Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va fi gata până în data de 15 mai, când va fi pus în dezbatere publică, urmând să aibă o capitalizare iniţială de 1,8-1,9 miliarde lei

0
1979
Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI)

Proiectul va sta în dezbatere publică timp de 30 de zile, interval în care autorităţile vor aştepta şi un răspuns de la Bruxelles. „Stadiul, azi când stăm de vorbă, suntem într-o discuţie interministerială finală. Am putea spune că sunt ultimele corecturi, ultimile mici amănunte, ca să putem să spunem peste o săptămână, poate, cât mai curând, că îl supunem dezbaterii publice şi îl vom trimite la organismele internaţionale, la Eurostat, pentru validare. În 15 mai va fi, sper, în dezbatere publică şi trimis către Bruxelles”, a afirmat Mihai Tudose, pentru News.ro.

Potrivit lui, Fondul va fi condus în sistem dual, cu un consiliu de supraveghere şi directorat, alese în baza OUG 109 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Ministrul a dat asigurări că instituţia va fi condusă de manageri apolitici, selectaţi pe bază de competenţă. El a mai spus că în board, consiliu de supraveghere, vor fi reprezentanţi de la Banca Naţională, ai Guvernului, ai Parlamentului, o structură cu tehnicieni şi apoi reprezentanţii numiţi în primă fază, dar cu termen dat prin lege.

Ministrul spune că nu este luat în calcul niciun nume privind managementul Fondului. „El va trebui în primul rând să răspundă unei cerinţe de a cheltui şi de a investi cu cap banii ţării. El va fi alimentat din dividendele societăţilor de stat, care vor fi capitalul acestui fond. El va avea şi o capitalizare iniţială în jur de 1,8-1,9 miliarde lei pentru capital de lucru şi, evident, valoarea societăţilor şi apoi a dividendelor”, a afirmat Tudose.

Odată cu punerea proiectului de constituire a fondului în dezbatere publică, va fi publicată şi anexa cu societăţile care vor alcătui fondul. Guvernul a decis, pe 9 februarie, adoptarea unui memorandum privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Potrivit memorandumului, FSDI va avea drept scop dezvoltarea şi finanţarea proiectelor de investiţii rentabile şi sustenabile, fiind un mecanism de finanţare care va identifica şi materializa oportunităţi investiţionale cu impact în dezvoltarea economică durabilă şi crearea de noi locuri de muncă pe termen lung. Statul român, prin Ministerul Economiei, va avea calitatea de acţionar unic pe toată perioada de funcţionare a FSDI.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here