Calitatea apei potabile din sistemul centralizat de distribuție lasă uneori de dorit, în ciuda faptului că apa este una dintre cele mai importante resurse, Aproape 94% dintre românii chestionați în cadrul unui studiu comandat de compania Resideo declară că sunt preocupați de gustul și calitatea apei potabile. Un procent similar spun că sunt foarte îngrijorați de nivelul de duritate al apei. De asemenea, opt din zece români declară că pun accent pe utilizarea de produse și tehnologii pentru a permite diminuarea consumului de apă.
Circa 69,4% din populația României este racordată la un sistem public de alimentare cu apă potabilă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică din 2018. Cifrele publicate de Eurostat evidențiază că acesta este cel mai scăzut nivel în rândul țărilor din Uniunea Europeană. Dacă în mediul urban, 98,7% din populația României este racordată la sistemul de alimentare cu apă potabilă, în zonele rurale ponderea este de doar 35,3%. Însă, de multe ori, chiar dacă apa furnizată prin rețele publice de alimentare este tratată, aceasta nu reușește să răspundă așteptărilor consumatorilor din punctul de vedere al durității, gustului sau mirosului.
Importanța calității apei potabile în gospodării
94% dintre respondenții studiului Resideo consideră importantă calitatea și gustul apei potabile. Pentru 81% dintre respondenți acestea sunt chiar caracteristici sunt esențiale. Doar 2% consideră calitatea apei ca fiind puțin importantă. Studiul evidențiază că pentru bărbați calitatea apei este mai importantă decât pentru femei (18% vs. 9%).
Tratarea apei în gospodării
Cea mai comună problemă în cazul apei potabile ține de nivelul crescut de duritate. Apa dură presupune existența unui conținut ridicat de săruri de calciu și de magneziu. Apa dură nu este un pericol direct pentru sănătate, dar poate afecta echipamentele electrocasnice sau instalația de încălzire și producere a apei calde menajere. Studiul arată că gradul de duritate a apei contează pentru 94% dintre respondenți, iar pentru 72% este foarte important. Doar unul din 100 respondenți nu acordă importanță acestei caracteristici. Femeile sunt mai preocupate decât bărbații de gradul de duritate al apei potabile (79% vs. 64%).
Importanța sistemelor de reducere a consumului de apă
Doar o cantitate redusă din apa de pe glob este potabilă. Apele curgătoare sunt principala sursă de alimentare a sistemelor publice de distribuție a apei potabile, însă doar un procent din apa de pe glob este prezentă în ape curgătoare. Prin urmare, românii, într-o pondere de 83%, consideră importantă existența unor sisteme sau tehnologii pentru diminuarea consumului de apă. Pentru mai mult de jumătate dintre respondenți (52%) sistemele de economisire sunt chiar foarte importante. Femeile sunt mai preocupate decât bărbații de consumul total de apă din gospodărie (57% vs. 47%).
Soluții eficiente pentru tratarea apei în gospodării și reducerea consumului
Dincolo de măsurile de tratare a apei pe care le pot lua furnizorii de utilități și de schimbările în obiceiurile de consum zilnice recomandate pentru diminuarea consumului de apă potabilă, mai există opțiunea folosirii unor dispozitive dedicate adresării acestei probleme. Resideo oferă o gamă importantă de dispozitive hidraulice sub marca Braukmann, care s-au dovedit eficiente și fiabile.
Filtrul fin cu reductor presiune Braukmann FK06 este un bun exemplu în acest sens, fiind ușor de instalat și întreținut. Produsul este proiectat să filtreze substanțele nedizolvate în apă, ca rugina, elementele textile si nisipul, fără a afecta caracteristicile apei. De asemenea, produsul protejează instalația de efectele suprapresiunii apei de alimentare și reduce consumul de apă.
Un alt exemplu este stația de dedurizare automată Braukmann KaltecSoft, cu mecanism inteligent pe bază de microprocesor, cu auto-învățare a tiparului de consum și optimizarea funcționării.
Mai multe despre portofoliul Resideo de produse hidraulice puteți găsi aici: https://homecomfort.resideo.com/sites/Romania/ro-RO/Pages/braukmann.aspx
Despre Resideo
Resideo este un furnizor mondial de top în domeniul soluțiilor pentru confort și siguranță în clădiri rezidențiale și distribuitor de echipamente electronice de joasă tensiune și de securitate. Având la bază o tradiție de 130 de ani, Resideo este prezent în peste 150 de milioane de locuințe, cu 15 milioane de sisteme instalate anual. Continuăm să deservim peste 110.000 de profesioniști prin divizia ADI Global Distribution care exportă în circa 100 de țări, din peste 200 de depozite din întreaga lume. Pentru mai multe informații despre Resideo, vă rugăm vizitați www.resideo.com.
Studiu:
Studiu tip Omnibus realizat în iunie 2021 pe un eșantion de 500 de români din mediul urban.
RESIDEO__INFOGRAFIC_CONSUM APA POTABILA