Administrația Porturilor Maritime Constanța cheltuie 1,13 milioane de lei pe zi, în medie

0
2764
Intrarea principală în Portul Constanța. Foto: Cristian Hagi, ianuarie 2021

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și-a propus, pentru anul 2022, achiziții totale de 414.268.218 lei, ceea ce înseamnă o cheltuială zilnică de peste 1,13 milioane lei, adică 47.290 de lei pe oră.

Sursa banilor este diversă. Astfel, 144 milioane lei vor proveni din fondurile proprii de investiții, 10 milioane din fonduri de reparații (tot surse proprii), 3 milioane din fonduri de aprovizionare (surse proprii), 194 de milioane din alte fonduri de exploatare (tot surse proprii), în timp ce 62 de milioane reprezintă fonduri europene.

Sumele cele mai mari sunt prevăzute la contracte de lucrări. De exemplu, 60 de milioane de lei se vor duce pentru extinderea cheurilor danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv pentru consolidarea din spatele cheiurilor, 16 milioane pentru proiectarea, extinderea rețelei electrice și posturi de transformare pentru alimentarea consumatorilor din același Port Midia, 24 de milioane pentru lucrări la reparații cheu danele 40 și 41 din portul Constanța, zona nord, și organizarea execuției lucrărilor. 11,9 milioane de lei se vor duce pentru un drum și o parcare în zona cheului fluvio-maritim Port Constanța, iar 3 milioane pentru construirea rețelei de iluminat exterior pe drumul între Poarta 7 și Poarta 9.

O altă categorie de cheltuieli este cea a contractelor de furnizare. APMC vrea să cumpere, până în septembrie, pilotine maritime în valoare de 23 milioane lei. Tot aici intră și cea mai mare cheltuială a companiei, cea cu energia electrică. Este vorba despre un contract de 158.800.000 de milioane de lei. Procedura se va lansa, cel mai probabil, pe 22 februarie. APMC vrea să cumpere și echipamente de protecție în valoare de 4,4 milioane lei, gaze naturale de 6,7 milioane lei, benzină și motorină de 4 milioane lei.

Se remarcă și faptul că APMC dorește să cumpere autoturisme noi în acest an. Mai exact, vrea mașini cu sistem de propulsie hibrid plug-in/electrice, pentru este dispusă să plătească 1,4 milioane lei. Procedura de licitație deschisă trebuie terminată până pe 22 mai. Desigur, va fi nevoie și de stații de încărcare pentru aceste mașini electrice, care vor scoate din bugetul administrației 500.000 de lei.

APMC va cheltui 200.300 de lei pentru materiale promoționale personalizate, 24.900 de lei pentru o machetă 3D a Gării Maritime, 50.000 de lei pentru un album care va prezenta istoria Portului Constanța. Compania are nevoie și de o mașină de numărat bani, care o va costa 7.000 de lei.

O ultimă categorie de cheltuieli se referă la contractele de servicii. Aici intră, de pildă, asigurarea bunurilor proprietate publică și privată din cadrul APMC, care costă 4,4 milioane lei, servicii de asigurări medicale private – 3,7 milioane lei, reclasificarea și remotorizarea remorcherului Pescăruș – 1,8 milioane lei, închiriere de pilotine cu echipaj pentru transportul pilotului la navă – 5,7 milioane lei, elaborarea specificațiilor pentru proiectarea și implementarea unui Port Security System în porturile maritime Constanța și Mangalia – 1,5 milioane lei, un studiu de fezabilitate pentru o parcarea la Poarta 9 – 395.000 lei, verificarea instalațiilor linii CF, aparate de cale și saboți de deraiere în Portul Constanța – 1,22 milioane lei.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a fost, în anul 2020, cea mai profitabilă firmă din județul Constanța, cu un profit brut din exploatare de 145.896.620 lei, realizat cu un număr mediu de 885 de angajați. Este cel mai mare profit din istoria companiei, dar și cea mai mare rată de profit net, 37,74%. În 2008, de pildă, rata de profit net era de 5,48%, potrivit Confidas.ro.

Cele mai tranzitate mărfuri prin Portul Constanța sunt cerealele.

Acționar majoritar este statul român, prin Ministerul Transporturilor, cu 80% din acțiuni. Restul de 20% sunt ale Fondului Proprietatea.

Programul-anual-al-achizitiilor-sectoriale-pe-2022 poate fi descărcat de aici: download

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here