Pentru prima ediţie din acest an a programului Rabla, fondurile au fost consumate în proporţie de 80%, dar va exista şi o a doua sesiune

0
160

Dorin Corcheş, vicepreşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, a declarat că fondurile alocate programului Rabla auto au fost consumate până acum, în prima sesiune, în proporţie de 80%, urmând să existe şi o a doua sesiune în acest an.

Programul Rabla este un program foarte cunoscut de români, consumat. Mai avem undeva la aproximativ 20% din fondurile alocate în prima sesiune. Cu siguranţă va exista şi a doua sesiune, pentru că ne dorim să atingem cel puţin numărul de autoturisme noi pe care l-am atins anul trecut, respectiv 50.000. Din cele 30.000 de vouchere pentru prima etapă a programului, mai avem aproximativ 6.000 de ecotichete, pe care cu siguranţă le vom consuma în zilele următoare”, a spus Corcheş.

Potrivit vicepreşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, în aproximativ o lună ar putea demara şi programul Rabla pentru electrocasnice.

„În ceea ce priveşte programul Rabla electrocasnice, facem ultimele modificări pentru a fi îmbunătăţit acest program şi, în aproximativ două săptămâni, veţi fi la curent cu noile modificări şi demararea acestui program. Noi sperăm ca în maximum o lună de zile să îl avem pornit şi programul Rabla electrocasnice”, a precizat Dorin Corcheş.

Programul Rabla auto a început, în acest an, în data de 12 aprilie. Prima de casare de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% electrice.

Potrivit Ministerului Mediului, începând de vineri, persoanele fizice pot merge la producătorii validaţi în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere pentru a-şi achiziţiona un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant. Tot de vineri, persoanele juridice care doresc să acceseze programul pot depune dosare de acceptare la Administraţia Fondului pentru Mediu, scrie News.ro.

Prin Programul Rabla Clasic, aflat deja la a 15-a ediţie, au fost casate peste 550.000 de autovehicule vechi, poluante şi au fost achiziţionate peste 300.000 de maşini noi, care poluează mai puţin.

În 2019, suma alocată este de peste 320 milioane lei, pentru circa 35.000 de prime de casare, cuantumul primei de casare fiind de 6.500 lei şi se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km.

La prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei care se acordă la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt şi/sau un ecobonus în valoare de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.

Dacă întrunesc ambele condiţii, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare.

Totodată, a fost lansat Programul Rabla Plus, aflat la a IV-a ediţie. În anul 2016, programul a demarat cu 150 de unităţi vândute, iar în 2017 a fost reconfigurat, prin acordarea celui mare eco-voucher din Europa pentru astfel de maşini – 10.000 de euro.

Urmare a acestui fapt, în anul 2018, prin programul Rabla Plus, s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere.
Pentru anul 2019, suma alocată pentru finanţarea acestui program este de 93 milioane lei.

De asemenea, pentru a stimula achiziţia vehiculelor electrice, Administraţia Fondului pentru Mediu finanţează, cu 90 de milioane de lei, achiziţia şi instalarea de staţii de încărcare performante în municipiile reşedinţă de judeţ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ