Companiile din România care nu și-au dedus TVA pentru tranzacțiile cu parteneri inactivi fiscal ar putea avea șansa să își recupereze retroactiv sumele plătite bugetului

0
1362

Toate companiile din România care nu și-au dedus TVA pentru tranzacțiile cu parteneri inactivi fiscal, fie din proprie inițiativă, fie pentru că li s-a refuzat acest drept de către autorități, ar putea avea șansa să își recupereze retroactiv sumele plătite bugetului, reiese din propunerea avocatului general făcută Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza C-101/16 din 31 mai 2017.

Opinia avocatului general emisă în urma unei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Cluj se încheie astfel “propun Curţii să răspundă după cum urmează: Directiva 2006/112/EC privind sistemul comun de TVA trebuie să fie interpretată ca opunându-se regulilor naţionale care dau dreptul, chiar şi acolo unde nu au fost constatate situaţii de evaziune fiscală sau pierderi de venituri bugetare, de a refuza sistematic şi definitiv deducerea TVA în cazul unui contribuabil care a plătit TVA pentru tranzacţiile încheiate cu un operator declarat inactiv potrivit acestor reguli, în ciuda faptului că declararea inactivităţii operatorului în cauză, care depinde de existenţa unui risc de evaziune fiscală, este uşor accesibil public oricărei persoane impozabile din respectivul stat membru”.

Șansele ca propunerea să fie preluată într-o decizie a CJUE sunt mari dacă privim ce s-a întâmplat istoric în cazuri similare. Deciziile CJUE sunt obligatorii pentru instanţele româneşti. La rândul său, Codul fiscal prevede că în domeniul TVA şi al accizelor, autorităţile fiscale şi alte autorităţi naţionale trebuie să ţină cont de jurisprudenţa CJUE.

Impactul va fi resimţit atât de companiile care au pierdut dreptul de deducere a taxei, cât şi de buget care ar putea fi obligat să returneze sume importante. De ce? Pentru că numărul de inactivi fiscal reprezintă aproape un sfert din numărul total de persoane juridice înregistrate, conform datelor publicate de ANAF în ultimii doi ani.

În aceste circumstanţe, o societate oricât ar fi de diligentă cu partenerii de business este expusă riscului să încheie una sau mai multe tranzacţii de acest tip. Practica ultimilor ani arată că situaţiile în care inspectorii fiscali au tăiat dreptul de deducere pentru tranzacţiile cu operatori economici inactivi au fost foarte frecvente.

Mai mult, există cazuri în care autorităţile anulează dreptul de deducere pentru toate entităţile dintr-un circuit tranzacţional care poate implica zeci de operatori, mulţi dintre ei neintrând vreodată în relaţie directă şi, evident, neavând posibilitatea de a se verifica reciproc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here