COVID-19 Pune în pericol peste 50% din veniturile realizate din zborurile comerciale, în 2020

0
1647
zborurile comerciale
Geneva – Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) a lansat o analiză actualizată care arată că veniturile companiilor aeriene rezultate din zborurile comerciale vor inregistra o scădere cu 314 miliarde de dolari în 2020, ceea ce reprezintă o reducere cu 55% față de 2019, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Pe 24 martie, IATA estima o pierdere a veniturilor de 252 miliarde de dolari (-44% față de 2019), într-un scenariu cu restricții severe de călătorie, care durează trei luni.
Cifrele actualizate reflectă o adâncire semnificativă a crizei și reflectă următorii parametri:
  • Restricții interne severe care durează trei luni
  • Unele restricții privind călătoriile internaționale care se extind dincolo de primele trei luni
  • Impact mondial sever, inclusiv în Africa și America Latină (care au avut o prezență redusă a bolii și se previziona o afectare mai redusă, în analiza din luna martie).
In 2020, cererea pe segmentul de zboruri comerciale (intern și internațional) este de așteptat să scadă cu 48% față de 2019. Cele două elemente principale care conduc la acest aspect sunt:
  • Dezvoltări economice generale: lumea se îndreaptă spre recesiune. Șocul economic al crizei COVID-19 este de așteptat să fie cel mai sever în al doilea trimestru, atunci când se estimează că PIB-ul va scădea cu 6% (comparativ, PIB-ul a scăzut cu 2% la varful crizei financiare globale). Cererea pe zborurile comerciale urmărește îndeaproape evoluția PIB. Impactul reducerii activității economice numai în T2 ar conduce la o scădere de 8% a cererii în trimestrul al treilea.
  • Restricții de călătorie: restricțiile de călătorie vor aprofunda impactul recesiunii asupra cererii de călătorie. Cel mai sever impact este de așteptat să fie în al doilea trimestru. La începutul lunii aprilie, numărul zborurilor la nivel global era în scădere cu 80% față de 2019, în mare parte din cauza restricțiilor de călătorie impuse de guverne pentru a combate răspândirea virusului. Piețele interne ar putea să înregistreze o creștere a cererii începând din trimestrul al treilea, într-o primă etapă de ridicare a restricțiilor de călătorie. Cu toate acestea, piețele internaționale vor inregistra o creștere mai lentă, deoarece se pare că guvernele vor păstra aceste restricții de călătorie mai mult timp.
„Perspectivele industriei sunt din ce in ce mai sumbre. Amploarea crizei face puțin probabilă o recuperare accentuată în formă de V. În termeni realiști, va fi o recuperare în formă de U, cu călătoriile interne revenindu-și mai repede decât piața internațională. Am putea asista la o înjumătățire a veniturilor din zboruri comerciale. Aceasta ar reprezenta o pierdere de 314 miliarde de dolari. Unele guverne au intensificat măsurile de salvare financiară, dar situația rămâne critică. Companiile aeriene vor utiliza rezerve de numerar de 61 de miliarde de dolari doar în al doilea trimestru. Aceasta pune în pericol 25 de milioane de locuri de muncă dependente de aviație. Și fără ajutor urgent, multe companii aeriene nu vor supraviețui pentru a susține recuperarea economică “, a declarat Alexandre de Juniac, Director General și CEO al IATA.

Ajutor financiar

Guvernele trebuie să includă aviația în pachetele de stabilizare. Companiile aeriene sunt nucleul unui lanț valoric care creează aproximativ 65,5 milioane de locuri de muncă în întreaga lume. Fiecare dintre cele 2,7 milioane de locuri de muncă ale companiilor aeriene susține încă 24 de locuri de muncă în economie.
„Ajutorul financiar pentru companiile aeriene ar trebui să fie o măsură prioritară pentru guverne. Sprijinirea companiilor aeriene va menține lanțurile vitale de aprovizionare în timpul crizei. Fiecare loc de muncă salvat la o companie aeriană va menține încă 24 de persoane angajate. Și aceasta va oferi companiilor aeriene o șansă de luptă, rămânând întreprinderi viabile, care sunt gata să conducă redresarea, conectând economiile atunci când pandemia va fi sub control. În cazul în care companiile aeriene nu sunt gata, efectele economice negative ale COVID-19 vor fi prelungite inutil “, a spus de Juniac.
IATA propune o serie de opțiuni de ajutor pe care guvernele să le ia în considerare, inclusiv:
  • Sprijin financiar direct transportatorilor de pasageri și de marfă pentru compensarea veniturilor reduse și a lichidității atribuite restricțiilor de călătorie impuse de pandemia de COVID-19;
  • Împrumuturi, garanții de împrumut și sprijin pentru piața obligațiunilor corporative de către guverne sau bănci centrale. Piața obligațiunilor corporative este o sursă vitală de finanțare pentru companiile aeriene, dar eligibilitatea obligațiunilor corporative pentru sprijinul băncilor centrale trebuie extinsă și garantată de guverne pentru a oferi acces unei game mai largi de companii.
  • Scutire de impozite: rambursări la impozitele pe salarizare plătite la zi în 2020 și /sau o prelungire a condițiilor de plată pentru restul anului 2020, împreună cu renunțarea temporară la impozitele pe bilete și alte taxe impuse de guvern.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here