SECRETELE BELGRADULUI. Cuibul” lui Sebastian Ghiţă şi al mogulilor români de la Belgrad

0
1743

O serie de detalii din întâlnirile avute în ultimul an la Belgrad de către inculpatul Sebastian Ghiţă arată că acesta foloseşte de fiecare dată în capitala Serbiei aceeaşi locaţie atunci când vrea să se vadă şi să discute cu moguli, consultanţi şi jurnalişti din România, ulterior fotografiile întrevederilor lui Sebastian Ghiţă apărând destul de rapid în presa de la Bucureşti.

Însă locaţia din Belgrad, preferată de Sebastian Ghiţă, pare a nu fi aleasă întâmplător. Hotelul Falkensteiner din Belgrad este în mod tradiţional gazda unor reuniuni şi conferinţe de anvergură, atât pe teme de media, sport/baschet, dar şi pe teme de dezvoltare digitală şi tehnologie a informaţiei, subiecte care-l pasionează pe mogulul IT fugar al României.

În ziua reunirii “mogulilor” Sebastian Ghiţă, Dan Andronic, Cozmin Guşă şi omului de afaceri Ovidiu Semenescu la Belgrad, în aceeaşi zi de 17 ianuarie 2019, joi, în aceeaşi locaţie, adică tot hotelul Falkensteiner unde-şi ţine Sebastian Ghiţă întâlnirile, s-a desfăşurat o reuniune oficială, cu participare la nivel înalt, respectiv “Primul dialog digital Serbia – Rusia” , între guvernul sârb şi guvernul rus.

Reuniunea din hotelul Falkensteiner la care au participat importanţi politicieni sârbi, inclusiv premierul Serbiei, figuri de marcă ale companiilor de tehnologie a informaţiei ruse, 60 de oameni de afaceri ruşi şi sârbi şi chiar şi Dmitry Peskov, reprezentantul special al preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru dezvoltarea digitală şi tehnologică a regiunii, şefii Agenţiei de stat pentru Investiţii Strategice a Federaţiei Ruse (ASI), condusă chiar de Vladimir Putin, a deschis vizita oficială a preşedintelui rus la Belgrad.


C. Guşă:

Hotelul l-am ales de pe booking. Eu l-am ales. N-am avut timp mult.  Eu am stabilit întâlnirea.”

I. Cristoiu:

Păi, Dan Andronic cu Ghiţă m-au dus, cine? De unde să ştiu eu hotelurile în Serbia? Doamne fereşte, pleci la Belgrad şi cauţi pe booking.com? Ce dracu’, sunt nebuni? Cine zice asta bate câmpii. E o contradicţie elementară. Cum adică mă duc să mă întâlnesc cu Ghiţă şi aleg eu de pe booking? Nu există să-l alegi de pe booking. Dacă cineva spune asta, prin asta spune că e ceva în neregulă.

I. Cristoiu:

Nu ştiam că toţi ăia au fost tot acolo. Nu ştiam că e acelaşi.

C. Guşă:

N-am ştiut că toate întâlnirile lui Ghiţă se petrec la acelaşi hotel. O să-l sun pe Burci să văd dacă a stat acolo.

C. Burci:

Am observat şi eu că este acelaşi hotel.

C. Guşă:

Când am ajuns, a tras Tarom-ul exact lângă cele 4 avioane ale lui Putin! Nu m-am uitat dacă a fost o reuniune. S-o fi terminat când am ajuns eu.

D. Andronic:

Putin plecase de vreo 20 de ore când ne-am văzut noi.

C. Guşă:

Semenescu nu e cu presa.

S. Ghiţă:

Domnul Semenescu este interesat să investească în presă, dacă nu mă înşel mai are şi nişte siteuri.

C. Burci: 

M-am gândit la ce vă gândiţi şi dvs, exact. Deci să nu vă închipuiţi că nu mi-a trecut prin minte.

C. Guşă:

Coincidenţă, asta e!”


Hub-ul” lui Sebastian Ghiţă din Belgrad


Situat în apropiere de centrul de afaceri al Belgradului, dar şi foarte aproape de faleza Dunării şi de cluburile de noapte, hotelul Falkensteiner din Belgrad este aflat la 15 kilometri de aeroportul internaţional Nikola Tesla.

Poziţionat însă pe Bulevardul Mihaila Pupina 10k, Novi Beograd, zona financiară şi de afaceri a Belgradului, hotelul Falkensteiner se află chiar vizavi de sediul oficial al Digital Serbia Intiative, un important ONG sârb, care reuneşte puternice companii private ce doresc trasformarea Serbiei într-o societate digitală.

Companiile reunite în Digital Serbia Initiative sunt:

Microsoft, PWC, Axel Springer Ringier, Telekom Srbija, Infostud, Nodeus, SevenBridges, Startit, Telenor, Raiffeisen Bank, Roche, 3Laterali, Antenna Group, Institute Biosense, Direct Media, EY Serbia, FisGlobal, ICT Hub, Karanovic Nikolic, New Frontier Group, NBL Branka, TeleGroup, Societe Generale Srbija, Vegait Sourcing, Visaris şi Petrovic&Glogonjac.

În acest fel multe dintre conferinţe, reuniuni atât pe temă de tehnologie a informaţiei, IT, digital, inovaţie, media, medicină, sport şi nu numai, se desfăşoară chiar la hotelul Falkensteiner, având în vedere proximitatea, hotelul cu această ocazie devenind un “hub”, un incubator de afaceri în aceste domenii, un prilej pentru diferite oportunităţi.

Martie 2018.

Interviul Sebastian Ghiţă cu Ion Cristoiu din The Boardroom a hotelului Falkensteiner din Belgrad

Ion Cristoiu:

Păi, Dan Andronic cu Ghiţă m-au dus, cine? De unde să ştiu eu hotelurile în Serbia? (…) Doamne fereşte, pleci la Belgrad şi cauţi pe booking.com să îi iei interviu lu’ăla? Ce dracu, sunt nebuni? Cine zice asta bate câmpii. Prin asta se spune că e ceva în neregulă.”


La începutul lunii martie 2018, în media româneşti, îşi face apariţia pentru prima oară “scena hotelul”. În fapt, “cuibul” lui Sebastian Ghiţă de la Belgrad, pe unde acesta îşi face veacul şi pe unde duce, aduce şi invită persoane, se fac fotografii, iar imaginile apar ulterior în presă, probabil ca să arate importanţa “personajului” şi evenimentelor.

Aşa se face că în martie 2018, Sebastian Ghiţă, la ora aceea inculpat, fugar, cu mai multe mandate de arestare pe numele său şi cerere oficială de extrădare, îi acordă un interviu jurnalistului Ion Cristoiu. Interviul este potenţat, intermediat şi promovat în 6 episoade de Dan Andronic prin intermediul EvZ, Andronic fiind prietenul şi partenerul lui Sebastian Ghiţă, dar şi persoana care filmează interviul.

Acum, Ion Cristoiu mărturiseşte:

Interviul ăla a fost infernal pentru mine pentru că îmi era limpede… Eu m-am dus la el cu o jumătate de carte, da? Dar la foarte multe… vedeam că merge până la un punct. Asta e convingerea mea. Eu nu cred că a plecat de capul lui, eu nu cred. Nici faptul că nu a dat poza aia, nu a dat filmul, adică are filmul, ce dracului? (…) Eu nu cred că domnul Ghiţă este altceva decât agent SRI.

Locul unde se desfăşoară în martie 2018 interviul lui Sebastian Ghiţă luat de jurnalistul Ion Cristoiu şi intermediat de Dan Andronic este Hotelul Falkensteiner din Belgrad, zona Novi Beograd.

Întrebat cine l-a adus în mod specific la acel hotel şi cum se face că a ajuns la hotelul Falkensteiner, jurnalistul Ion Cristoiu a declarat: Păi, Dan Andronic cu Ghiţă, cine? De unde să ştiu eu hotelurile în Serbia?” Ei au asigurat asta. De ce, e ceva? Nu, ei! Ca să înţelegeţi: deci una din condiţii a fost să mă duc cu un tânăr care să-mi arate drumul. Dan Andronic a fost din partea EvZ, el a decontat, el a plătit şi el, la hotelul ăla. Pe noi, la aeroport, ne-a aşteptat Ghiţă. E un hotel destul de pricopsit pentru că are…Noi am luat interviul la hotel. Are sală de conferinţă. Da, am stat în hotel şi eu şi Andronic. Acolo erau şi conferinţele. La mine, “operaţiunea”, că e foarte important şi ca amănunt, a fost a Evenimentului Zilei şi eram genul de invitat care e dus la hotel, nici nu ţin minte numele hotelului. La un hotel se cazează, îl aşteaptă în hol ăia, şi ca să plece sau ca să vină şi gata. Nici nu ştiu numele hotelului. 

Da, n-am nicio îndoială că nu era un hotel pe care îl alesese Evenimentul Zilei de pe site. Era un hotel recomandat. Sigur e un hotel pe care îl ştie Ghiţă, e limpede că e un hotel pe care îl ştie. Da, ţin minte că era un hotel european, după standarde europene. Mi-e limpede dacă nu Dan, atunci Ghiţă, a zis să stăm la hotelul ăsta.

Ion Cristoiu recunoaşte că hotelul în care a făcut interviul cu Sebastian Ghiţă, “e un hotel destul de frecventat” şi admite că “nu ştiam că toţi ăia au fost tot acolo. Nu ştiam că e acelaşi.

Întrebat dacă este cumva posibil ca, întâmplător, fix hotelul Falkensteiner să fi fost ales de pe siteul booking.com, jurnalistul Ion Cristoiu a început să râdă şi să se amuze: Doamne fereşte, pleci la Belgrad şi cauţi pe booking.com să îi iei interviu lu’ăla? Ce dracu, sunt nebuni? Cine zice asta bate câmpii. E o contradicţie elementară. Cum adică mă duc să mă întâlnesc cu Ghiţă şi aleg eu de pe booking? Nu există să-l alegi de pe booking. Dacă cineva spune asta, prin asta spune că e ceva în neregulă.


Aprilie 2018.

Întâlnirea Sebastian Ghiţă, Asaf Eisin şi Cristian Burci din Hematite Cigar Lounge al aceluiaşi hotel Falkensteiner

Cristian Burci:

“Mai era un domn care locuia în hotelul respectiv şi care a fost la cafea cu noi atunci, consultantul israelian, Asaf Eisin. (…) Am observat şi eu că este acelaşi hotel. M-am gândit la ce vă gândiţi şi dvs, exact. Deci să nu vă închipuiţi că nu mi-a trecut prin minte.”


Pe 9 Aprilie 2018, în mai puţin de o lună, mai apare o fotografie. Jurnalistul Sabin Orcan, director al revistei Newsweek, publică pe contul său de Facebook o fotografie cu următorul mesaj: Din ciclul „Primim la redacție”: Instantaneu recent din barul unui hotel din Belgrad. În stânga, citindu-și telefonul, fugarul Sebi Ghiță. După aspectul relaxat, n-ai zice că e îngrijorat de o posibilă extrădare. În mijloc, un personaj încă neidentificat. În dreapta, surpriză, mogulul Cristi Burci, patronul unui ziar care susține, cică, statul de drept. S-o fi dus să ia lumină?!  #penaliinvacanta  #fratiamogulilor”.

Oraşul şi zona, aceleaşi: Belgrad, Novi Beograd. Locaţia, aceeaşi: hotelul Falkensteiner. Locul: Hematite Cigar Lounge. Sebastian Ghiţă stă tolănit într-un fotoliu mov, butonând telefonul. Fotografia “îi surprinde” pe Cristian Burci, patron al trustului “Adevărul”, patron al tabloidului Click şi al postului Prima TV, consultantul israelian, Asaf Eisin, strateg al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, al preşedintelui sârb, Aleksandar Vučić, al mai multor formaţiuni politice din Israel, implicat în zona militară dar şi în firma de consultanţă londoneză, ESBR, şi Sebastian Ghiţă.

Întrebat cum au ajuns toţi şi s-au reunit în acelaşi hotel Falkensteiner, Cristian Burci răspunde:

Habar n-am exact cum a fost stabilită întâlnirea. Eu am avut altă treabă la Belgrad şi, fiind acolo, am zis să beau o cafea cu omul”. Nu ştiu dacă el a zis sau cine a zis să bem la hotelul ăla, la Falkensteiner, un nume nemţesc are hotelul. Dar nu mai ştiu dacă eu sau el”.

După ce a confirmat locaţia din Belgrad şi a observat succesiunea de fotografii din acelaşi loc, Cristian Burci a remarcat: “Am observat şi eu că este acelaşi hotel. M-am gândit la ce vă gândiţi şi dvs, exact. Deci să nu vă închipuiţi că nu mi-a trecut prin minte. E unul dintre hotelurile bune, sunt vreo trei hoteluri bune. Nu pot să zic că el (n.m Sebastian Ghiţă), că mai era cineva care stătea acolo, mai era un domn care locuia în hotelul respectiv şi care a fost la cafea cu noi atunci, consultantul israelian. Şi cred că locaţia a fost stabilită din cauza faptului că stătea el acolo, dacă îmi aduc aminte.

Patronul grupului Adevărul descrie şi ce a făcut în ziua respectivă spunând că el nu s-a cazat la hotel Falkensteiner, ci doar întâlnirea lui cu Asaf Eisin şi Sebastian Ghiţă a avut loc acolo: “Nu, eu am venit dimineaţă şi am plecat seara. Am avut o altă întâlnire de dimineaţă şi aia e o cafea înainte să mă duc la aeroport. Nu, eu chiar am avut o întâlnire. Eu am venit cu avionul de dimineaţă şi am plecat cu avionul de seară. Deci am ajuns în ziua respectivă pe la 12.00 la Belgrad şi am plecat la 20.30, 21.30, la cât e avionul de seară. Nici n-am stat noaptea în Belgrad. Am avut întâlnire de business. N-am nicio explicaţie cum au apărut pozele. Putem să ne gândim la orice.


17 Ianuarie 2019, joi.

Chiar la hotelul Falkensteiner se deschide vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu “Primul Dialog Digital Serbia- Rusia.”

Participă: premierul sârb, Ana Brnabić, ministrul sârb al Inovării şi Dezvoltării Tehnologice, Nenad Popovic, preşedintele Camerei de Comerţ sârbe, ambasadorul Rusiei la Belgrad, Dmitry Peskov, reprezentantul special al preşedintelui rus pentru dezvoltare digitală şi tehnologică, şefii fondului de stat de investiţii, dezvoltare, inovare şi capital al Federaţiei Ruse, Russian Venture Company, şefii Agenţiei de stat pentru Investiţii Strategice a Federaţiei Ruse dar şi repezentanţii a 60 de companii de tehnologie, cele mai importante din Rusia şi Serbia


Chiar 17 Ianuarie 2019, joi, ziua în care mogulii Sebastian Ghiţă, Dan Andronic, Cozmin Guşă şi omul de afaceri Ovidiu Semenescu se reunesc la Belgrad este şi ziua în care preşedintele rus, Vladimir Putin, îşi începe vizita în capitala Serbiei. În acel moment, delegaţia oamenilor de afaceri ruşi şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, ajunseseră cu o zi mai devreme, de miercuri în Serbia, iar aeronava preşedintelui Putin aterizează joi pe aeroportul sârb Nikola Tesla cu puţin înainte de ora 11.30, ora 10.30- ora României.

Însă de la ora 9.45, ora Belgradului, a aceleiaşi zile de joi, presa sârbă relatează că vizita preşedintelui rus este deschisă printr-o reuniune de marcă, cu participare şi prezentare de anvergură care se desfăşoară chiar în hotelul Falkensteiner din Belgrad.

9.45- Primul Dialog Digital Serbia- Rusia a început. În hotelul Falkensteiner din Novi Beograd are loc o prezentare de proiecte din Serbia şi Rusia sub patronajul Forumului Primul Dialog Digital Serbia- Rusia”.

Conferinţa de la “hotelul mogulilor” români este organizată chiar de către Ministerul Inovării şi Dezvoltării Tehnologice al Serbiei şi de către Agenţia de stat pentru Investiţii Strategice a Federaţiei Ruse (ASI), condusă chiar de preşedintele rus, Vladimir Putin, “deschiderea dialogului digital sârbo-rus din hotelul Falkensteiner deschizând în acelaşi timp şi vizita oficială la Belgrad a lui Vladimir Putin.

Ulterior, atât Guvernul Serbiei, prin ministrul Nenad Popovic cât şi preşediţia rusă, prin Dmitry Peskov au transmis comunicate despre participarea la “Primul dialog digital Serbia – Rusia” din hotelul Falkensteiner, sub titlurile “Inovaţia şi economia digitală, viitorul relaţiilor dintre cele două ţări” (partea sârbă) şi “Primul “Punct de fierbere/ Boiling Point” internaţional va fi deschis la Belgrad în aprilie 2019” (partea rusă).

Marţi, 15 Ianuarie 2019, cu doar două zile înainte de vizita oficială de la Belgrad, Vladimir Putin a condus la Moscova o altă şedinţă a Agenţiei pentru Investiţii Strategice a Federaţiei Ruse, discutând şi cu “alesulsău, Dmitry Peskov şi trasând liniile directoare ale ASI pentru 2019-2021, având în vedere că Agenţia într-un timp record a înfăptuit până acum tot ce a dorit Putin: 

*19 “Puncte de fierbere/ Boiling Points” în Rusia, dezvoltare externă,

*proiectele de formare a liderilor- Leader’s Club şi cele digitale şi tehonogice- Digital Region şi Cyber Rusia.

Ideea Punctelor de fierbere/ Boiling Points” este tot un concept inovator al Agenţiei pentru Investiţii Strategice şi al lui Vladimir Putin care este pus în practică şi care înseamnă crearea unor “hub”-uri, centre, platforme urbane în care să se concentreze toate ideile, talentele şi energiile civice, de business, proiecte şi soluţii, astfel încât să fie creaţi atât noi lideri cât şi noi soluţii de dezvoltare tehnologică pentru dezvoltarea inteligentă a societăţilor.

Punctele de fierbere strâng într-un singur loc toate talentele şi le pun să rezolve problemele cu care se confruntă ţările şi societăţile noastre”, a descris Dmitry Peskov proiectul de suflet al lui Vladimir Putin.

Aşa se face că pe 28 noiembrie 2018, Serbia a fost primul stat din regiune care a deschis primul “Punct de fierbere/ Boiling Point” pilot al ASI rus la Belgrad, cu proiecte dedicate pentru pieţe.

Aceasta este viziunea preşedintelui Aleksandar Vučić şi a preşedintelui Vladimir Putin. Primul centru internaţional digital şi de inovare va fi deschis în Serbia. Prin înfiinţarea “Punctului de Fierbere/Boiling Point” în Serbia vom răspândi acest concept dincolo de graniţele Rusiei şi este o mare oportunitate pentru a crea un ecosistem în acest domeniu”, a mai sus el.

17 ianuarie 2019, joi

Tot 17 ianuarie 2019, tot joi, este şi ziua în care mogulii Sebastian Ghiţă, Dan Andronic, Cozmin Guşă şi omul de afaceri Ovidiu Semenescu se reunesc la Belgrad. Tot în hotelul Falkensteiner. 

Cozmin Guşă, coproprietar Realitatea TV şi participant la întâlnirea mogulilor de la Belgrad, din acelaşi hotel Falkensteiner, admite că joi pe 17 ianuarie 2019, odată cu vizita lui Vladimir Putin în Serbia a ajuns la Belgrad, şi chiar s-a cazat în locul care a găzduit “Primul Dialog Digital Serbia- Rusia”, deschiderea vizitei oficiale a preşedintelui, dar susţine că n-a observat nimic, ci doar că Putin într-adevăr era în Serbia când a ajuns el, ceea ce a fost doar o “întâmplare” şi “o coincidenţă”:

Nu era deloc securitate acoloS-o fi terminat reuniunea când am ajuns eu acolo, la 19.30, 20.00. Deci am luat avionul din Bucureşti la 18.00, 18.30 joi…Bine, stai că tot Belgradul era plin de Rusia Serbia…

Nu măi, era Putin în ziua aia acolo, a fost o întâmplareCând am ajuns, a tras Tarom-ul exact lângă cele 4 avioane ale lui Putin, râdeam cu ăştia. Putin a venit cu 4 avioane. Şi ele erau trase acolo la burduf într-un fel, dar nu era pus burduful pe ele şi am înţeles că tot în seara aia a plecat Putin. Coincidenţă, asta eĂsta a venit cu 4 avioane. Alea 4 avioane sunt avioane de 150 de locuri. Pe drumul de la aeroport la hotel toate billboardurile nu mai aveau chestii comerciale, pe unul era streagul Rusiei, pe altul era steagul Serbiei, pe altul era prietenia ruso-sârbă, pe altul nu ştiu ce, totul era aşa. Toate billboardurile, da, sârbii îi iubesc pe ruşi. Vineri dimineaţa acolo, dacă erau la bar vreo 10 oameni, zic mult. Nu era agitaţie deloc, nu era mai nimeni, vineri. Deci n-am văzut, n-am ştiut, nu s-a văzut, nu bodyguard, nu prim ministru, nu, nimic. Dar e posibil să fi fost joi în timpul zilei, până să ajung eu.”

Întrebat cum s-a stabilit ca întâlnirea mogulilor să fie exact joi, 17 Ianuarie 2019 şi care este motivul pentru care s-au reunit joi, Cozmin Guşă a răspuns evaziv: “Atunci am avut noi timp, joi. Eu am stabilit întâlnirea că la Ghiţă e mai simplu, Ghiţă e în Belgrad, am avut timp acum, eu tot umblu. (…) Dacă a fost o reuniune, nu mă uit, dar nici nu mă ascund (…). Nu m-am uitat dacă a fost o reuniune.”

Cozmin Guşă povesteşte şi ce a făcut în ziua de joi, 17 ianuarie 2019, imediat de cum a ajuns la Belgrad şi mai susţine că fix hotelul Falkensteiner l-a găsit prin Booking.com cu o zi înainte, de miercuri, nu i l-a recomandat nimeni, dar n-a avut mult timp pentru pregătiri.

O altă serie de “întâmplări”: “Joi, joi, am ajuns la Belgrad. Da, seara, cât o fi fost, pe 17. Eu am stabilit locaţia, dar întâlnirea n-a fost acolo.  (…) Dar joi am fost la un restaurant, toată seara, nu departe de hotelDa, hotelul Falkensteiner. E un hotel bun că e aproape de aeroport. Adică nu trebuie să străbaţi Belgradul, de aia l-am luat, că n-am avut timp mult. Am ajuns seara, la 19.00, joi şi am plecat a doua zi la prânz. Şi n-am vrut să mă mai duc în Belgrad că am mai fost cu judo şi e aglomeraţie mare, fac ăia scandal cu “vestele galbene (…). Am ajuns cred că la 19.30 la hotel, am făcut un duş, am plecat la 20.00. M-am întors noaptea, m-am culcat. M-am dus sus la ultimul etaj, am alergat, că aşa fac eu, am văzut şi un meci de tenis cât am alergat, am făcut o saună, m-am dus jos, direct la punctul ăla. Ăsta a fost traseul meu. Nici nu ştiu cum arată hotelul. Că ăsta are la etajul 9 spa-ul şi aia de alergare.(…)

Hotelul l-am ales de pe bookingEu am ales hotelulNu am ştiut că întâlnirile sunt la hotelul ăsta, probabil că e un hotel mai comod şi pentru el (n.m. Sebastian Ghiţă), dacă stă aproape, că eu cred că a făcut 7-8 minute de acasă. M-a sunat când a plecat de acasă să vină la hotel, la cafea, cred că era foarte aproape.

Întâmplător, n-am explicaţii. Rezervarea mi-am făcut-o singur. Îţi dau dacă vrei de pe booking.com să vezi, mi-am făcut-o singur, înainte cu o zi, miercuri. Că am întrebat pe cineva de la mine care e cel mai apropiat hotel şi e la intrare, asta e avantajos.”

Întrebat în ce calitate Ovidiu Semenescu a participat la întâlnirea mogulilor de la Belgrad, din hotelul Falkensteiner în care erau 60 dintre cele mai importante companii ruse şi sârbe, Cozmin Guşă a declarat la fel de evaziv: “Semenescu a venit cu mine, e prieten cu mine, îl ştie şi pe Sebi. Nu e cu presa. Semenescu a venit cu mine. Suntem prieteni de 15 ani.”

Dan Andronic, director Evenimentul Zilei, un alt participant la reuniunea mogulilor din hotelul Falkensteiner din Belgrad, scrie vineri, 18 ianuarie 2019, într-o postare pe contul său de Facebook despre prezenţa lui Vladimir Putin la Belgrad: ”Subreta preferată a procurorilor şi câţiva limbrici în frunte cu sconcsul lecrivant leagă întâlnirea de la Belgrad de vizita lui Putin. Măi, fraierilor, ăia din Pădure când vă dau poze, nu vă dau şi INFO corecte? Putin plecase de vreo 20 de ore când ne-am văzut noi. Dar constat pentru a nu ştiu câta oară că prostia e direct proporţională cu capacitatea de a citi corect ordinul de zi pe unitate”.

Sebastian Ghiţă, inculpat în mai multe dosare penale, fugar, cu mandat de arestare pe teritoriul României, mogul care controlează zone media şi postul România TV, declară şi el ulterior pentru postul B1 TV, emisiunea Actualitatea Românească, dând o altă interpretare prezenţei omului de afaceri Ovidiu Semenescu la întâlnirea mogulilor:

Ca orice om de afaceri, domnul Semenescu este interesat să investească în presăA avut mai multe companii legate de zona media. Domnul Semenescu dacă nu mă înşel mai are şi nişte siteuri. Dar o să fiu eu reţinut în a vorbi despre treburile altora.”


17 Ianuarie 2019.

În aceeaşi zi, la Belgrad, în prezenţa lui Vladimir Putin şi Aleksandar Vučić se semnează 7 acorduri ruso-sârbe pe inovaţie, digitalizare şi noile tehnologii.

Pe 17 Ianuarie 2019, de ziua reunirii mogulilor români la Belgrad, preşedintele rus, Vladimir Putin a venit pentru a doua oară în ultimii patru ani în vizită oficială în capitala Serbiei, fiind primit cu ovaţii şi aplauze populare, iar ultima întâlnire între Aleksandar Vučić şi Vladimir Putin a avut loc la Moscova în urmă cu doar 3 luni, pe 2 Octombrie 2018.

Potrivit relatărilor presei sârbe, vizita preşedintelui rus la Belgrad s-a terminat după ora 19.30, ora Serbiei, ora 18.30 ora României.

Pasionat de baschet, preşedintele sârb Aleksandar Vučić este prieten cu fostul premier Victor Ponta care este şi consilierul său, Victor Ponta a recunoscut că şi-a obţinut inclusiv cetăţenia sârbă, iar Aleksandar Vučić se cunoaşte de demult şi cu Sebastian Ghiţă, Ghiţă având, de altfel, şi afaceri în statul sârb şi fiind bunul prieten al lui Victor Ponta. Întrebat despre relaţia sa cu Aleksandar Vučić, Sebastian Ghiţă a declarat pentru emisiunea Actualitatea Românească de la postul B1 TV: Nu am absolut nicio relaţie cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić. Ne-am văzut acum 15 ani ultima oară. Aşa cum preşedintele Serbiei a spus-o public, chestiunea care mă priveşte nu este una de nivelul preşedinţilor, nici măcar a domnului Iohannis. Da, da, preşedintele este puternic în Serbia.”


18 Ianuarie 2019, vineri.

Intâlnirea “mogulilor” Sebastian Ghiţă, Dan Andronic, Cozmin Guşă şi a omului de afaceri Ovidiu Semenescu din acelaşi  Hematite Cigar Lounge al aceluiaşi hotel Falkensteiner din Belgrad

Vineri, 18 ianuarie 2019, la ora 13.52, ziarul „Libertatea” publică sub titlul Cozmin Guşă, Dan Andronic şi Sebastian Ghiţă, fotografiaţi azi împreună la Belgrad! Guşă confirmă: Am băut un şpriţ şi am discutat despre situaţia din mass media.”

Mogulii la Belgrad au fost surprinsi la acelasi hotel Falkensteiner din Belgrad, reuninea în aceeaşi zonă a hotelului unde avusese loc şi întâlnirea din aprilie 2018 între Sebastian Ghiţă, Asaf Eisin şi Cristian Burci: Hematite Cigar Lounge

De data aceasta, participanţii sunt alţii: la “hub”ul lui Sebastian Ghiţă din Belgrad stau Dan Andronic, director Evenimentul Zilei, un apropiat al acestuia, Cozmin Guşă, coproprietar Realitatea TV şi omul de afaceri Ovidiu Semenescu.

Cozmin Guşă confirmă pentru ziarul Libertatea întâlnirea şi spune că a ajuns acolo cu o zi înainte, de joi, 17 Ianuarie 2019, mai declară că, la momentul apariţiei pozei în presa din România, el se îmbarcă în avion spre Bucureşti iar Dan Andronic pe contul său Facebook scrie: “La Belgrad, împreună cu nişte prieteni. Înconjuraţi de civili. Civili everywhere. Am vorbit doar despre media. Amănunte să dea Cozmin. El e purtătorul de cuvânt. Burci nu a putut să vină”.

Contactat şi întrebat cum se explică faptul că toate întâlnirile lui Sebastian Ghiţă au loc la acelaşi hotel Falkensteiner din Belgrad, de la interviul lui Ion Cristoiu, trecând prin întâlnirea cu Asaf Eisin şi Cristian Burci şi terminând cu ultima fotografie, două dintre întâlniri s-au desfăşurat chiar şi în acelaşi Lounge al hotelului, Sebastian Ghiţă stă chiar şi pe acelaşi fotoliu, în cam aceleaşi poziţii, şi din toate “apar poze”, Cozmin Guşă spune: “Poza a fost de la hotelul pe care mi l-am rezervat eu, agenţia mea, poza. (…) Dacă voiam să mă ascund că mă întâlnesc cu Ghiţă, nu mă întâlneam în….Am stat acolo că acolo se fumează. La ăştia încă se mai fumează în hoteluri. Şi acolo, la intrare în hotel, e o chestie de sticlă, lângă bar, stă şi cu uşile deschise, că aşa fac ei, că acolo se fumează şi în restaurante, şi am stat acolo la ţigară, că eu fumez, Semenescu fumează, Andronic fumează.”

Întrebat dacă nu i se pare ciudat că toate întâlnirile lui Sebastian Ghiţă se desfăşoară în acelaşi hotel Falkensteiner, Cozmin Guşă îşi arată surpinderea, ba chiar începe să râdă şi susţine că hotelul Falkensteiner este foarte aproape de casa lui Ghiţă din Belgrad:

N-am ştiut că toate întâlnirile lui Ghiţă se petrec la acelaşi hotel. Dar cred că e aproape, că n-a făcut mult de acasă. Hotelul de la aeroport cum te duci, e primul. E un hotel ok, scrie de 4 stele acolo dar e de 5. Mi-ai zis ceva nou, nu ştiam. O să-l sun pe Burci să văd dacă a stat acolo. Şi tot acolo a stat? Aha…Deci eu am ajuns la hotel între ora 19.30 şi 20.00, am făcut un duş şi am plecat la restaurant. N-am ştiut că interviul lui Cristoiu tot acolo s-a făcut, în acelaşi hotel. (Râde). De asta cu Burci n-am ştiut. Ăla e, barul hotelului unde se fumează. Dar nu m-am ascuns, ştia lumea că plec, am vorbit cu prieteni. De ce să fac secret?”

În ce priveşte “apariţia” pozei cu cei 4, Cozmin Guşă spune: “Eu am plecat de la hotel şi am făcut 12-15 minute până la aeroport.(…) Dar între momentul pozei cum l-aş localiza eu aşa, şi mesajul lui Ştefan de la Libertatea n-a fost mai mult de o oră. Maximum, cam 40 de minute. (…) Eu nu înţelegeam râdeam, zic “cum să ai poză”? Numai dacă îmi făceam eu poză şi o trimiteam dar nu mi-am făcut poză, îţi dai seama. Şi am comentat după aceea poza. Dar faptul că a ajuns la Tolo cu care eu sunt în război, ce să mai…

Cozmin Guşă, coproprietar Realitatea TV, susţine în continuare că discuţia a fost despre “presă” şi s-a desfăşurat “transparent”: “Eu nu am afaceri, legături cu Ghiţă, în afară de strict un interes vizavi de ce am declarat. Patrea mai deranjantă cu pozele a fost că le-a dat Tolo, că dacă le dădeai tu…Dar faptul că le-au trimis ăştia exact la Tolo cu care eu sunt în război, supărat pe el de 1 an de zile…mmm, nu contează. Tu crezi că Ghiţă, stând acolo, nu sunt celule d’astea care se mişcă după el? Sunt supăraţi toţi că eu vreau să unesc presa. Au făcut legătura. Dar a fost transparent, numai că n-am vrut să dăm publicităţii până când nu avem toate chestiile clare. Acum sunt clare. Şi cu banii pentru siteuri şi cu salariile jurnaliştilor şi cu banii pentru televiziunile româneşti să îi luăm de la cablişti. Sunt formatate toate trei şi săptămâna viitoare dacă am timp facem întâlnirea şi formalizăm chestiile astea în cereri. Către Guvern, către ăia, către ăia.”

Sebastian Ghiţă,pentru postul Antena 3, joi, pe 24 ianuarie 2019, fiind întrbat cine a făcut fotografia cu mogulii la Belgrad, declară: “Păi a spus domnul Andronic. Că probabil nişte “civili”. Pentru că eu umblu prin Belgrad în fiecare zi şi mă gândesc că ar trebui să fie poze cu mine în fiecare zi, nu doar când apar persoane care sunt implicate în presă, precum domnul Guşă sau domnul Andronic. Dar nici nu mai contează până la urmă. Aşa ne-am obişnuit în viaţa asta, aşa s-o ducem şi de-acum încolo, că pare că o ducem bine.”

Întrebat de ce s-a întâlnit cu Cozmin Guşă, Dan Andronic şi Ovidiu Semenescu, Sebastian Ghiţă, spune că aceştia au venit la Belgrad să-l viziteze pentru că a primit azil politic: “În primul rând, daţi-mi voie să vă spun o chestiune care a părut aşa a fi eludată în România. Eu în Serbia am primit definitiv, prin hotărârea instanţei, azil politic. Este o chestiune care îmi dă drepturi ca oricărui cetăţean, în afară de a vota. Şi de aceea, foarte mulţi oameni, prieteni, parteneri au venit în Belgrad şi m-au vizitat. Le şi mulţumesc. Pentru că a contat foarte mult pentru mine”.

În ceea ce priveşte discuţiile purtate, Sebastian Ghiţă afirmă că s-a mai întâlnit odată tot la Belgrad cu Cozmin Guşă“Să ştiţi că uneori oamenii se întâlnesc şi aşa, fără să pună ţara la cale. Se întâlnesc din prietenie, se întâlnesc din curiozitate. Cred că domnul Cozmin Guşă auzindu-i pe ceilalţi care au mai venit şi m-au mai vizitat, pur şi simplu a venit din curiozitate. Mai vine în Belgrad din câte ştiu eu pentru că pe aici sunt foarte multe concursuri din acestea de judo şi dânsul este preşedintele Federaţiei şi l-am mai întâlnit atunci când a venit cu echipa naţională. Şi n-am văzut nimic rău în a mă întâlni cu dânsul, chiar dacă aşa cum spuneţi, postul dânsului a fost mai acid, mai agresiv, din motive politice, din diverse alte interese. Dar poate că e momentul ca la un moment dat ca toată această agresivitate şi toată această tensiune să se reducă puţin. (…) N-am văzut nimic rău în ce s-a întâmplat în această întâlnire şi vă spun cu mâna pe inimă: nici nu s-a pus ceva la cale, avem viziuni şi de viaţă, şi politice şi opţiuni complet diferite dar asta nu înseamnă că nu putem să stăm de vorbă, nu putem să avem un dialog ”

În următoarea zi, de vineri, 25 ianuarie 2019, pentru emisiunea “Actualitatea Românească”, la postul B1 TV, Sebastian Ghiţă nu mai spune că motivul ar fi fost azilul politic : “A fost o întâlnire între nişte oameni care se cunoşteau demult, mulţumesc acelor domni că au venit, au discutat cu mine. Cred că au făcut-o şi puţin din curiozitate şi puţin din interes pentru alte activităţi, întreprinderi, idei ale noastre în viitor.”

Întrebat ce au discutat mogulii la Belgrad şi omul de afaceri Ovidiu Semenescu, Sebastian Ghiţă declară: “În ceea ce priveşte tema discuţiilor, Sebastian Ghiţă spune că natura discuţiilor, a fost 90% una prietenească, 10% discuţiile au vizat chestiuni despre presă, cum discutăm de 10 ani de zile, de multe ori. Nimic mafiot, nimic agresiv, ci doar chestiuni simple despre capacitatea companiilor din presă de a rezista în piaţă, despre felul în care astăzi se raportează societatea la o anumită parte a presei, despre o anumită radicalizare care în numele unei largi libertăţi pretinde distrugerea, eliminarea unor companii media de pe piaţă- şi mă refer la campaniile acelea “nu mai oferiţi publicitate, nu mai aveţi legături economice”- şi, mă rog, multe alte proiecte ca, de exemplu, felul în care sunt taxaţi jurnaliştii sau taxele care sunt plătite pentru salariile jurnaliştilor, astfel de chestiuni. Eu am fost un om care a avut investiţii în presă şi nu ştiu ce îmi va rezerva viaţa de acum încolo. Doamnă, să ştiţi că data viitoare o să le propun să facem un live pe Facebook.

Sebastian Aurelian Ghiţă (40 de ani)fost deputat PSD în Parlamentul României, fost membru al Comisiei de control asupra SRI, este inculpat în mai multe dosare penale deschise pe numele său cu acuzaţii de corupţie şi este sub puterea unui mandat de arestare în România. “Mogulul IT” al SRI care controlează staţia România TV, investitor în presă, a fugit din România pe 19 Decembrie 2016, după o întâlnire cu şefii SRI, a fost prins la Belgrad pe 14 Aprilie 2017 iar statul sârb a refuzat extrădarea acestuia şi i-a acordat refugiu. Pasionat de baschet şi cu multe afaceri în zona IT şi de tehnologie a informaţiei, Sebastian Aurelian Ghiţă a înfiinţat Grupul Asesoft, a obţinut în România sume uriase din fonduri publice în urma câştigării a foarte multe contracte controversate, de sute de milioane de euro cu statul, cu instituţiile publice şi cu serviciile secrete, a derulat sume impresionante printr-un labirint financiar uriaş, a fost implicat în mai multe societăţi offshore, derulează afaceri şi în Serbia şi nu numai şi a înfiinţat şi un partid, PRU.

Cozmin Horea Guşă (48 de ani)fost director executiv al Jurnalului Naţional şi cu diverse funcţii în Antena 1, fost secretar general PSD, fost membru PD, fost deputat al Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL- PD, fost director de campanie al fostului preşedinte Traian Băsescu, fost preşedinte al PIN, fost consilier al mogulului moldovean, Vlad Plahotniuc, al lui Mircea Geoană, Elena Udrea, Adrian Năstase şi Marian Vanghelie, este în prezent co-proprietar Realitatea tv, alături de omul de afaceri Maricel Păcuraru, multiplul inculpat şi condamnat definitiv pentru fapte de corupţie. Audiat la DNA în mai multe dosare de corupţie, Cozmin Guşă a fost implicat în mai multe afaceri ale mogulului Sorin Ovidiu Vîntu, este cel care l-a dus pe candidatul la preşedinţie al României, Mircea Geoană, la Moscova, este preşedintele Federaţiei Române de Judo şi este prieten cu omul de afaceri Marius Vizer, prieten al lui Vladimir Putin, preşedinte al Federaţiei Internaţiolale de Judo. Cozmin Guşă, cel care declara la începutul anilor 2000 că Rusia este a doua mea patrie, a anunţat anul trecut înfiinţarea unui fond prin care se vor investi 50 de milioane de dolari în presa independent din România, în fapt un vehicul financiar de optimizare fiscală, cu afiliaţi în zona tehnologiei blockchain dezvoltate de Kremlin, iar de curând a anunţat înfiinţarea unui alt partid politic- cu numele staţiei de televiziune asupra căreia se prezintă coproprietar- Partidul Realitatea.

Dan Cătălin Andronic (48 de ani)consultant politic al fostului premier Adrian Năstase, fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, al fostului preşedinte Traian Băsescu, al Elenei Udrea, al multor figuri publice controversate, fost partener de afaceri al mogulului Sorin Ovidiu Vîntu, este în prezent director Evenimentul Zilei.

Implicat în societăţi de media şi de consultaţă politică de-a lungul timpului atât cu români cât şi cu israelieni, ocupând diverse poziţii, Andronic a fost reţinut pe 10 decembrie 2015, în Dosarul Ferma Băneasa, pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional, în forma aderării şi complicitate la trafic de influenţă. În prezent este trimis în judecată de către DNA în trei dosare penale de corupţie- “Dosarul Ferma Băneasa”, “Plăţi nelegale campanie prezidenţială 2009” şi “Evz- Hidroelectrica” – alături de Remus Truică, Paul de România, Andrei Marius Marcovici, Claudiu Lucian Mateescu, Tal Silberstein, miliardarul israelian Benyamin Steinmetz, Mosche Agavi, Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioana Băsescu.

Ovidiu Traian Semenescu (50 de ani), om de afaceri implicat într-o multitudine de societăţi şi vehicule financiare atât la vedere cât şi ecranate, atât pe teritoriul României cât şi în afara acesteia, finanţator şi asociat şi în media, în politică dar şi în zona de publicitate/advertising, chiar alături de Sebastian Ghiţă, Ovidiu Semenescu este fostul reprezentant al grupului de interese şi de firme Veolia Franţa. Pe 24 septembrie 2015, Ovidiu Semenescu a fost reţinut de DNA pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi alte două infracţiuni de cumpărare de influenţă, în dosarul de corupţie Apa Nova iar pe 30 octombrie 2015, pe numele lui Ovidiu Semenescu a fost extinsă urmărirea penală şi pentru infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la spălare de bani în acelaşi dosar. Ovidiu Semenescu a activat în zona imobiliară, a jocurilor de noroc, a firmelor de securitate şi turism şi a înfiinţat cu ajutorul Mossack Fonseca din Panama, societatea ecranată Fimaco Group Investments Ltd din Seychelles, este asociat şi al Edas Group LTD din Malta cu conturi şi adresă în Elveţia şi deţine proprietăţi, offshoreuri, vehicule financiare în străinătate, inclusiv în Franţa, Elveţia.

Toate detaliile pe:

http://sorinamatei.ro/exclusiv-secretele-belgradului-cuibul-lui-sebastian-ghita-si-al-mogulilor-romani-de-la-belgrad-in-ziua-reunirii-mogulilor-la-belgrad-chiar-in-acelasi-loc-s-a-desfasurat-reuniune/?preview=true&_thumbnail_id=5426

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here