Prof. Dr. Gabriela Radulian¹ ʹ², Dr. Rosioru Smaranda ², ¹ UMF „Carol Davila” Bucureşti, ² INDNBM „Dr N.C Paulescu” Bucureşti
Piciorul diabetic rămâne una dintre cele mai serioase şi costisitoare complicaţii cronice la nivel global şi nu există arie geografică în care să nu se fi raportat leziuni la nivelul membrelor inferioare ca o consecinţă a neuropatiei sau a bolii arteriale periferice [1]. Este cunoscut faptul că neuropatia diabetică rămâne una dintre cele mai frecvente complicaţii microvasculare ale diabetului zaharat, fiind şi factorul de risc principal pentru apariţia ulceraţiilor la nivelul membrelor inferioare [1]. Neuropatia diabetică este cea mai comună formă de neuropatie in ţările dezvoltate şi este responsabilă de 50 pană la 75% de amputaţiile nontraumatice [3].
În ceea ce priveşte prevalenţa, în cazul bolii nou diagnosticate, este de 8% iar la cei cu evoluţie de lungă durată, prevalenţa ajunge până la 50% [3]. Procentul celor cu neuropatie diabetică dureroasă este de aproximativ 15% [3].
Neuropatia diabetică se caracterizează printr-un ansamblu de tulburări neurologice- clinice şi anatomice- apărute in diabetul zaharat şi cauzate de acesta, iar trăsăturile clinice variază şi formează un spectru larg de manifestări induse de afectarea sistemului nervos periferic [4].
O definiţie adoptată international a neuropatiei diabetice ar fi “ prezenţa simptomelor şi/sau semnelor de disfuncţie a nervilor periferici la pacientul diabetic după excluderea altor cauze”[1].
Conform recomandărilor ADA 2020, screening-ul neuropatiei diabetice trebuie efectuat la debutul diabetului zaharat de tip 2 şi la 5 ani de la diagnosticul diabetului de tip 1 şi apoi cel puţin anual [2].
Screening-ul se face prin anamneza pacientului şi o serie de teste clinice. Majoritatea pacienţilor cu neuropatie prezintă de cele mai multe ori simptome şi/sau semne patognomonice care ar trebui recunoscute imediat de către clinician. Până la 50% dintre pacienţi sesizează dureri cu caracter de arsură, senzaţii de “electrocutare” sau “înjunghiere”, parestezii, hiperestezii sau doar durere intense. Durerea neuropată se agravează tipic nocturn şi la repaus pe măsură ce boala avansează fiind resimţite la nivelul picioarelor şi gambelor deşi în anumite cazuri acestea pot apărea şi la nivelul mâinilor [1].
Simptomatologia poate varia în funcţie de tipul de fibră senzitivă implicată. Simptomele incipente se datorează afectării fibrelor subţiri şi includ durere, parestezii şi dizestezii de tipul arsurilor sau furnicăturilor. Afectarea fibrelor mari cauzează senzaţia specifică de “amorţeală” şi aşa numita LOPS – loss of protective sensation- momentul când pacientul pierde capacitatea de a sesiza leziuni la nivelul membrelor inferioare [2] şi se poate prezenta la medic cu ulceraţie indoloră sau cu un proces infecţios localizat la nivel plantar.
Ghidul “Clinical Practice Recommendations on the Diabetic Foot – 2017 – International Diabetes Federation “ încadrează pacientul cu picior diabetic în 4 clase de risc, scopul clasificării fiind acela de a îndruma medicii în a adopta măsuri preventive de tratament încă de la clasa 2 şi 3 de risc minimizând pe cât posibil trecerea în clasa 4, clasa cu riscul foarte înalt de amputaţie [1].
Tratamentul poate cuprinde mai mulţe etape şi anume [1]:
- Identificarea timpurie a leziunilor asociate şi tratamentul preventiv al acestora.
- Educaţia pacientului cu privire la normele de igienă.
- Educaţia pacientului cu privire la inspecţia zilnică a picioarelor în vederea sesizării zonelor de roseaţă ,de vezicule, de callus,a ulceraţiilor, edemelor, dishidrozei, îngroşării unghiilor sau sensibilităţii acestora.
- Folosirea de dispositive de descărcare a presiunilor pentru prevenirea şi diminuarea riscului de ulcere recurente şi pentru accelerarea vindecării acestora.
Bineînţeles că tutuor acestor măsuri nonfarmacologice li se alătură şi opţiuni farmacologice cum ar fi tratamentul patogenic, cu antioxidanti ca acidul alfa- lipoic, cel de compensare a deficitului de vitamină B1 cu benfotiamina, precum şi tratamente legate de terapia durerii, care, pe de o parte, acţionează asupra sistemului nervos central, iar pe de alta parte ameliorează durerea şi îmbunătăţesc calitatea vieţii [3].
În concluzie, o evaluare completă a piciorului diabetic bazată pe prevenţie, educaţia pacientului şi o abordare multidisciplinară a cazurilor, poate reduce riscul de complicaţii şi de amputaţii la pacientul diabetic cu până la 85% [1].
Bibliografie:
- IDF Clinical Practice Recommendations on the Diabetic Foot – 2017
- American Diabetes Association- Standards of Medical Care in Diabetes- 2020
- Radulian Gabriela. “Diabetul zaharat in practica medicala”, Bucuresti, Ed. Univ. “C. Davila” 2019
