Nicio companie profitabilă a statului nu scapă: Fondul de Dezvoltare le va prelua pe toate

0
1396
ministrul-economiei

Pentru a putea înființa colosul de 10 miliarde de euro, Ministrul Energiei speră ca până la finele lui mai să aibă gata proiectul cu care să obţină un aviz favorabil de la UE. Acesta va îngloba „crema“ companiilor în care statul este acționar majoritar. Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va deveni funcțional abia din 2018.

Statul acordă o atenţie sporită companiilor în care deţine calitatea de acţionar majoritar. În acest sens, Ministerul Economiei pregăteşte un fond sub a cărui umbrelă vor intra toate companiile profitabile.

Mihai Tudose, ministrul de resort, a declarat că în Fondul Suveran pentru Dezvoltare şi Investiţii al României vor intra atât companiile la care statul deţine controlul, prin pachetul majoritar de acţiuni, cât şi participaţiile minoritare deţinute de stat la unele companii privatizate în trecut. De asemenea, în Fond vor rămâne şi dividendele care i se cuvin statului de la aceste companii. „Companiile profitabile de stat trec la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii al României. Toate profiturile lor, prin dividende, se vor vărsa în Fond“, spune Tudose.

Fără a menţiona exact care vor fi aceste „companii profitabile“, ministrul lasă de înţeles că, în special, este vorba despre cele din energie. Într-adevăr, din toate companiile pe care le deţine statul, cele mai mari şi mai profitabile vin din energie.

Aici avem Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Oil Terminal, Conpet Ploieşti, care, împreună, au realizat profituri nete de peste 500 de milioane de euro în 2016, din care dividendele ce i se cuvin statului înseamnă circa 400 de milioane de euro.

Dacă nu spune concret care vor fi companiile ce vor fi reunite sub „umbrela“ Fondului, Tudose este clar în privinţa celor care nu vor fi: „companiile din apărare, Transelectrica şi Transgaz, nu“. Deoarece potrivit unor prevederi europene, România nu poate reuni în aceeaşi entitate companii care produc şi transportă energie ori gaze – aşa-numitul „unbundling“.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here