Toată lumea stie că prima impresie contează. Cu toții, oameni de afaceri, simpli angajați sau organizatii avem o sigură sansă pentru prima impresie. Logo-ul este parte importanta din aceasta prima impresie pentru o companie.
Ca proprietar al unei afaceri, de ce ai rata această sansă pentru afacerea ta? Într-un studiu făcut de revista entrepreneur.com peste 90 % din afacerile locale au un logo de slabă calitate. Daca ai un logo pentru afacerea ta realizat de un profesionist, un logo care să îți scoată business-ul în evidentă, înseamna că esti deja cu un pas înaintea multora.
În contextul crizei generate de coronavirus, multe afaceri locale au fost forțate să se digitalizeze, să treacă online si să comunice mai eficient, si din cauza distanțării sociale. Aglomeratiă din ce în ce mai mare din online si mai ales de social media impune o identitatea vizuală companiilor mici, cât mai profesională. De fapt, la nivel vizual, marketingul digital dă sansa firmelor mici să fie la nivelul celor cu bugete generoase, compensând prin creativitate.
Un logo puternic si bine făcut inspiră clienții sau partenerii si dă, chiar de la primă impresie, măsura profesionalismului si calitătii bunurilor sau serviciilor oferite de mică afacere locală.
LOGO-UL ESTE PIATRA DE TEMELIE A AFACERII TALE
Foarte multi mici antreprenori încep afacerea prin a gândi mecanismele de business si apoi cele de marketing. Din păcate lipsa unei culturi antreprenoriale face ca mulți proprietari de mici afaceri locale să vada marketingul, brandingul si imaginea afacerii ca pe un moft sau o fiță. Logo-ul este primul si cel mai important element vizual ce identifica afacerea. Din acest motiv el trebuie în primul rând să existe si apoi sa urmeze câteva reguli pentru a servi scopului pentru care a fost creat.
Un logo nu e o investitie mare daca este realizat în acelasi timp cu website-ul afacerii. Exista mai multe motive pentru care ar trebui să realizati logo-ul odata cu website-ul.
DAR CÂT COSTA UN LOGO?
Preturile realizarii unui logo pot începe de la 5-10 Euro si pot ajunge si la 200 – 300 Euro. Am estimat preturile în Euro pentru ca majoritatea designer-ilor sau agentiilor de design au pretul stabilit în euro. Pretul mediu al unu Logo realizat de un designer sau agentie este 100-150 Euro. În general numărul de variante oferite este 2-3 si numărul de revizii la o variantă aleasă este limitat. Negocierea la pachet a unui logo împreuna cu realizarea unui website poate fi o afacere buna.
Atentie ! Nu confundati realizarea unui logo cu realizarea unei identitati vizuale.
Pentru a vă ghida în alegerea unui logo care să vă reprezinte afacere vă expunem mai jos câteva reguli ce trebuie să le luați în calcul atunci când realizati/comandati un logo.
1.Evitati să fiți generic
Primul lucru de care trebuie sa va asigurati este ca logo-ul sa reprezinte si sa fie legat direct de serviciile sau produsele pe care le ofera afacere. Potentialii clienti nu trebuie sa ghiceasca despre ce e vorba atunci cand vad logoul. In general o afacere locala nu dispune de bugete de marketing care sa comunice logo-uri generice astfel încat sa imprime publicului valorile si natura afacerii pe care o reprezinta, asa cum fac marile corporatii.
Pe scurt, logo-ul trebuie sa spuna cine esti si cu ce te ocupi, ce anume oferi. Astfel realizarea unui logo pentru o afacere mica, locala aflata la inceput, difera foarte mult de realizarea log-urilor pentru companiile mari.
2. Alegeți scrisul (fontul)
Majoritatea afacerilor locale se bazeaza în realizarea logo-ului pe un font si un simbol. Fontul, în general este unul mai putin întalnit astfel încât sa dea personalitate logo-ului. NU folositi fonturi ca Arial sau Times New Roman. Acestea sunt fonturile cele mai comune si nu ajuta în niciun fel un logo să iasa în evidentă. Combinatia dintre font si un simbol asociat este baza viitorului logo.
Pentru a va fi mai usor in alegerea unui font ganditi-va la o caracteristica pe care logo-ul trebuie sa o aiba si sa o transmita potentialilor clienti: sa fie fresh, elegant, foarte sobru sau foarte artistic. Fonturile sunt in general grupate in cateva categorii mari care exprima anumite caracteristici la fel ca si culorile.
3.Alegeti Culorile
Culorile, în general, transmit mesaje, exprima diverse stari si în timp anumite culori au fost asociate cu diverse industrii. Verdele este folosit în general pentru a exprima prospetimea si naturaletea, albastru este folosit în industriile tehnice, negru în domeniile mai sobre precum avocatura sau servicii notariale. Dincolo de aceste reguli generale pe care le puteti gasi la o simpla cautare pe Google, puteti fi mai îndrazneț cu afacerea voastra si sa folositi culori surprizatoare care sa atraga atentia.
4.Ce facem cu Logo-ul?
Din momentul în care începeti sa gânditi un logo trebuie, ca antreprenor, sa ganditi cu un pas inainte. Unde puneti logo-ul? Pe ce materiale îl veți folosi si cum trebuie el sa se încadreze. Spre exemplu o firma care se ocupa de livrarea fructelor si legumelor proaspete va avea nevoie cu singuranța sa imprime log-ul pe masni, iar o cofetarie îl va folosi din plin pe ambalaje. In principal logo-ul unei afaceri locale îl folosit pe:
- carti de vizita
- firma de la intrare
- masini
- retele sociale
- website
- uniforme
5.Alegeti un profesionist
Logo-ul nu e ceva la care mulți se pricep, chiar daca tendinta generala e sa dam unui desenator, designer etc, acest job . Nu încercati scurtaturi de genul generatoarelor gratuite de logo-uri. Aveți toate sansele să folositi un logo pe care îl au deja câteva sute de firme. Dacă stiti exact ce vă doriți de la logo relatia cu un designer va functiona impecabil iar rezultale vor fi pe masura. Când alegeti cu cine vreti sa creati logo-ul asigurati-va ca e, persoana sau agentia este competenta. Verificati portofoliul, verificati pagina de facebook si alte retele de socializare să vedeti ce parere au clientii, verificati website-ul agenției sau a freelancerului.
In loc de concluzie
Logo-ul este obligatoriu pentru o firma locală. Este unul din cele mai simple si la îndemână instrumente de promovare prin care o firmă mică, locală poate iesi în evidentă si deveni memorabila. Digitalizarea va forța actorii din piata, fie ei mici afaceri locale sau companii mai mari, să îsi dezvolte si asume propria identitate într-un mod profesionist. Imaginea businessurilor în mediul online va conta mult mai mult si va câtari greu în alegerile clienților sau furnizorilor dupa ce criza generata de coronavirus va trece.