Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a declarat în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE, că OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei, potrivit unor controale făcute de Curtea de Conturi, însă banii nu au fost recuperaţi din 2015 până în prezent

0
552

OMV Petrom respinge acuzaţiile de neplată a obligaţiilor către stat, acuzaţii vehiculate în şedinţa  Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii ANRE, potrivit unui comunicat de presă.

Reprezentanţii companiei au precizat: „De-a lungul anilor, compania a fost subiect al mai multor controale fiscale, care au fost finalizate. Ultimul control fiscal, care a avut ca scop redevenţele la petrol şi gaze pentru perioada 2011-2015, s-a finalizat fără constatări în trimestrul al doilea al acestui an”.

Oficialii companiei au transmis că întotdeauna s-au plătit corect şi la timp obligaţiile către bugetul de stat, fapt atestat de certificatele fiscale emise de autorităţile competent.

Ca argument compania a prezentat cifre ce reflectă „impactul pe care compania l-a avut asupra veniturilor la bugetul de stat şi asupra economiei în ansamblu, din 2005 şi până în prezent”: 24,5 miliarde de euro plătiţi la stat sub formă de taxe, impozite, contribuţii sociale şi dividende cuvenite acţionarului statul român şi 13,5 miliarde de euro investiţii.

Marea majoritate a investiţiilor au vizat producţia în România de ţiţei, gaze, carburanţi şi electricitate, contribuind astfel la menţinerea unui grad redus al dependenţei României faţă de importurile energetice, se mai arată în comunicat.

În comunicat se mai susţine: „Nu putem să nu remarcăm faptul că, din ce în ce mai mult, activitatea Comisiei Parlamentare de anchetă a activităţii ANRE creează spaţiu pentru denigrarea şi acuzarea companiei OMV Petrom, îndepărtându-se de obiectivele stabilite de Parlament. Compania este listata la bursa din Bucureşti şi la cea din Londra, cu investitori locali şi internaţionali, iar astfel de acuzaţii nefondate pot aduce prejudicii atât companiei, cât şi acţionarilor săi, inclusiv statului român”.

Conducerea OMV Petrom, respectiv doamna Mariana Gheorghe, dar şi reprezentanţii statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, Sevil Shhaideh şi Radu-Spiridon Cojocaru vor fi invitaţi la audierile din cadrul Comisiei de anchetă a activităţii ANRE, au decis membrii Comisiei.

Este a treia invitaţie pe care deputaţii o fac doamnei Mariana Gheorghe, care a refuzat de două ori să se prezinte, personal, la audieri, anunţând că va trimite toate răspunsurile, în scris, Comisiei.

Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), a declarat în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE, că OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei, potrivit unor controale făcute de Curtea de Conturi, însă banii nu au fost recuperaţi din 2015 până în prezent.

Iulian Iancu, preşedintele Comisiei, a declarat: „Colegii au solicitat să reluăm invitaţiile către conducerea OMV Petrom. Personal, nu îmi fac mari speranţe. De fapt, renunţasem să mai fac un apel în acest sens. Însă, în urma afirmaţiilor domnului Costin, o să reiau invitaţiile adresate doamnei Mariana Gheorghe şi membrilor din Consiliul de Supraveghere OMV Petrom, care sunt reprezentanţii statului român”.

Iulian Iancu a mai declarat: „Dumitru Costin, şeful Blocului Naţional Sindical (BNS), a prezentat Comisiei de anchetă a activităţii ANRE un document care a fost depus şi la Guvernul României, respectiv, la Secretariatul General al Guvernului, în atenţia premierului, în care Costin spune că, la adresa OMV, a primit documente de la autorităţile statului român care sunt sau au fost în diverse etape într-o procedură de investigaţie a unui comportament evazionist în cazul plăţii salariilor, în cazul TVA, de modificare de formulă şi neplată corectă a redevenţei care, din datele prezentate, se ridică la peste un miliard de euro, date susţinute ca urmare a raportului făcut de Curtea de Conturi. În acest document se spune că a ajuns cazul în faţa instanţei.

De asemenea, se mai vorbeşte despre creşterea preţurilor în devizele privind decontaminarea solului la sonde în relaţia cu Ministerul Mediului, precum şi neînregistrarea activelor, terenurilor, clădirilor şi implicit prejudicierea statului român. Din datele prezentate de domnia sa s-a ajuns la 7 miliarde de lei. Sumele sunt ameţitoare. Comisia de Anchetă va cere toate aceste documente de la instituţiile care au avut în control acest comportament, le vom pune în discuţie şi, implicit, le vom trimite spre analiză şi vom cere un răspuns tuturor instituţiilor care sunt direct vizate de soluţionarea acestui tip de comportament. Membrii Comisiei de Anchetă a activităţii ANRE au solicitat prezenţa în faţa comisiei atât a fostului preşedinte a Curţii de Conturi, domnul Nicolae Văcăroiu, cât şi a actualului preşedinte Mihai Busuioc. Să sperăm că, în urma analizei împreună cu ei şi a concluziilor raportului Curţii de Conturi, vom înţelege în ce constau aceste infracţiuni”.

Actualul preşedinte al Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea, a fost numit secretar general al Guvernului în luna ianuarie, de către premierul de atunci, Sorin Grindeanu, şi membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom din 28 aprilie 2017 până pe pe 17 octombrie 2017.

Dumitru Costin a spus că este vorba despre nereguli depistate de Curtea de Conturi, că a sesizat Corpul de Control al premierului pe această temă şi că a prezentat Comisiei de anchetă un document în acest sens: „Aş prefera să nu dezvoltăm acest subiect. Am fost audiat în Comisie şi am prezentat acel document. Sunt în măsură să mai aduc şi alte documente Comisiei, dar înainte de toate este un subiect care trebuie tratat de această comisie de investigaţie. Din acest motiv am insistat să fie prezente şi alte persoane demne de tot respectul, care pot completa cu documente, cu informaţii şi cifre lucrurile pe care eu le-am spus acum. În plus, pot să vă informez că am primit o confirmare scrisă de la şeful Corpului de Control al prim-ministrului. Înainte de a ajunge în comisie, am sesizat cu ceva vreme în urmă prim-ministrului şi şeful Corpului de Control al prim-ministrului şi am cerut o intervenţie în vederea clarificării acestei speţe. Discutăm de o sumă foarte mare. Este vorba despre nişte investigaţii făcute de Curtea de Conturi pe activitatea economică a unui agent economic care are şi o participaţie a statului român şi a identificat nişte cifre care sunt în neregulă pe baza evaluărilor”.

El a adăugat că, din informaţiile sale, din 2015 până în prezent, aceste sume de bani, care ar fi trebuit să fie venituri la bugetul de stat, nu au fost recuperate.

Săptămâna viitoare, la audieri vor fi chemaţi reprezentanţii statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, fostul preşedinte al Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, şi actualul preşedinte, Mihai Busuioc, precum şi doi foşti miniştri ai Energiei, respectiv Răzvan Nicolescu şi Victor Grigorescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ