Indicele ROBOR a crescut cu 51% în 11 luni

0
243

ROBOR-ul la trei luni a crescut cu 51% în primele luni din acest an, urcând de la 2,05% la începutul anului, la 3,09% la finalul lunii noiembrie, dar cu un vârf de 3,47% în vară. Creşterea indicelui ROBOR a început în toamna anului trecut, având o evoluţie fulminantă, de la 1% la mijlocul lunii septembrie, mai precis pe 18 septembrie, la 2,05%, la finalul anului. În 2018 acesta şi-a continuat creşterea, urcând de la 2,05% pe 3 ianuarie la 3,09% la 29 noiembrie, scrie Agerpres.   În luna iulie, pe 30, indicele ROBOR la 3 luni a atins pragul de 3,47%, nivel care s-a menţinut constant până la şedinţa din 3 august.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României afirma în cadrul unei conferinţe că iniţial a văzut în creşterea ROBOR-ului o şansă de a scăpa de obsesia cursului de schimb, afirmand în mai multe rânduri că nu este confortabil cu avalanşa de ştiri despre ROBOR.

„Eu nu sunt confortabil cu această, aşa să zic, avalanşă de ştiri că a venit Apocalipsa cu ROBOR-ul la 3,20%. A fost 4%, 5% şi nu a murit nimeni în Ţara Românească. Au fost şi mai înalte. Să creaţi un nou bau-bau, nu neapărat dumneavoastră, un nou bau-bau, de la curs acum am ajuns la ROBOR, cred că este o uşoară exagerare şi să spun aşa: invit la calm.

Mesajul nostru este că lumea a ieşit cu întârziere în Europa, în Zona Euro, din perioada dobânzilor foarte scăzute şi România nu poate să fie izolată de ceea ce se întâmplă în lume”, a spus Mugur Isărescu, întrebat dacă este confortabil cu actualul nivel al ROBOR-ului.

În luna noiembrie, guvernatorul băncii centrale a subliniat că dobânzile sunt unde trebuie, iar mişcările actuale ale ROBOR sunt absolut normale în funcţionarea unei pieţe.

„Dobânzile sunt unde trebuie. Fluctuaţiile sunt mici. Pentru dumneavoastră poate sunt mari, pentru noi sunt rezonabile. ROBOR la 3 luni, care este acum principala obsesie , cam din august se plimbă între 3,1% şi 3,4%. Noi spunem că este stabil, dumneavoastră, ca să faceţi ştiri, spuneţi că s-a prăbuşit, a crescut… Dar mişcările între 3,1% şi 3,4% le vedem în continuare, nu le considerăm a fi nici creştere, nici scădere. Sunt absolut normale în funcţionarea unei pieţe. Cam pe acolo le vedem şi în perioada următoare”, a explicat Mugur Isărescu.

Bancherii par optimişti în ceea ce priveşte evoluţia ROBOR-ului, cel puţin pentru acest an.

Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, a declarat, în noiembrie:

„Deja există o stabilitate şi după prognoza de inflaţie se pare că s-a potolit creşterea ROBOR, aşa-numită agresivă, eu nu cred că a fost agresivă, dar aşa a fost considerată şi s-a comentat, s-a potolit şi nu mai aşteptăm creşteri mari în următoarea perioadă. Spre sfârşitul anului o să fie multă lichiditate în piaţă şi chiar s-ar putea să vedem o mică scădere”.


NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ