În ciuda celei mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, averea românilor a rămas la fel în ultimii cinci ani

0
379
Chiar dacă economia României a avut cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană, bogăţia ţării, calculată după activele nete ale cetăţenilor ca parte din venitul disponibil, a rămas la fel ca acum cinci ani.
„Beneficiile vieţii în economia cu cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană ar putea să nu mai dureze prea mult pentru români. În pofida faptului că Guvernul a mărit într-un mod extravagant salariile din sectorul public şi a redus impozitele, bogăţia ţării balcanice – calculată după activele nete ale cetăţenilor ca parte din venitul disponibil – rămâne la fel ca acum cinci ani”, arată o analiză publicată de agenția Bloomberg.
„Pentru unii dintre români, câştigurile acoperă doar cheltuielile esenţiale de zi cu zi, inclusiv alimente şi haine, lucru de înţeles într-o ţară a cărei condiţii de viaţă se află printre cele mai grele din UE”, mai arată sursa citată.
Florian Libocor, economist-şef , a declarat că oamenii și-au crescut gradul de îndatorare pe baza aşteptărilor pozitive, dar la un moment dat, o corecţie este inevitabilă.
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna decembrie la 3,32%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care ouăle s-a scumpit cu 43,2% în ultimul an, potrivit INS. Banca centrală a început să majoreze ratele dobânzilor. „S-ar putea să fie deja prea târziu să economisească suficienţi bani pentru a amortiza o eventuală lovitură”, mai arată Bloomberg.
Guvernul estimează o încetinire a ratei de creștere economică la 4,4% în acest an. În primele nouă luni din 2017, PIB-ul a crescut cu 7%, după ce în trimestrul trei rata a fost de 8,8% raportat la perioada similară din 2016.
Banca Mondială a revizuit în creştere cu două puncte procentuale, de la 4,4% la 6,4%, avansul economiei României pentru 2017, dar a avertizat asupra unei încetiniri în 2018.
Astfel, Banca Mondială estimează un avans de 4,5% al economiei româneşti în acest an, o încetinire semnificativă faţă de creşterea de 6,4% estimată pentru 2017, în contextul în care economiile din zona euro vor încetini în 2018.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ