Pentru trustul Antena TV Grup, serialul „Fructul oprit” a devenit, cu adevărat, un „fruct oprit”… Mai mult, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti, după un an, a fost solicitată încuviinţarea executării silite a trustului care deţine postul de televiziune Antena 1, cel care a difuzat serialul

0
1396

În urmă cu un an, pe 15 ianuarie 2020, Curtea de Apel București decis, printr-o sentinţă definitivă, că cele două scenariste din Turcia, Ece Yoren și Melek Gencoglu, au avut dreptate când au reclamat faptul că serialul „Fructul oprit”, adaptarea românească a romanului „Aşk-ı Memnu” (Iubire ascunsă), a încălcat legislația în vigoare legată de drepturile de autor.

Cele două scenariste, au demonstrat în instanţă că mai multe pasaje şi personaje au fost preluate din scenariul lor, chiar dacă, în carte, acestea aveau o cu totul altă poveste, o serie de scene fiind copiate integral ca şi treilerul şi coloana sonoră a filmului.

La instanţă de fond, Antena TV Grup a avut câştig de cauză dar a pierdut apelul, decizia rămânând definitivă. Drept urmare, Antena TV Group a fost obligată să retragă total de la difuzare serialul „Fructul Oprit”, atât de pe TV cât și din mediul online. În plus, trustul TV a primit interdicţia de comercializare a producţiei fiind obligat să plătească celor două scenariste din Turcia suma de 920 de euro, pentru acoperirea cheltuielilor de judecată proporționale cu capetele de cerere admise şi suma de 4.000 de euro pentru drepturi de autor.

În plus, Decizia Curții de Apel mai prevede plata onorariului aferent traducerii documentelor prezentate în instanţă, în valoare de 1.040 de euro şi suma de 2.463 de euro pentru onorariul avocaţilor şi pentru acoperirea costurilor aferente expertizei tehnice în dosar.

Retragerea totală de la comercializare a serialului „Fructul oprit” reprezintă o premieră în istoria cinematografiei româneşti, decizia Curţii de Apel consemnând următoarele: „Obligă pârâta să retragă de la difuzare, respectiv să restricționeze accesul utilizatorilor la difuzarea serialului Fructul oprit sau orice altă comunicare publică a serialului, atât în România, cât şi în străinătate, în limba română sau în orice altă limbă prin intermediul platformei on-line AntenaPlay, a site-urilor de internet sau a altor platforme online.

Obligă pârâta să se abţină de la orice acte de vânzare, închiriere, împrumut sau orice alt mod de transmitere cu titlu oneros sau cu titlu gratuit către terţi a drepturilor pe care le deține asupra difuzării, producţiei şi exploatării în orice alt mod a serialului de televiziune Fructul oprit.”

Producţia celor două sezoane ale telenovelei de „inspiraţie” turcească a fost realizată integral în România, fiind regizată de Ruxandra Ion, după un scenariu semnat de Simona Macovei și Radu Grigore.

La începutul filmărilor, scenaristul Radu Grigore declara: „Ne-am inspirat dintr-un roman turcesc, după care s-au făcut două adaptări, iar cea mai recentă ecranizare a atins audiențe record. Încercăm să recreăm povestea de dragoste absolut extraordinară și sperăm că îi va ține pe telespectatori cu sufletul la gură. Filmările nu se desfășoară într-un studio de televiziune, așa cum se obișnuiește, ci în locuințe reale din România”

La un an de la decizia Curţii de Apel Bucureşti, cele două scenariste au solicitat punerea în executare a acesteia, conform Wowbiz.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here