Două licitaţii pentru implementarea sistemului de recunoaştere facială a populaţei au fost câştigate în mai puţin de 1 lună de aceeaşi firmă abonată la contracte cu Ministerul de Interne, servicii de informaţii, parchete, ministere, Guvern, Palatul Cotroceni, o multitudine de autorităţi publice: SC Dataware Consulting SRL.
Ambele licitaţii câştigate pe 11 aprilie 2020 şi 9 mai 2020 sunt în valoare de 5.566.500 de ron. Adică 1,152 de milioane de euro, bani publici, şi amândouă au fost atribuite aceleiaşi firme de către Ministerul Afacerilor Interne, respectiv, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, structuri sub comanda ministrului liberal de Interne, Marcel Vela, membru de frunte al cabinetului Ludovic Orban.
Potrivit siteului de licitaţii publice, în schimbul a 1,152 de milioane de euro, firma Dataware Consulting SRL trebuie să furnizeze un sistem de securitate cibernetică, infrastructură critică pentru statul român, trebuie să ofere MAI şi IGPR o soluţie informatică de identificare şi recunoaştere facială cu minim 2 milioane de entităţi, să ofere licenţire şi soluţii de replicare de baze de date, soluţii de virtualizare, să dea un cluster de servere pentru operaţii mission critical, servere blade, soluţii de stocare, să ofere training pentru recunoaştere facială pentru 250 de persoane, să facă training pentru virtualizare şi sistemele de operare pentru 10 persoane.
Recunoaşterea facială a populaţiei, controversată în UE, se face în aceste 2 contracte folosind diverse surse publice şi private: imagini de pe camerele de supraveghere, telefoane mobile, reţele de socializare, bazele de date de la Evidenţa Populaţiei, Serviciul paşapoarte, Serviciul de eliberare permise.
Un program de recunoaştere facială pentru 3 milioane de oameni deţine şi SRI.
Familia “tehnologia informaţiei“: expertiză în baruri, băuturi, tehnologia informaţiei, publicitate, manichiură, pedichiură, spa şi unghii tehnice în tendinţe
Firma care a câştigat licitaţiile controversatelor programe de recunoaştere facială a populaţiei, Dataware Consulting SRL, este înfiinţată în 2011 şi aparţine unor persoane care se feresc de lumina reflectoarelor: Cristian Cătălin Georgescu (39 de ani) şi Adrian Constantin Savu (46 de ani), ambii fiind şi administratori ai societăţii.
Cei doi au lucrat în trecut la firma Smart Control iar din 2011 se ocupă de SC Dataware Consulting SRL pe care au fondat-o.
Mai întâi, firma avea ca activitate principală serviciile de tehnologia informaţiei, apoi cele de consultanţă în tehnologia informaţiei, pentru ca în 2014 să-şi adauge o serie de obiecte secundare de activitate (fabricare de componente electronice, echipamente de comunicaţii, electronice de larg consum, dispozitive de control, navigaţie, suporţi magnetici şi optice, producţie, transport, distribuţie şi comercializare de energie electrică, activitate de telecomunicaţii prin reţele de cablu şi satelit, închiriere de bunuri imobiliare, cercetare în ştiinţe naturale, repararea aparatelor de uz casnic) iar în 2018 firma să ajungă se ocupe şi de consultanţă pentru afaceri şi management şi publicitate.
Cătălin Georgescu a mai fost până în 2014 acţionar în altă firmă PTC Bistro SRL, o societate care se ocupa cu baruri şi activităţi de servire a băuturilor, alături de Marian Ciprian Tudor.
Ulterior, firma PTC Bistro SRL care se ocupa de baruri şi băuturi, este redenumită, devine Oneid Proffesional Service SRL, apoi Oneid Proffesional Services SRL, şi se ocupă tot de tehnologia informaţiei.
În 2018, soţia lui Cătălin Georgescu, Florentina Daniela Georgescu (35 de ani) preia toată firma Oneid Proffesional Services SRL, şi îşi extinde activitatea cu servicii de agenţii de publicitate, activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.
În prezent soţia lui Georgescu se ocupă şi de All Nails Spa, un serviciu de manichiură, pedichiură şi unghii tehnice în tendinţe, cu site creat tot de Dataware Consulting SRL.
În 2018, firma soţiei lui Georgescu, Oneid Proffesional Services SRL, în continuare cu activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei, a avut doar 1 angajat, o cifră de afaceri netă de 5726 de lei şi a fost pe o pierdere de 22.000 de euro, potrivit ministerului de Finanţe.
În 2018, firma lui Cătălin Georgescu şi Adrian Savu, SC Dataware Consulting SRL, a declarat tot la Finanţe 21 de angajaţi, o cifră de afaceri netă de 6,4 milioane de euro şi un profit net de 296.000 de euro.
În 2019, firma lui Georgescu şi Savu au declarat o cifră de afaceri netă de 5,9 milioane de euro şi un profit net de 227.726 de euro.
Georgescu şi Savu, contracte de peste 6,6 milioane de euro în doar 1 an şi jumătate. Abonaţi la MAI, IGPR, DNA, SGG, Camera Deputaţilor.
Cert este că în ultimul an şi jumătate, potrivit portalului de licitaţii publice, firma lui Cătălin Georgescu şi Adrian Savu, SC Dataware Consulting SRL a fost abonată la cotracte cu statul, din bani publici, la foc automat.
După jumătatea anului 2018 şi până în prezent, firma celor 2 au avut contracte de cel puţin 6,6 milioane de euro cu MAI, IGPR, IGP Braşov, IGPF, DNA, SRI, Jandarmeria, Secretariatul General al Guvernului, Camera Deputaţilor, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, Primăria Sector 3, ANRE, Romsilva, Ministerul de Finanţe, CFR Călători, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Cele mai multe contracte au fost chiar cu structurile MAI, care au mai dat firmei în mai puţin de 1 lună 2 contracte de 1,152 milioane de euro pentru recunoaşterea facială a populaţiei
Firma este abonată la licitaţiile cu Poliţia, cele mai multe contracte din bani publici fiind însă cu structurile MAI.
Aşa se face că, potrivit portalului de licitaţii publice, doar pe anunţuri de atribuire din licitaţii deschise şi proceduri simplificate, de la jumătatea anului 2018, SC Dataware Consulting SRL a lui Cătălin Georgescu şi Adrian Savu a câştigat următoarele 34 contracte din bani publici, pe bandă rulantă, aşa cum arată datele:
- 27.09.2018. Extindere infrastructură hardware şi achiziţionare licenţe pentru Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. Sumă: 514.024 RON.
- 29.10.2018. Achiziţie de echipamente IT proiect SIPOCA 136 pentru Secretariatul General al Guvernului. Sumă: 69.256 RON.
- 14.11.2018. Echipamente de calcul de restortul IT&C pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române. Sumă: 428.480 RON.
- 19.11.2018. Servicii de actualizare informatică pentru Direcţia Naţională Anticorupţie. Sumă:14.448 RON.
- 29.11.2018. Achiziţie de copiatoare pentru Camera Deputaţilor. Sumă:185.950 RON.
- 10.12.2018. Achiziţie de echipamente/soluţii/unităţi de stocare pentru UM 0251 Bucureşti/Jandarmeria României. Sumă: 321.985 RON.
- 12.12.2018. Achiziţie de 25 de computere portabile pentru Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. Sumă: 129.250 RON.
- 12.12.2018. Contract de furnizare produse pentru Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov. Sumă: 606.661 RON.
- 18.12.2018. Achiziţie de echipamente IT&C pentru Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Sumă: 653.811 RON.
- 21.12.2018. Achiziţie 5 copiatoare pentru Camera Deputaţilor. Sumă: 212.550 RON.
- 22.12.2018. Furnizare de echipamente IT şi consumabile pentru Primăria Sector 3.Sumă: 3.563.467 RON.
- 1.01.2019. Achiziţie de produse software- licenţe pentru Secretariatul General al Guvernului. Sumă: 1.427.293 RON.
- 3.01.2019. Achiziţie de licenţe soft pentru Secretariatul General al Guvernului. Sumă: 28.246 RON.
- 16.02.2019. Dotări IT pentru Spaţiile de Învăţământ pentru Universitatea Constantin Brâncuşi Târgu Jiu. Sumă: 99.381 RON.
- 26.03.2019. Sistem de mesagerie electronică la nivelul Poliţiei Române pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române. Sumă: 205.000 RON.
- 6.05.2019. Contract furnizare Laborator Forensic pentru Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.Sumă: 539.056 RON.
- 27.05.2019. Calculatoare, laptopuri şi licenţe Office pentru Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Sumă: 646.917 RON.
- 28.05. 2019. Achiziţie echipamente hardware pentru Ministerul Afacerilor Interne. Sumă: 70.560 RON.
- 24.07.2019. Servicii actualizarea informatică pentru Direcţia Naţională Anticorupţie. Sumă: 14.288 RON.
- 9.08.2019. Achiziţie echipamente şi licenţepentru Secretariatul General al Guvernului. Sumă: 133.920 RON.
- 26.10.2019. Soluţie redundantă pentru protecţie în reţeaua Extranet pentru Ministerul Finanţelor Publice. Sumă: 584.371 RON.
- 31.10.2019. Servicii de analiză, proiectare, implementare platforma DATA.GOV.RO pentru Secretariatul General al Guvernului. Sumă: 473.100 RON.
- 15.11.2019. Staţii de lucru All in One pentru Regia Naţională a Pădurilor Romsilva SA. Sumă:1.668.000 euro împărţit pe 3 firme.
- 25.11.2019. Computere personale pentru SNTFC CFR Călători SA. Sumă: 132.182 RON.
- 28.11.2019. Copiatoare multifuncţionale pentru Camera Deputaţilor. Sumă:634.015 RON.
- 17.12.2019. Achiziţie de soluţie software de virtualizare pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române. Sumă: 217.136 RON.
- 28.01.2020. Echipament tip Switch pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Sumă: 1.349.600 RON.
- 30.03.2020. Aplicaţie soft pentru dotarea structurilor de criminalitate informatică pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române. Sumă: 1.415.056 RON.
- 3.04.2020. Servicii de reînnoire subscripţii licenţe software pentru UM 0296/ Institutul de Tehnologii Avansate/DCTI SRI. Sumă: 53.225 RON.
- 4.04.2020. Acord cadru furnizare echipamente informatice şi licenţe pentru Aparatul Central al MAI pentru Ministerul Afacerilor Interne. Sumă: 5.851.613 RON.
- 11.04.2020. Modernizare sTESTA din cadrul proiectului „Dezvoltarea sistemului de identificare şi recunoaştere facială (NBIS) şi interconectarea acestuia cu autorităţile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA” pentru Ministerul Afacerilor Interne. Sumă: 787.500 RON.
- 24.04.2020. Echipamente criminalistice pentru copierea/protecţia datelor informatice pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române. Sumă: 1.150.880 RON.
- 28.04.2020. Software criminalistice în extragerea/analiza/decodarea datelor pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române. Sumă: 649.600 RON.
- 9.05.2020. Soluţie informatică pentru recunoaştere facială pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române. Sumă:4.779.000 RON.
În aceeaşi perioadă, pe atribuiri din cumpărare directă, firma a avut contracte de peste 114.000 de euro cu:
Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Complexul Energetic Oltenia SA, Agenţia Naţională pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi ANRE.
În 2016, Georgescu şi Savu s-au înscris în asociere cu firma partenerului fiicei generalului SRI, Dumitru Zamfir, fost director adjunct condamnat definitiv al SRI, pentru recunoaşterea facială a 3 milioane de persoane făcută de SRI prin SII Analytics
În 2016, firma lui Cătălin Georgescu şi Adrian Savu, SC Dataware Consulting SRL s-a înscris şi la licitaţia SII Analytics a SRI, de 25,5 milioane de euro care includea şi licenţe pentru sistemul de recunoaştere facială pentru 3 milioane de subiecţi, sistem pe care îl deţine în prezent Serviciul de Informaţii.
Firma lui Georgescu şi Savu s-a aflat atunci în participarea la licitaţie într-o asociere cu firma partenerului fiicei generalului SRI, Dumitru Zamfir, fost director adjunct condamnat definitiv al SRI, ca subcontractant.
SC Dataware Consulting SRL n-a fost aleasă în 2017 să realizeze programul SRI, fiind aleşi atunci alţi “băieţi deştepţi” şi controversaţi.
Dataware Consulting a asigurat mentenanţa paginii web a Guvernului României pe vremea lui Dacian Cioloş, a furnizat laptopuri la Palatul Cotroceni sub Klaus Iohannis, a câştigat licitaţii pe documentaţie întocmită de DGPI
În 2016, firma SC Dataware Consulting SRL a lui Georgescu şi Savu s-a ocupat chiar de mentenanţa paginii web a Guvernului României când premier era Dacian Cioloş (dublu click).
Tot în 2016, aceeaşi firmă a furnizat calculatoare, laptopuri, servere, echipamente şi infrastructură de reţea Palatului Cotroceni sub Klaus Iohannis (dublu click).
În 2018, firma lui Georgescu şi Savu, câştiga licitaţia de 4 milioane de lei cu MAI pe o documentaţie întocmită pentru Forensint, de protecţie a spaţiului cibernetic, întocmită de serviciul secret al MAI, DGPI (dublu click).
Ziarul Adevărul scria în iunie 2018 că Dataware Consulting a ajuns să fie un jucător pe piaţa serviciilor de securitate IT, deşi în 2014 nu avea niciun angajat, iar obiectul său de activitate era cu totul altul: cultivarea cerealelor.
Mai precis, Dataware Consulting se ocupa de „Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase“. Adevărul arăta că printre clienţii importanţi ai firmei erau şi sunt Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO şi Ministerul Comunicaţiilor (dublu click).
Utilizatori de platforme sociale, cunoscători ai pieţei, au remarcat că firma care a câştigat delicatele licitaţii ale MAI, pentru sistemul de recunoaştere facială a populaţiei, nu are nici expertiză şi nici experienţă în recunoaştere facială, aşa cum arată contractele din bani publici pe bandă rulantă din ultimii ani şi istoricul patronilor şi apropiaţilor acestora.
„Încă o ţeapă dată statului”, au remarcat utilizatorii.
Numai că organizatorul este chiar statul, programul vizează oamenii iar banii sunt publici.