E greu să fii sărac, dar și mai greu e să fii bogat și apoi să pierzi totul. Cu binele te obișnuiești ușor, dar răul este mai dureros odată ce ai cunoscut alinarea bunăstării. Aceasta e povestea mea; dacă nu era așa, nu eram eu omul de azi. Deci nu regret nimic, doar vă povestesc celor interesați, dar și celor care mă invidiază fără să îmi cunoască “crucea”.
Aceasta este povestea tatălui meu, a mea și a familiei mele. Am fost urâți pentru că am reușit, iar apoi am fost urâți pentru că am eșuat. Adevărata noastră culpă a fost că am devenit bogați într-o țară săracă și profund îndoctrinată de comunism.
În 89′, tatăl meu m-a luat în brațe plângând și mi-a spus “suntem liberi”. Nu știa exact ce înseamnă acele cuvinte și nu a ajuns niciodată să le înțeleagă, deși ne tragem dintr-o familie de preoti ortodocși care și-au pierdut totul și au fost trimiși la canal de Partidul Comunist Român.
După 89′ a apărut o lume nouă, fără reguli. Oricine făcea ceva se îmbogățea, iar tatăl meu era un om prea bun pentru lumea care a urmat. Tatăl meu a fost un industriaș, nu un capitalist, iar după 89′ lumea nu era nici măcar a capitaliștilor, ci a “tunarilor” și “țeparilor”, a “devalizatorilor”, “escrocilor” și “hoților”. Într-o astfel de lume moralitatea era slăbiciune. “Îndoctrinarea școlii comuniste”, combinată cu un mediu economic distrus de politicienii acelei vremi cu inflație de 200%, au făcut ca părinții mei să piardă tot, să clacheze, iar eu să fiu aruncat în apă adâncă fără să fi înotat vreodată!
Într-o astfel de lume am crescut eu, de mic copil am stat la masă cu ai mei. Tatăl meu, în “iubirea lui nebună”, la 18 ani a pus pe numele meu Fabrica de Ulei Oradea și brandul uleiului “Horea”, iar acest lucru mi-a fost și blestem, dar și noroc. Azi sunt ceea ce sunt datorită problemelor prin care am fost târât, dar și sprijinului pe care mi l-a acordat mama mea, care nu înceta să își găsească noi rezervoare de încurajare, indiferent de probleme sau “gura lumii”.
Tatăl meu și-a dus bătăliile cu oameni care au amenințat că ne vor omorî cu pistolul. Florin Maier, la acea vreme, a fost una din bătăliile pe care le-a câștigat, dar au venit alții, mai puternici, care l-au îngenunchiat! Oamenii lui Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Tudor și Dorin Iacob. Bătălie după bătălie, tatăl meu a cedat, acțiunile au fost pe numele meu, deci eu am fost obligat să continui.
Nimeni nu a văzut sacrificiul, nimeni nu era interesat de “crucea” noastră, dar, “de îndată ce îl faci pe Dumnezeu să sângereze, vor apărea și rechinii”.
După mulți ani de procese am câștigat, ne-am luat banii și restul va fi o altă poveste, dar vreau sa subliniez următoarele:
Nimic genial în mine, nimic spectaculos, eram doar un copil aruncat în jocurile adulților împreună cu un alt copil pe acea vreme, prietenul și avocatul meu Marius Predoi, cu ajutorul căruia într-un târziu am învins.
Azi, tatăl meu a învins. Eu am avut succes, are nepoți minunați, sănătoși și numele lui merge mai departe prin mine și puiuții mei!
