România, printre ţările cu cel mai semnificativ declin din UE al producţiei industriale, în iulie

0
185

Datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), arată că producţia industrială a scăzut în iulie cu 0,8% în zona euro şi cu 0,7% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă, iar Malta, Croaţia, Suedia şi România au înregistrat cel mai semnificativ declin.

În iulie, cele mai mari creşteri trimestriale ale producţiei industriale au fost raportate în Danemarca (3,6%), Irlanda (2,8%) şi Letonia (1,8%), cele mai semnificative scăderi fiind în Malta (minus 6,3%), Croaţia (minus 5%), Suedia (minus 4,1%) şi România (minus 3%).

În iulie, comparativ cu perioada similară din 2017, producţia industrială a scăzut cu 0,1% în zona euro şi a urcat cu 0,8% în Uniunea Europeană.

Cele mai mari creşteri anuale ale producţiei industriale în iulie au fost raportate în Polonia (7,9%), Cehia (6,7%) şi Slovenia (5,9%), cele mai semnificative scăderi fiind înregistrate în Malta (minus 6,4%), Irlanda (minus 6,2%) şi Olanda (minus 2,1%).

România a înregistrat în iulie un avans anual de 3,5% al producţiei industriale, după o expansiune de 6,2% în iunie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ