Firmele în insolvenţă şi faliment vor fi afectate de iniţiativa Guvernului privind split TVA, atât financiar, cât şi prin blocaje provocate de neclarităţile legislative

0
703

Într-o analiză a CITR se arată că în forma sa actuală, ordonanţa cu privire la plata defalcată a TVA este discriminatorie raportat la societăţile în insolvenţă, deoarece scad şansele de redresare pentru societăţile în insolvenţă şi contrazice programul de plăţi şi prioritatea distribuirilor către creditori.

Totodată, măsura contravine obiectivului pentru care a fost reglementată procedura insolvenţei şi încalcă prevederile comunitare şi nu-şi îndeplineşte scopul de reglementare UE.

„În calitate de administratori judiciari, depunem toate eforturile să maximizăm şansele de reorganizare ale companiilor în insolvenţă, care se străduiesc să supravieţuiască zi de zi. Orice cost suplimentar, fie el financiar, de timp sau alte resurse nu face decât să agraveze situaţia acestor companii. În condiţiile în care procesul de reorganizare este oricum anevoios, noile reglementări sporesc dificultatea redresării. Studiile noastre demonstrează că jumătate din companiile de impact ale României sunt deja în dificultate, nu avem antreprenori noi cu care să echilibrăm balanţa, aşadar economia României nu îşi permite să mai piardă din business-uri”, apreciază Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR, parte a CITR Group.

CITR a identificat cele mai importante consecinţe ale noilor reguli split TVA la nivelul societăţilor faţă de care s-au deschis proceduri de insolvenţă: finanţările vor fi îngreunate, statul ar putea încasa cu prioritate creanţe, discriminând ceilalţi creditori, iar companiile vor fi nevoite să îşi crească costurile cu resursa umană.

Vasile Godîncă, CEO CITR, susţine: „De pildă, dacă ne uităm la industria de retail, companiile care au un număr ridicat de magazine deschise şi lucrează în principal cu persoane fizice ar putea resimţi efecte negative semnificative odată cu obligaţia de a implementa mecanismul split TVA. Acest lucru, din cauza corecţiilor aplicate obligaţiei de a vira TVA în două conturi, care, în condiţiile cotelor distincte de TVA de 9% pentru alimente şi 19% pentru alte bunuri, implică eforturi suplimentare şi creşterea costurilor cu personalul”.

  • Finanţările vor fi îngreunate în procedura de insolvenţă 

Modalităţile prin care aceste companii se finanţează sunt limitate; nu există produse bancare specifice, destinate companiilor aflate în dificultate. Acţionarii nu mai au, de cele mai multe ori, resurse pentru a susţine suplimentar, prin aport la capital, activitatea societăţii. Pe de altă parte, fondurile de investiţii evită creditarea IMM, din cauza unui due dilligence anevoios şi costisitor.

Prin urmare, principala soluţie de sporire a şanselor redresării companiilor în insolvenţă este finanţarea din activitatea operaţională. Mecanismul split TVA va avea astfel un impact covârşitor asupra fluxurilor operaţionale ale acestor companii. Dacă sumele aferente TVA colectată erau disponibile pentru activitatea companiilor până la momentul scadenţei plăţii lor, odată cu introducerea mecanismului split, aceste sume nu mai pot fi accesate în susţinerea activităţii curente. Şi asta cu toate că suma în discuţie nu e datorată Statului decât la scadenţă şi nu integral.

  • Contrazice programul de plăţi şi prioritatea distribuirilor către creditori.

O altă modalitate de finanţare pe perioada insolvenţei derivă din recuperarea creanţelor. Companiile aflate în insolvenţă au solduri mari ale creanţelor de încasat, pe care încearcă să le diminueze, cu ajutorul administratorului judiciar, prin diverse proceduri de recuperare.

Creanţele pe care firmele în insolvenţă se străduiesc să le recupereze de la diverşi debitori provin din facturi emise înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă, TVA aferent acestora fiind deja plătit sau înregistrat la masa credală în contul ANAF. La momentul încasării creanţelor, potrivit regulilor noului mecanism de plată defalcată a TVA, o parte din sumă ajunge în contul curent al societăţii, iar partea echivalentă cu taxa în discuţie e virată în contul de TVA. Practic, societăţii i se indisponibilizează o sumă deja achitată sau deja reţinută ca fiind de plată în tabelul de creanţe, deci pe care nu o mai datorează şi astfel nu o mai poate folosi pentru finanţarea activităţii proprii.

Dacă TVA nu a fost deja achitat şi ANAF e înscris la masa credală, la momentul plăţii facturii, TVA aferent acesteia va fi direcţionat în contul de TVA, care se va compensa cu TVA de plată din procedură. Prin urmare, Statul recuperează sumele respective înaintea celorlalţi creditori, fără respectarea programului de plăţi sau a priorităţii distribuirilor în procedura insolvenţei.

  • Companiile în insolvenţă vor fi nevoite să investească suplimentar în resursa umană

Companiile în insolvenţă sunt obligate să-şi restrângă cât mai mult cheltuielile. Pe lângă cheltuielile operaţionale obişnuite în activitatea curentă, acum vor fi nevoite să aloce sume suplimentare pentru lărgirea schemei de personal, ceea ce va duce la scăderea profitabilităţii. Anticipăm că se vor dubla înregistrările contabile, atât în ce priveşte încasările, cât şi în cazul plăţilor (va fi nevoie de două ordine de plată pentru fiecare astfel de operaţiune, şi, în paralel, de câte două extrase de cont şi de calculul sumei virate în contul de TVA).

În plus, noul mecanism de colectare a TVA complică operaţiunile şi tranzacţiile din cauza lipsei un cont unic în procedura insolvenţei, iar companiile suportă penalităţi şi amenzi pentru plata eronată de la momentul efectuării plăţilor, deşi au termen de corecţie în cuprinsul ordonanţei. Societăţile în insolvenţă sunt tratate inechitabil faţă de restul companiilor, în condiţiile în care mecanismul split TVA, în forma reglementată, nu-şi îndeplineşte scopul pentru care a fost reglementat de Uniunea Europeană.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ