în 2013 arată că lucrările pentru o bază sportivă au fost făcute pe jumătate, cu materiale ieftine. În decembrie 2014, primarul din Măldăeni a cerut în instanță recuperarea banilor, dar paguba nu a fost achitată, firma ce a aparținut lui Pîrvulescu fiind în faliment.

Amănunte aici.

  • AMBULANȚA

În ianuarie 2022, procurorii Anticorupție l-au trimis în judecată pe senatorul Pîrvulescu după ce, în 2021, și-ar fi construit o rețea de corupție în cadrul Serviciului de Ambulanță Teleorman. În timp ce candida pentru un nou mandat de președinte al organizației județene a PNL, politicianul a orchestrat fraudarea unor concursuri pentru joburi plătite din bani publici, susține DNA. Nouă protejați ai parlamentarului ar fi urmat să intre în gruparea coruptă.

DNA a descins în sala de examen în care se susținea proba scrisă la concursul pentru posturile de asistent medical la Ambulanța Teleorman. Existau suspiciuni de fraudare a examenului. La percheziții, unul dintre candidați a fost prins cu o fițuică, iar în mașina sa erau alte documente care indicau faptul că a primit subiectele și răspunsurile înainte de concurs. O altă candidată la postul de asistent a recunoscut că sora ei, angajată la organizația PNL Teleorman, pe atunci condusă de Pîrvulescu, i-a dat subiectele cu trei zile înainte de concurs. Senatorul obținuse subiectele de la asistentul-șef al Ambulanței Teleorman, care decisese deja să colaboreze cu procurorii și să-l denunțe pe politician, astfel că planul de fraudare a fost supravegheat și documentat de DNA. Dosarul e judecat la Curtea Supremă.

Detalii aici.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here