Politica monetară a Băncii Centrale Europene, în timpul crizei coronavirus

1
77

Politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) este mai relaxată ca niciodată. În pofida celei mai scăzute inflaţii, a unui euro scump și a unei economii europene incerte, Banca Centrală nu deschide, deocamdată, accesul la bani. Investitorii așteaptă noi indicii de evoluţie pentru lunile următoare.

Rata inflației este alarmant de scăzută, iar criză economică pricinuită de coronavirus, este fără precedent, însă, responsabilii financiari ai Europei nu schimbă nimic, pentru moment. Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că intenționează să păstreze neschimbat, programul de achiziţie de urgență a obligațiunilor guvernamentale și corporative, în valoare de la 1,35 trilioane de euro, până, cel puțin, la sfârșitul lunii iunie 2021, însă, economiștii nu exclud posibilitatea ca, totuşi, acesta să crească, până la sfârșitul anului.

Joi, Consiliul BCE a coborât rata dobânzii cheie din zona euro la 0% stabilind astfel un nou record.

Economistul șef al BCE, Philip Lane, a avertizat recent asupra pericolului de evaluare excesiv de optimistă a redresării economice, după criza sanitară. „Recenta creștere globală a numărului de infecții va continua să afecteze nivelul de încredere al consumatorilor și sentimentul corporativ, pentru încă o perioadă de timp”, a spus Lane. El a precizat că va dura ceva timp, până când economia îşi va reveni complet, motiv pentru care vor fi necesare programe concrete de sprijin care să conţină măsuri de ajutorare din partea statelor şi măsuri de politică monetară.

Achizițiile de valori mobiliare ale Băncii Centrale ajută, deopotrivă, statele și companiile ratele dobânzilor practicate nefiind foarte mari. La începutul lunii iunie, autoritățile monetare aproape și-au dublat programul de achiziție PEPP (Pandemic Emergency Purchase Program), de luptă împotriva consecințelor economice dramatice ale pandemiei, cu 600 miliarde de euro, ajungând astfel la 1,35 trilioane de euro. Termenul minim a fost prelungit cu o jumătate de an.

Citeste si  41% dintre părinții din România sunt îngrijorați din cauza contextului generat de coronavirus

Principalul obiectiv al BCE este păstrarea unui nivel echilibrat al prețurilor şi o rată a inflației, pe termen mediu, de sub 2%. Prin urmare, responsabilii monedei europene sunt în modul anticriză de ani de zile. Celelalte programe de achiziție de obligațiuni ale Băncii Centrale Europene, care se desfăşoară cu mici întreruperi din martie 2015, au ajuns la un volum uriaș, de 2,9 trilioane de euro, la sfârșitul lunii august.

În timpul crizei sanitare, tendința de scădere a ratei inflației slabe s-a intensificat. În august, prețurile de consum din zona euro au scăzut, pentru prima dată din 2016. Potrivit unei estimări inițiale elaborate de biroul de statistică al Eurostat, rata inflației a scăzut la -0,2%, iar în luna iulie, a crescut la 0,4%.

Scăderea prețurilor de consum reprezintă un risc potențial pentru economie. Ele pot declanșa o spirală descendentă pe măsură ce consumatorii și întreprinderile speculează asupra scăderii acestora, împingând tot mai mult, investițiile.

Un euro mai puternic, care a crescut în special față de dolar, poate deprima și inflația. Acest lucru reduce importurile în zona monedei comune. În opinia economiștilor de la Landesbank Helaba, extinderea programului de achiziţie de urgență a obligațiunilor guvernamentale și corporative, rămâne o opțiune pentru a contracara aprecierea suplimentară a monedei euro.

1 COMENTARIU

  1. BCE este încă un colos intrat pe mâna unor conțopiști ai teoriilor rupte de realitate. Cât de departe este Marshall, cât de puțin citită istoria economică, fundamentele keynesiste, cu bune și rele…

    Ratarea unei crize ca oportunitate este mai dramatică decât criza, arătând lipsa de orizont: investiții și consum stimulate inteligent, reciclare și participare a băncilor la riscul comercial – toate, rămase iluzorii.

    Se împumută statele, se dirijează banii după interesele politice ale guvernanților, se neglijează micul întreprinzător, cu obloanele trase, iremediabil în 50% dintre cazuri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here