De la începutul anului 2017 şi până în prezent, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a reuşit semnarea a aproape 1.400 de contracte de finanţare, pentru proiecte cu fonduri europene

0
1335

Acestea  reprezintă circa şase miliarde de euro, a precizat Mihaela Toader, Secretar de Stat în cadrul Ministerului. 

Doamna Toader a declarat: “În 2017, s-a reuşit desemnarea autorităţilor de management. Probabil, pentru beneficiari, este mai puţin important acest aspect, însă, pe partea de sistem şi pentru cea de cash-flow, la nivelul autorităţilor de management, acest lucru este extrem de important. În absenţa acestei desemnări, noi nu am fi putut solicita sume spre rambursare de la Comisia Europeană”.

Secretarul de stat a mai spus: “Până acum, am făcut plăţi către beneficiari de aproximativ un miliard de euro . Deocamdată au intrat în ţară  aproximativ 460 – 470 de milioane de euro. Aceste sume sunt în procedură de procesare la nivelul Comisiei Europene. Sigur că au timing-ul lor, dar nu impactează neapărat beneficiarul, pentru că noi asigurăm sumele pentru plata beneficiarilor prin bugetul autorităţilor de management”.

Doamna Toader a precizat că Ministerul pe care-l reprezintă a gândit o axă separată pentru oraşele mici, axa numărul 13, în valoare de 200 milioane de euro, pentru ca acestea să se revitalizeze, astfel încât să atragă investitori, adăugând: “Vorbim de 50% sume alocate proiectelor de «infrastructură socială», fie că este un centru comunitar, un after school, o bibliotecă, etc. şi de partea de infrastructură, de drumuri, zone verzi, bazate pe nevoile acestor localităţi mici, unde nu există disponibilităţi de la bugetul local”.

Mihaela Toader a mai spus că regiunile de Nord-Est şi Nord-Vest vor beneficia de realocarea a 50 de milioane de euro, adaugand: “De asemenea, pentru că două regiuni, Nord-Est şi Nord-Vest, au beneficiat de o asistenţă tehnică pentru dezvoltare de strategii de specializare inteligentă şi şi-au pus la punct o masă critică de proiecte, care ar putea genera inovare şi creştere economică, am decis, realocarea a 50 de milioane de euro, câte 25 de milioane de euro pentru fiecare, destinate implementării acestor proiecte”.

Secretarul de Stat al Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a mai menţionat că, recent, pe site-ul Ministerului, a apărut Modelul Standard de condiţii generale pentru contractele de execuţie şi proiectare cu execuţie.

Domnia sa a precizat că acesta se află în consultare publică, specificând: “Ne-am planificat ca, până la finalul lunii noiembrie (n.r. 2017), aceste condiţii generale să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern şi să fie utilizate în tot ce înseamnă proiecte de infrastructură peste pragul de 5 milioane de euro”.

De asemenea, în ceea ce priveşte mecanismul financiar, a fost reintrodusă cererea de prefinanţare, a menţionat Mihaela Toader. Domnia sa a explicat că a fost lărgită categoria de cheltuieli pentru care poate fi solicitată prefinanţarea, cu anumite condiţii. Practic, beneficiarii sunt obligaţi să justifice utilizarea a cel puţin 50% din sumă, în 90 de zile de la data acordării prefinanţării, în caz contrar nemaiputând beneficia de altă prefinanţare, a subliniat doamna Toader.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here