Preşedintele Klaus Iohannis: Pachetul de măsuri fiscale anunţat de Guvern nu reprezintă „clamata revoluţie fiscală şi se transformă într-o bulversare fiscală”. „Marea revoluţie fiscală aduce unui om încă 3 lei în plus, este caraghios. Promisiunea PSD-ALDE că va creşte salariul este falsă”

0
305
Iohannis:

El a avertizat Guvernul să aibă grijă şi să judece la rece să nu bage România şi pe români într-o aventură fiscală cu final trist.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că acum câteva luni, la învestirea Guvernului, a cerut un lucru simplu – să termine cu această ţopăială fiscală, iar acest lucru nu s-a întâmplat.

„România traveseza o perioadă de creştere economică. În sine, este o veste foarte bună creşterea economică, record chiar în Uniunea Europeană UE, dar această creştere are vulnerabilităţi care treb cunoscute – creşterea se bazează preponderent pe consum şi astfel de creştere nu e văzuta ca o creştere sustenabilă. Lipseşte o parte esenţiala pentru o creştere economică sănătoasă – investiţiile”, a declarat Iohannis, la Cotroceni.

El a spus că lipsa investiţiilor este un semnal foarte îngrijorător şi că investiţiile au scăzut semnificativ, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi în domeniul privat, dar şi în sectorul public, scăderea fiind cu 20%.

„Investiţiile străine au scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi mai îngrijorător, au scăzut nepermis de mult investiţiile publice. Ele au scăzut cu peste 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi nici anul trecut nu au fost chiar grozave”, a precizat el.

Preşedintele a spus, de asemenea, că există o situaţie „foarte ciudată” – economia creşte şi veniturile fiscale scad. „În loc să avem mai mulţi bani la buget, culmea, avem mai puţini bani la buget. Un exemplu grăitor – se ştie că performanţa încasării veniturilor fiscale se măsoară în procent din PIB. În acest an, colectarea a ajuns la un minim istoric de 25% din PIB, faţă de cât ne-am propus acum câţiva ani, 35%. 25% este extrem de puţin şi acest lucru trebuie să ne îngrijoreze pe toţi”, a declarat Klaus Iohannis.

El a mai spus că Guvernul se comportă precum un om care câştigă tot mai mult şi se împrumută tot mai mult, lăsând datoriile pe seama copiilor şi nepoţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că pachetul de măsuri fiscale anunţat de Guvern nu reprezintă clamata revoluţie fiscală şi se transformă într-o bulversare fiscală.

„Guvernul a anunţat un pachet de măsuri fiscale, se pare ca zilele acestea va intra în discuţia Guvernului. De aceea fac declaratia de azi, pentru că acest pachet nu e clamata revolutie fiscală, ci se va transformă într-o bulversare fiscală”, a spus Iohannis.

Preşedintele a mai spus că „marea revoluţie fiscală făcută de PSD-ALDE” va aduce unui om încă 3 lei în plus.

„Este caraghios. Şi eu îmi doresc să câştige oamenii mai mult. Dar promisiunea PSD-ALDE că prin transferul contribuţiilor şi scăderea impozitului creşte venitul este pur şi simplu falsă. Creşte cu 0,1%. Creşte puţin mai mult salariul minim, pentru că a fost modificat. De ce e nevoie de această mega-ţopăială fiscal-bughetară?”, a adăugat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis avertizat Guvernul să aibă grijă şi să judece la rece să nu bage România şi pe români într-o aventură fiscală cu final trist.

„Solicit coaliţiei PSD ALDE să dea dovadă de responsabilitate şi să renunţe la acest tip de politică fiscală care generează neîncredere şi nu ajută pe nimeni”, a declarat Iohannis, la Cotroceni.

De asemenea, Iohannis avertizat „decidenţii politici” să aibă grijă şi să judece la rece şi să nu bage România şi pe români într-o aventură fiscală cu final trist.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ