Scrisoarea INTEGRALĂ a oamenilor din Judo, către Cozmin Gușă. „Vă rugăm să dați dovadă de bărbăție și de un minim simț al realității și să demisionați”. Ce nu a vrut Gușă să se afle, am aflat noi

0
1839

Mai mulți oameni din Judo-ul românesc au scris, zilele trecute, o scrisoare prin care îi cer demisia președintelui Federației Române de Judo (FRJ), Cozmin Gușă, pe care îl acuză că și-a bătut, practic, joc de tot ceea ce a însemnat acest sport în România. Management falimentar, păstrarea în funcția de vicepreședinte al Federației a unui om – Florin Bercean – care este acuzat de mai multe sportive de performanță că le-ar fi bătut, sunt doar câteva dintre gravele acuzații pe care aceștia i le aduc lui Gușă. „Cireașa de pe tort” a fost însă plecarea din funcție, în data de 9 aprilie, a președintelui de onoare al FRJ, Marius Vizer, omul care l-a sprijinit pe Cozmin Gușă să ajungă în fruntea federației de judo.

Ieri, după ce (nu se știe cum) scrisoarea a ajuns în mâinile lui Gușă sau a apropiaților lui, aceasta a fost publicată de realitatea.net, dar numai părțile care îi conveneau patronului Cozmin Gușă. Vă prezentăm, mai jos, scrisoarea în integralitate:

„Ca urmare a ultimelor evenimente din judo-ul romanesc, care s-au soldat cu plecarea d-lui Marius Vizer din functia de Presedinte de Onoare al FRJ, lucru care dus la prejudicii de imagine majore pentru sportul romanesc, ne vedem nevoiti sa luam atitudine.

Ați înlăturat din judo gloriile și competentele din acest sport. Judo-ul romanesc nu este pregatit sa renunte la Dl. Marius Vizer a carui dedicatie si abnegatie fata de sportul care l-a format si fata de Romania sunt indiscutabile, si nici nu este pregatit sa ramana cu dvs in calitate de lider.
Din pacate, comportamentul, limbajul si moralitatea dvs., demonstrate in acesti doi ani, nu sunt caracteristice acestui sport. Inaborbabilitatea si decizille obscure luate de dvs. nu va califica pentru ocuparea acestui post. Ati implicat FRJ in rafuielile politice si economice pe care le aveti, ati folosit imaginea FRJ in detrimentul acestui sport nobil si chiar mai mult ati mentinut si ascuns neregulile financiare si administrative.

Pe acesta cale exprimam pozitia noastra dar si a numeroase cluburi din Romania care au manifestat deschis un profundul dezacord cu situatia creata de comportamentul dvs.

In consecinta va rugam sa dati dovada de barbatie si de un minim simt al realitatii si sa demisionati. Lecturarea sumara a principiilor judo-lui, asa cum apar ele pe site-ul IJF, mai ales cele privitoare la curaj si modestie v-ar putea ajuta sa luati rapid decizia corecta.

Activitatea dvs. din ultimii doi ani nu a avut nici o legatura cu ce ati promis atunci cand ati fost ales si nici cu ceea ce judo-ul romanesc are nevoie. Chiar dimpotriva, si ar fi de mentionat unele aspecte ale managementului falimentar implementat .

Organizarea defectuasa a aniversarii a 50 de ani de la infiintarea FRJ pe care ati transformat-o intr-o tribuna  a cultului personalitatii transmisa intens de postul dvs TV, cu intercalari din Gipsy Kings. Nu ati gasit resursele de a invita personal pe fondatorii judo-lui romanesc, intr-o sala, in care jumatate din cei prezenti nu aveau nici o legatura cu judo, ci mai degraba cu falimentele dvs personale. In tot acest timp, un alt post TV transmitea fara nici o pretentie financiara competitia internationala de la acea data care se desfasura la Bucuresti.

Conservarea si consolidarea Centrului de la Cluj. Concentrarea si centralizarea fara precedent a tuturor resurselor in mana unui singur om, tolerarea multiplei legitimari si distrugerea concurentei intre cluburi si sportivi a dus la transformarea lui Florin Bercean in rentierul absolut al judo-lui romanesc. In fata acuzatilor aduse de sportivi de performanta asupra bătăilor primite din partea lui Florin Bercean, ati preferat politica ascunderii mizeriei sub pres in schimbul unei comisii de etica eficiente, riscand implicarea in procese penale a FRJ. Am mai adauga politica de discriminare etnica fata de anumite cluburi si sportivi, precum si marginalizarea voita a anumitor sportivi de inalta performanta care au fost nevoiti sa isi schimbe nationalitatea pentru a mai putea practica acest sport. Doar interventia dlui Marius Vizer a facut ca acesti sportivi sa nu isi piarda carierele.

Practic in acest moment din punct de vedere managerial FRJ functioneaza ca un CAP in care competitiile nationale de seniori se desfasoara cu chiu cu vai, pe parcursul unei zile, iar lipsa de sportivi a dus la medalii pentru toti participantii.
Promovare obsesiva de catre postul dvs TV,  a lui Andrei Gusa in detrimentul altor sportivi meritorii, prezentarea acestuia drept castigator a multiple concursuri nationale si international, in fapt acesta stabilind un record greu de egalat: numarul de participari internationale este egal cu cel al meciurilor sustinute.

Concedierea si demisia in aceeasi zi a lui Adrian Croitoru si a Alinei Dumitru, cele mai puternice competente din judo-ul romanesc, e o combinatie greu de egalat chiar si de cei mai inversunati critici ai sportului.Tolerarea si incurajarea tratamentului agresiv si discretionar la adresa sportivilor, lipsa criteriilor de selectie, nerespectarea si necunoasterea minima de catre dvs a Statutului  si Regulamentelor FRJ a structurii si a modului de functionare a unei federatii sportive.

Transformarea Comitetului Director intr-un instrument  oferit dlui. Florin Bercean si rezolvarii frustrarilor si razbunarilor personale, astfel incat dvs. sa va multumiti cu imaginea „media” si Fundatia „Judo for Romania”, care aduna bani in numele judo-ului romanesc, fara a da socoteala cuiva.

Manipularea Adunarii Generale, din aprilie 2019, prin aducerea unor persoane care nu faceau parte din judo, ci erau purtatori de delegatii. Ati promovat in comunitatea sportivilor si antrenorilor a sloganului „democratia exista numai la alegeri”, iar de facto, la alegeri, ati mers „pe repede inainte” cu fuga de raspundere .

Aceste sunt doar cateva aspecte minime legate de activitatea  dvs. motiv pentru care va solicitam demisia in cel mai scurt timp, astfel incat sa se poata porni la reconstructia judo-ului romanesc. In aceste momente FRJ si judoul romanesc au nevoie de oameni dedicati, de manageri care au confirmat profesional, oameni cu studii inalte si calitati morale deosebite, adevarat patrioti”, se arată în scrisoarea către Cozmin Gușă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here