„Starea României după 6 luni de guvernare roşie”

0
524

Primele șase luni de guvernare sub coaliția PSD-ALDE au lăsat nenumărate promisiuni neonorate, iar măsurile luate ne vor duce fără dubiu spre o criză economică, arată un raport realizat de liberalul Florin Cîțu.

Vicepreşedintele comisiei pentru buget-finanţe din Senat, Florin Cîţu (PNL), a realizat un raport privind cele şase luni de guvernare PSD, intitulat „Starea României după 6 luni de guvernare roşie”.

Cîţu face bilanţul guvernării: „Reprezintă garanţia că România va experimenta foarte curând o criză similiară cu cea din perioada 2008-2010”.

El precizează că de viitorul României sunt astăzi responsabili un grup de oameni, aceia care au elaborat acest program de guvernarem iar conform declaraţiei preşedintelui PSD nucleul de bază a fost format din Liviu Dragnea, fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, Marius Nica, consilier de stat la cabinetul premierului şi fost ministru al Fondurilor Europene, şi consilierul personal pe probleme de macro-economie al fostului premier Victor Ponta, economistul Cristian Socol.

Potrivit lui Florin Cîţu  , majoritatea măsurilor din programul de guvernare influențează economia României în așa fel încât dezastrul este inevitabil. „Creșterea cheltuielilor publice mult mai rapid decât dinamica -PIB-ului, în special datorită salariilor, a ajutoarelor sociale și subvențiilor, concomitent cu creșterea costului cu forța de muncă și a numărului controalelor ANAF, duc inevitabil la deficite publice mai mari, datorie  publică mai mare, șomaj și economie la negru“, se arată în raportul menționat.

Cu toate că a atras electoratul printr-o lungă listă de promisiuni, majoritatea au rămas doar pe hârtie. Programe cu impact economic, precum cel de construcție a 1.500 de locuințe pentru tineri sau a 2.500 de creșe și grădinițe ori legea redevențelor, nu au fost nici acum demarate sau implementate. Nici acum nu au fost acreditate toate autoritățile de management, organisme fără de care nu putem atrage fonduri europene. Din zece, au fost acreditate doar două, iar România stă cel mai rău în UE la acest capitol.

Economistul Florin Cîțu mai arată că, deși guvernul PSD a moștenit o economie cu creștere economică, rată a inflației mică, șomaj scăzut și un deficit bugetar sub 3%, după doar 6 luni de guvernare deja o parte din indicatori arată mai rău. „Execuția bugetară este cu 1 punct procentual sub ce era programat, deficitul de cont curent este mai mare, datoria publică a crescut, investițiile au fost tăiate la minimul istoric, iar fondurile europene sunt zero“, se arată în raportul liberalului. Potrivit lui Cîțu, amânările de creșteri salariale incluse în Legea salarizării arată că guvernul PSD știe că economia a fost afectată negativ.

Cîțu critică și modificarea Ordonanței 109/2011, care asigura conducerea dualistă a companiilor cu capital de stat. „Această modificare generează un control politic total al PSD asupra companiilor de stat“, spune senatorul. El a amintit și de ordonanța privind confiscarea profiturilor companiilor de stat, dar și a provizioanelor acestora.

„Din dorința PSD-ului de a realiza un jaf perfect, PSD-ul, cu premeditare, și-a adjudecat toate comisiile importante din Parlament, prin care a pregătit ulterior modificarea tuturor legilor în măsură să-i asigure protecția în executarea jafului perfect. PSD-ul și-a asigurat intenționat și politic conducerea instituțiilor care ar fi trebuit să fie independente în ceea ce privește previziunile și controlul acțiunilor Guvernului (Curtea de Conturi, Comisia Națională de Prognoză, Institutul Național de Statistică etc.)“, a adăugat acesta.

Cîţu mai arată că spre deosebire de celelate guvernări PSD, „în care aveau majoritatea în Parlament, în această guvernare lucrurile au fost împinse la extrem. „Dacă pe vremea guvernării Năstase opoziţia putea influenţa procesul legislativ, iar pe vremea lui Ponta era consultată, astăzi nu numai că opoziţia este desconsiderată dar până şi parlamentarii PSD au devenit simple maşini de vot”, declară vicepreşedintele comisiei pentru buget-finanţe din Senat.

Cîţu face un bilanţ al implementării programului de guvernare al PSD, până în acest moment, precizând totodată că în afară de programul de guvernare, pe care Dragnea şi l-a asumat politic personal, PSD şi Guvernul au mai luat o serie de măsuri cu impact fiscal şi economic, generând presiuni pe bugetul de stat.

Printre acestea se regăsesc majorarea salariului minim pe economie, punând presiune pe angajatorii privaţi, în special pe IMM-uri. O alta este modificarea ordonanţei 109/2011 care asigură conducerea dualistă a companiilor cu capital de stat, modificare care generează un control politic total al PSD asupra companiilor de stat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ