Dragne & Asociații numește noi parteneri

0
1368

Ana-Maria Filip și Bogdan Toma, doi dintre Avocații Seniori Coordonatori ai Dragne & Asociații, cu mai mult de 9 ani vechime în firma de avocatură, au fost promovați începând cu data de 1 septembrie 2022, alăturându-se celor 8 parteneri ai societății.

Cu ocazia promovărilor care au avut loc în cadrul firmei de avocatură, Ion Dragne, Managing Partner al Dragne și Asociații, a declarat că “Ana și Bogdan sunt avocați excepționali cu o experiență bogată în profesie. Aceste promovări reprezintă o recunoaștere a implicării lor în dezvoltarea Dragne & Asociații și suntem mândri că ne sunt alături ”.

Ana-Maria este specializată într-o gamă largă de probleme de drept comercial, incluzând aspecte de drept societar, dispute între asociați, acțiuni în răspundere civilă contractuală și delictuală. A gestionat dosare complexe de restructurare și de insolvență, precum și litigii decurgând din proceduri de executare silită. În ultimii ani, Ana-Maria și-a extins activitatea și în sfera arbitrajului de investiții, asistând clienți în dosare cere s-au desfășurat sub auspiciile Centrului Internațional pentru Soluționarea Disputelor de la Whashington.

Activitatea lui Bogdan se concentrează pe aspecte de drept civil, fiind implicat în ultimii 15 ani în unele dinte cele mai complexe proceduri de soluționare a unor litigii vizând revendicări imobiliare, restituiri ale proprietăților în baza unor legi speciale, litigii de carte funciară și aspecte de urbanism. În legătură cu aceste domenii în care a lucrat preponderent, Bogdan s-a specializat în materie de contencios administrativ și a lucrat și în proiecte complexe de finanțare a proiectelor imobiliare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here