S-a pus cruce unui proiect care promitea. România nu mai poate face transplant pulmonar

0
701

Centrul de transplant al Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din Bucureşti, singura unitate din ţară acreditată pentru a efectua transplanturi pulmonare, nu mai poate realiza astfel de intervenții. În data de 9 martie 2021, acreditarea instituției a expirat, iar ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, susține că spitalul nu a cerut prelungirea acesteia. O investiție de peste zece milioane de euro este trecută acum la „și altele”, iar pacienții români sunt trimiși în străinătate pentru a se trata.

Voiculescu atât a așteptat

Cum era de așteptat, având în vedere criticile constante pe care Vlad Voiculescu le-a adus Centrului de Transplant Pulmonar din România, ministrul Sănătății a profitat de conjunctura creată pentru a încheia un acord cu Italia, prin care un număr de cinci pacienţi români pe an vor putea să fie transplantaţi pulmonar.

Pacienţii români care au nevoie de transplant pulmonar nu mai pot fi transplantaţi în România. În România, centrul de transplant al Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din Bucureşti era singura unitate din ţară acreditată pentru a efectua transplanturi pulmonare, unitate care a efectuat opt transplanturi pulmonare în ultimii ani, dintre şase pacienţi încă trăiesc. A pierdut acreditarea, i-a expirat acreditarea la data de 9 martie şi spitalul nu a mai cerut prelungirea acesteia. Am încheiat deja un acord între România şi Italia privind transplantul pulmonar. În acest moment există o şansă la viaţă pentru pacienţii români aflaţi pe lista de transplant pulmonar de la ANT şi prin acest acord le oferim posibilitatea de a face acest transplant în clinici de specialitate din Italia”, a declarat Vlad Voiculescu.

Oficialul guvernamental susține că cinci pacienţi români vor putea fi transplantaţi pulmonar în unul din centrele din Italia.

Acordul presupune colaborarea dintre ANT şi Institutul Naţional de Sănătate – Centrul Naţional de Transplant din Italia în domeniul transplantului pulmonar, iar acordul reglementează colaborarea dintre cele două instituţii. Vorbim despre zece centre de transplant, zece centre din Italia. (…) Există o limitare la un număr de cinci transplanturi pulmonare pe an. Asta este ceea ce s-a putut obţine în acest moment. Nu se pot efectua mai mult de cinci transplanturi pulmonare în Italia pe an”, a menționat ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu a mai spus că există discuţii avansate şi cu un centru de transplant pulmonar din Franţa.

Avem discuţii avansate cu un centru de transplant din Franţa pentru a primi pacienţi români cu recomandare de transplant pulmonar. De asemenea, pentru a trimite şi pentru a primi echipe de medici specialişti pentru pregătirea centrului de transplant sau pentru pregătirea unor centre de transplant pulmonar aici în România. Este clar, aşa cum era şi în 2016, că trebuie să dezvoltăm aici capacitatea de a avea transplant pulmonar, capacitatea de a efectuat transplant pulmonar. Ne-am dori să avem medici în ţară care să poată să efectueze în mod autonom această procedură chirurgicală. Mai ales ne-am dori să avem pneumologi talentaţi şi antrenaţi în a diagnostica pacienţii şi a-i îngriji înainte şi mai ales după transplantul pulmonar”, a detaliat ministrul.

Un proiect ucis de de prea multe interese

Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București a devenit cunoscut în toată lumea în momentul în care a anunțat realizarea primului transplant pulmonar de la noi din țară. Intervenția a avut loc în aprilie 2018, atunci când o echipă de medici, coordonată de dr. Igor Tudorache, i-a redat unui bărbat șansa la viață.

Localizat pe Bulevardul Ion Mihalache, din Sectorul 1, Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București are o istorie care merge mult în spate, până în perioada interbelică.

În acea perioadă a apărut o policlinică a Căilor Ferate pe structura căreia se va dezvolta unitatea sanitară de astăzi. Transformarea acestei policlinici în spital a avut loc după anul 1944, noua unitate sanitară fiind „botezată” Spitalul „Vasile Roaită”. Ulterior, a primit numele de Spitalul „Grivița Roșie”, iar în toată perioada comunistă a fost cunoscut sub numele de Spitalul Grivița.

Actualul nume al spitalului a fost dat în 1990, iar inițiativa a aparținut prof.dr. Ioan Guțiu. Astăzi, unitatea sanitară dispune de 303 paturi și are nu mai puțin de 13 secții și compartimente axate pe diferite afecțiuni, de la medicină internă, la chirurgie, reumatologie, ORL sau pneumologie.

Un spital cu 303 paturi este încadrat de obicei în categoria unităților sanitare mici. Prin urmare, faptul că un astfel de spital este implicat în activitatea de transplant reprezintă o performanță extraordinară.

Spitalul Clinic „Sfânta Maria” deține un Centru de Transplant în care s-a realizat atât transplant hepatic, cât și transplant pulmonar.

Dacă în cazul transplantului hepatic aproape că vorbim despre o intervenție chirurgicală obișnuită, cu multe reușite în medicina din România, transplantul pulmonar este o operație delicată care se realizează cu mari riscuri în toate marile centre universitare din lume. Dintre toate tipurile de transplant, cel pulmonar este cel mai greu de efectuat.

Centrul de Transplant Hepatic din cadrul Spitalul Clinic „Sfânta Maria” a fost înființat în anul 2014. În cazul Centrului de Transplant Pulmonar, acreditările au fost obținute în anul 2017, dar prima intervenție a fost realizată în aprilie 2018.

Finanțarea pentru dezvoltarea Centrului de Transplant Pulmonar de care România s-a ridicat, până acum, la peste zece milioane de euro. Banii au venit atât de la bugetul local, prin Primăria Capitalei, cât și de la bugetul central, prin Ministerul Sănătății.

După ce Spitalul Clinic „Sfânta Maria” a primit toate acreditările pentru realizarea transplantului pulmonar au trecut câteva luni până a fost efectuată prima intervenție.

Beneficiarul acestui prim transplant, realizat în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2018, a fost un bărbat din Iași, care de trei ani trăia conectat la aparatul de oxigen. La momentul intervenției chirurgicale avea 37 de ani.

După acest caz operat cu succes, au urmat și alți pacienți care au primit noi șanse la viață.

Ultima realizare a Spitalului Clinic „Sfânta Maria” marchează o nouă premieră națională. Este vorba despre realizarea a două transplanturi simultane: ficat și plămâni, la doi pacienți diferiți. Atunci când intervențiile au fost efectuate, reprezentanții unității medicale au anunțat că este pentru pentru prima dată în lume când un spital mic, cu 300 de paturi, reuşeşte o astfel de performanţă.

Între timp însă, acreditarea spitalului a expirat, iar conflictul existent între actualul ministru al Sănătății și echipa de medici de la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” a „ucis” un proiect în care s-a investit milioane de euro.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here