Compania Aeroporturi București a acordat, printr-o procedură de negociere fără anunț de participare, un contract de circa 4,1 milioane lei pentru servicii de salubrizare și curățenie

0
906

Compania a motivat alegerea acestei proceduri prin faptul că e o situație de urgență, după ce în urmă cu o luna aeroporturile Capitalei au rămas fără aceste servicii după ce contractul vezhi de 17 ani a expirat. Acum, contractul pentru curățenie , de aproximativ 1.000.000 de euro, a fost atribuit unei asocieri de firme din care una este o cunoscută abonată la contracte din bani publici.

Potrivit unui anunț de atribuire publicat în SEAP, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a atribuit un contract în valoare de 4,103,573.83 Lei fără TVA pentru „Servicii de curatenie, salubrizare si colectare selectiva în spațiile aferente terminalelor de pasageri” către asocierea SC Libro Events SRL si SC ISM Sophie Construct SRL.

Atribuirea s-a făcut după o negociere fără anunț de participare, iar CNAB a justificat procedura prin „situația de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă”.

De pe 1 februarie Aeroportul Otopeni a rămas fără un prestator pentru serviciile de curățenie și salubrizare dupa ce contractul încheiat încă din 2001 nu a mai fost prelungit. Ministerul Transporturilor a trimis atunci Corpul de Control să facă verificări la CNAB, iar directorul Companiei și-a dat demisia la doar câteva zile după.

Compania SC Libro Events SRL, parte din asocierea căreia i-a fost atribuită acum curățenia și salubritatea celui mai mare aeroport al țării, este cunoscută ca o firmă ce a încasat milioane de euro în ultimul deceniu din contracte pe bani publici.

„Sub denumirea de Amma General Store SRL, actuala SC Libro Events SRL, controlată de Mihaela Neagu, a derulat mai multe contracte cu statul român, în special în timpul guvernelor PSD și USL. În 18 iulie 2011, Ministerul Muncii a atribuit acestei societăți un contract în valoare de 2.733.615 lei fără TVA, pentru servicii de organizare de seminarii și evenimente”, conform unei surse din piață.
Aceeași sursă susținea că Libro Events a mai câștigat prin contracte cu Ministerul Educației peste 900.000 de lei pentru diverse evenimente și servicii hoteliere.

În urmă cu doi ani a încasat de la Metrorex aproximativ 10 milioane de lei pentru curețenia peroanelor, iar în decembrie 2017 a prins un contract de aproape 21 de milioane de euro pentru colectarea și transportul deșeurilor în Timiș.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ