Guvernul consideră programul „Investeşte în tine” un succes şi creşte plafonul cu 40% , deşi românii nu s-au înghesuit să împrumute bani fără dobândă de la stat

0
937

Programul „Investeşte în tine”, prin care tinerii şi adulţii pot împrumuta, fără dobândă, de la stat, maximum 40.000 lei, sumă garantată de stat în proporţie de 80%, plăţile de dobândă şi comisionul de gestiune fiind suportat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.

Programul va avea un buget aproape dublu în acest an, deşi anul trecut s-au acordat credite de numai 29 milioane de lei, din cele 600 milioane de lei alocate şi se adresează tinerilor între 16-26 de ani, precum şi persoanelor cu vârsta cuprinsă între 26-55 de ani şi care sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare, respectiv cursuri de reconversie profesională autorizate de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii.

Autorităţile au ajuns la concluzia că programul “Investeşte în tine” are nevoie de un plafon mai mare, în condiţiile în care anul trecut era în valoare de 600 milioane lei, dar s-au acordat garanţii de doar 29 milioane lei.

Potrivit unui proiect de Hotărâre al Ministerului Finanţelor, pentru 2019 este nevoie de un plafon de un miliard de lei, “având în vedere previzionatul succes de care se va bucura programul în următorii ani”.

“În urma consultării cu Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi având în vedere previzionatul succes de care se va bucura programul în următorii ani, precum şi interesul manifestat atât de potenţialii beneficiari cât şi de actorii importanţi ai pieţei bancare, se propune un nivel al plafonului garanţiilor care pot fi emise în anul 2019 în sumă de 1.000 milioane lei.

Pentru nivelul plafonului s-au luat în considerare evoluţia programului şi aspectele relevate de implementarea acestuia în decursul a doar 3 luni de funcţionare în anul 2018″, se arată în nota de fundamentare.

Conform acesteia, programul a demarat la sfârşitul lunii octombrie 2018, iar până la data de 31 decembrie au fost acordate 1.049 garanţii în valoare totală de 29,14 milioane lei, pentru o valoare a finanţărilor de 36,42 milioane lei.

În cadrul programului s-au înscris patru finanţatori: CEC Bank şi Banca Transivania, care au solicitat alocare de plafon, iar BCR şi Raiffeisen şi-au exprimat intenţia de înscriere în viitor ca bănci partenere.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here