ÎMBĂTRÂNESC ȘI ÎMI PARE BINE!

By
Sergiu Toader
-
0
853

Marele nasture, roșu și butucănos, cel mai probabil provenit de la un palton de damă, era portarul care făcea minuni. Nasturii albi, mai plați, erau jucătorii de câmp; zece, desigur, dispuși în sistem 4-4-2 sau 4-2-4, în funcție de “geniul” din spatele echipei. De nasturi! Fiecare “antrenor” cu “vedetele” lui, de la inegalabilii Balaci, Dobrin și Crișan, până la “vrăjitorii” Kempes, El Mejor Jugador del Mundial, Ardilles și Neeskens. Indiferent de gloria lor, replica din os, metal, sidef sau lemn era pilită într-o parte ca să imprime “mingii” efect.

Cei mai eficienți “jucători” erau nasturii de la bluzele de pijama bărbătești, porțile erau mai bune din sârmă învelită în tifon, ca să fâlfâie la goluri, nu-i așa?, iar ” terenul” – ce cădea la mână, mai un tocător de lemn, mai o bucată de placaj, dar nimic nu se compara cu o copertă a blocului mare de desen, format A3. Însă “vedeta” era “bobârnacul”, un fel de Maradona care juca “balonul” cu mâna, era nasturele care “apăsa” jucătorii și cel care ne făcea nouă copilăria fericită.

Trăiam la superlativ pentru că nu aflaserăm cum trăiau alții

Dacă ați crescut cu cheia de gât, este foarte posibil să faceți parte din generația mea și cu siguranță ați recunoscut jocul de fotbal cu nasturi, cel prin care “țara mea, Republica Socialistă România”, dar și copilăria noastră, erau campioane mondiale la orice. Trăiam la superlativ pentru că nu aflaserăm cum trăiau alții. Vă amintiți, deci, că nu aveam alte opțiuni decât să fim “fericiți”, că nu puteam alege, că toți eram dezarmant de “la fel”, dar că învățaserăm să vibrăm la orice lucru simplu, așa cum era și viața noastră. Doar părinții noștri își amintesc chinurile traiului zilnic, goana umilitoare după mâncare, cozile disperării la “adidași” și la “calculatoare” de pui, cartelele pentru pâine, ulei, zahăr și făină, bezna și frigul din apartamente, frica de noi înșine. Copii fiind, ne jucam de-a fericirea în perioada în care tocmai ne formam ca “revoluționari de profesie”, ne pregăteam să construim socialismul bazat pe o mare minciună, pe falsificarea istoriei, pe asasinate nemiloase, pe epurări de toate felurile. Deși Nicolae Ceaușescu ne privea direct în ochi prin tabloul obligatoriu din fiecare clasă, modelele erau fie din familie, fie din școală, fie din cărți și filme.  Am fost pionieri cu cravată roșie la gât, am avut uniforme pepite, am jucat Țară, țară vrem ostași, Piticot, Nu te supăra, frate, Dacii și romanii, am trecut prin Daciada și Cântarea României, dar și prin Teleșcoală, prin Serata muzicală a lui Iosif Sava (“Ascultați Bach!”), prin Telecinemateca, am vizionat Dallas, Kojak și Mannix, dar și Cireșarii și Pistruiatul. Este amalgamul în care ne-am format, în care am bătut pas de defilare pentru 23 August, am tras cu arma GECO la PTAP, am predat insectare și ierbare la început de an școlar, am colecționat sticle și borcane prin Acțiunea 3 R (recuperare, recondiționare, refolosire), am înghețat de frig, dar mai ales de deznădejde, am cules varză, porumb, cartofi, struguri și bumbac în taberele de muncă din anii de liceu. Cu timpul, televizorul a fost acaparat de Ceaușescu și de vizitele lui, de limba lui stâlcită, că română sigur nu era. Bruma de cultură și de modernism a dispărut, iar în locul acesteia a apărut propaganda agresivă, îngrozitoare, naționalismul comunist soios, așa că ne-am refugiat în cărți. În basme, în povești, în Biblioteca Pentru Toti și în  contactul cu literatura mare, cu clasicii ruși, francezi, germani, englezi și americani. Vinilurile încă nu dispăruseră de tot, iar magnetofoanele (Grundig, Kashtan, Telefunken) de-abia își făceau apariția. Și o dată cu ele, și muzica de “dincolo” (jazz ul, blues ul, disco) sau mai “de colea” (șansonetele, muzica italiana etc).

      After school însemna obligatoriu temele făcute și trecute “pe curat”, dacă se putea, înainte de venirea părinților de la serviciu. Dacă tema era greșit efectuată (vă mai amintiți? așa se spunea atunci: EFECTUAȚI ) foaia se rupea (caietul de “mate” avea 48 de file prinse la mijloc cu două agrafe mici), iar caietul “chelea” precum bărbații generației mele după ce împlinesc patruzeci de ani. Dar after school mai însemna și zbânț, genunchi juliți, untură pe pâine cu un pic de sare sau un “piept mare” de fructe băgate direct în sân, acolo unde tricoul rămânea pătat pentru totdeauna. Iar atunci nu existau decât Dero și Perlan, mâinile mamei și leșia de săpun făcut în casă. După care, urma foarfeca! Din pietre și din bețe inventam cele mai năstrușnice jocuri, din camerele dinlăuntrul cauciucurilor de camion făceam bărci pentru pescuit sau tăiam prăștii, adevărate catapulte cu pietre, iar din țevile de plastic meșteream arme prin care suflam cornete de hârtie. Uneori puteai afla nota prietenului tău chiar din cornet, căci din ce altceva mai bun să faci cornete decât din lucrările de control sau din foile rupte de părinți cu temele greșit efectuate. Totul era joc și totul era bucurie! Sau cel puțin așa știam eu; încă nu aflasem despre zecile de mii de morți din închisorile comuniste, iar despre regii și reginele României știam doar că au furat tablourile și au plecat în grabă. Oricum, treaba mea era doar să învăț și să iau premiu, nu să comentez ce asculta tata la Vocea Americii sau la Europa Liberă, nici să reproduc glumele despre milițieni, comuniști și securiști pe care le auzeam în casă. Cine era tare rezolva problemele din Gheba și din Gazeta Matematică, cine nu, doar plătea abonamentul și schimba subiectul când discuția se apropia periculos de variantele de rezolvare. Doar nu era să te faci de râs că nu știi ecuații sau fracții! Sau radicali, șiruri și matrici! Măcar ceva esențial am învățat de la domnul profesor de matematică; aproape orice pe lumea asta se explică mai degrabă prin fizică, matematică, biologie și chimie și aproape orice pe lumea asta are un SE DĂ și un SE CERE. Așa împărțea tabla domnul profesor și așa se împarte și viața, în se dă și în se cere,  iar noi trebuia să știm unde se scriu detaliile. Premisele sunt mereu la se dă, iar cunoștințele, gândirea și logica te ajută sa descoperi ce se cere! Nu știu dacă e simplu sau nu, dar îmi amintesc că planeta întreagă era numai a noastră, a decrețeilor, copiii veniți pe lume mai mult din vrerea partidului decât a părinților, antrenați să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată, dar și “omul nou”. În loc de utopia comunistă ne-am trezit în stradă în Decembrie ’89, întrebându-ne “dacă nu noi, atunci cine”?

       Generația mea, deși a avut o șansă istorica extraordinară – prăbușirea comunismului – a eșuat lamentabil și a “făcut praf” și comunismul, și democrația. Politicienii și liderii vârstei mele sunt la fel de putrezi moral și intelectual ca și liderii comuniști. Vorbesc la fel de prost, nu au exercițiul gândirii, batjocoresc limba română la fel de nemilos și sunt la fel de corupți. Îi deosebesc doar costumele și frica. Pe cei de astăzi nu-i mai sperie nimic! Când a trebuit să aleg între un comunist și un naționalist comunistoid securist am emigrat! De atunci au trecut mai bine de douăzeci de ani.

Avem toate pârghiile și cunoștințele necesare pentru a putea controla propria bătrânețe mult mai simplu și mai eficient decât tinerețea

       Născut, crescut și educat în comunism, adaptarea mea la noua lume, la capitalism, nu a fost nici scurtă și nici ușoară. Trecerea anilor a venit cu ajustări profunde, cu un proces de învățare lung și uneori dureros, cu permanenta grijă de a nu acționa prostește, făcându-i astfel și pe alții să sufere și, mai ales, de a înțelege ceea ce nu știu. Tot aici am realizat și am văzut că batrânețea nu înseamnă corvezi zilnice, excludere și izolare socială, povară generațională. Nici mama și nici bunicii mei nu și-au trăit așa bătrânețile! Ei s-au dat la o parte, dar nu și de la munca grea, “să nu stăm în calea nimănui”, deși în tinerețe nimeni și nimic nu le-ar fi stat în cale! Doctorul David Sinclair este un cercetător de top în studiul geriatriei și al longevității la Harvard Medical School, iar cartea lui celebră în toată lumea –  Lifespan: Why We Age and Why We Don’t Have To – descrie în amănunt nu numai cum îmbătrânirea poate fi încetinită și controlată, dar și cum putem să o transformăm într-o a doua tinerețe. Câteva idei merită a fi amintite: avem toate pârghiile și cunoștințele necesare pentru a putea controla propria bătrânețe mult mai simplu și mai eficient decât tinerețea, calitatea vieții este mai importantă decât durata ei, moderația nu a omorât pe nimeni, hrana verde și vinul roșu pot face minuni. În plus, batrânețea poate fi o excelentă scuză pentru micile neputințe, pentru lenea noastră naturală și pentru micile noastre prostioare. Vom fi iertați imediat! “Putem încetini batrânețea, spune profesorul David Sinclair, dacă menținem o activitate cerebrală adecvată, dacă petrecem timp de calitate cu familia și prietenii, dacă sărim o masă și dacă ne apropiem mai mult de natură”. Este exact opusul lumii în care trăim, care ne stimulează să trăim digital, în metavers, să consumăm și mai mult, să ne hrănim sintetic și să ducem, deci, o viață “perfecta” și artificială. Pentru combaterea îmbătrânirii avem la dispoziție însă și varianta medicamentoasă propusă de cercetătorii în Biologia Îmbătrânirii de la Institutului Max Planck. Rapamycina este medicamentul lor minune, cel care i-a făcut pe șoareci mai viguroși și pe musculițele de fructe mai sprințare. Dar tratamentul cu Rapamycina trebuie administrat pe viață și nu este clar deocamdată care sunt efectele adverse. “At the doses used clinically, rapamycin can have undesirable side-effects, but for the use of the drug in the prevention of age-related decline, these need to be absent or minimal. Therefore, we wanted to find out when and how long we need to give rapamycin in order to achieve the same effects as lifelong treatment” explică doctorița Paula Juricic, cercetătoarea care se ocupă de acest studiu în departamentul profesorului Linda Partridge, director al Institutului Max Planck pentru Biologia Îmbătrânirii.

        Am aflat că îmbătrânesc nu numai atunci când mi s-a spus că dacă nu am cont pe rețelele sociale e ca și cum nu aș exista, dar și când am constatat că am ieșit din toate target urile comerciale. Dacă te iei după marketeri, viața se oprește la 55 sau la 59 de ani. Dincolo de aceste vârste, companiile nu plătesc GRP urile de audiență, pentru că, spun ele, acest segment de vârstă nu este atractiv comercial. Nimic mai fals, de la aceste vârste viața de-abia începe, copiii sunt majori, nu prea mai ai de demonstrat nimănui nimic, inhibițiile au dispărut, chiar și tu te-ai obișnuit cu tine însuți, mingile carierei după care ai alergat ani de zile le arunci acum în spate, nu în față, puțin îți pasă de ceea ce face gloata, de cum te văd alții și oricum nu dai doi bani pe părerea lor. De-abia la aceste vârste ai acumulat ceva resurse, multiple cunoștințe și, dacă ai o minte iscoditoare, devii și mai curios, descoperi pasiuni noi, ai timp, în sfârșit, să gândești într-o oarecare tihnă și într-o matrice care să te reprezinte. Dacă ești goluț pe dinăuntru, încă te mai chinuie statutul social, prestigiul profesional, strălucirea personală sau cum se mai numesc aceste cazne, dar dacă ai șansa descoperirii bogăției interioare te preocupă mai mult binele altora, cum i-ai putea pune pe alții în valoare, cum i-ai putea face pe ei să strălucească! De-abia acum așa numitul “succes în viață” capătă sens și este profund legat de cunoștințele acumulate, de avuția intelectuală. Degeaba mori bogat, dacă nu răspândești bine și virtute în timpul vieții, dacă nu câștigi nici măcar respectul propriei familii! Probabil, pe ultimul drum te vor conduce doar consultanții de taxe, avocații și fostele amante.

Plictiseala nu mai este social acceptabilă

      Marketingul lumii moderne este nemilos, are nevoie de followers, de like uri, de gloate entuziaste care consumă întruna “produse noi”. Plictiseala nu mai este social acceptabilă, totul trebuie să fie fun și entertaining, trebuie neapărat să umplem timpul și golurile din noi și dintre noi cu ficțiune. Așa ne pierdem simțul realității și inteligența emoțională, așa ne trezim la un moment dat că nu mai distingem între ficțiune și realitate. Copiii noștri trăiesc deja în această dualitate, creierul lor este deja captiv în ecranele telefoanelor. Manfred Spitzer este un psihiatru renumit în Germania, a studiat medicina, filozofia și psihologia la Universitatea din Freiburg, are o emisiune TV despre cercetările departamentului său în neuroștiințe, însă a devenit “celebru” prin opiniile sale despre efectele pe care le au telefoanele inteligente asupra copiilor. Profesorul Spitzer a arătat că telefonul inteligent îl face pe copil krank (bolnav), dumm (prost) si suchtig (dependent) și că aceste telefoane ar trebui să fie folosite fără supraveghere numai după împlinirea vârstei de 18 ani. Evident că declarațiile sale au inflamat nu numai producătorii, dar și lumea medicală, mulți alți psihologi și medici afirmând că folosirea corectă a telefonului inteligent ar trebui învățată cât mai devreme posibil datorită uriașelor oportunități de cunoaștere pe care le oferă. Până când se va tranșa această dilemă, o nouă generație de copii va trăi cu capul în telefon, se va simți bored în lipsa lui și va “trăi” digital. Ei nu vor avea timp nici să înțeleagă, nici să se revolte și probabil nici să iubească sau să scrie. Vor da cu degetul pe ecran și vor apăsa întruna până când ficțiunea se confundă cu realitatea. Sau invers! Gata, acum deja m-am plictisit, încerc altceva! În copilăria comunistă nu aveam timp să ne plictisim, eram prea ocupați cu viața simplă; probabil că așa ne vom petrece și bătrânețile, simplu! Gândind, citind, învățând! Mințile noastre, cât vor mai fi rămase, ne vor aparține nouă înșine!

          Lumea se grăbește, nu are timp și pentru înțepeniții în proiect. Semnele îmbătrânirii nu sunt, deci, primele fire de păr alb, ci atrofierea universului tău, “inadecvarea” la viața de zi cu zi și dispariția “obiectelor” tale. Așa constați că parfumul pe care l-ai folosit aproape 30 de ani a ieșit din producție, că țigările preferate nu mai sunt aceleași (ups, țigări, hmm, fumători, asta este specie pe cale de dispariție) iar mașina tinereților tale nici nu mai apare în indexările Google. Chiar și telefonul meu, bătrânul BlackBerry cu tastatură fizică, este scos din “rețea”, ca și mine, deși el funcționează în continuare, ca și mine, spre deliciul și ironia apropiaților, ca și mine! Și când ai trecut prin și prin comunism, și prin capitalism, parcă nu mai ai timp sa exersezi tot felul de experimente, ci îți vine să zici de-a dreptul, exact ca în celebrul roman, “Ești prost, Moromete!”

Comunismul poate fi seducător doar pentru cine nu l-a trăit

     “Das Ende des Kapitalismus” – Sfârșitul capitalismului” a fost “decis” de Ulrike Hermann, în 2022, anul apariției acestei cărți care a făcut furori în rândul celor care prevestesc de decenii moartea capitalismului. Ulrike Hermann a studiat istoria și filozofia la Freie Universität Berlin, este autoarea mai multor cărți și este o prezență constantă în media germană, ea însăși fiind jurnalistă la TAZ. Ideile doamnei Hermann sunt concentrate în jurul intervenției masive a statului în economie, a existenței “proprietății sociale” și a limitării uriașei risipe a capitalismului, asigurând astfel protecția mediului. Exemplul de la care pornește Ulrike Hermann este cel al economiei engleze în perioada celui de-al doilea război mondial, în care economia planificată, centralizată, traiul minimal și rolul statului au avut într-un final succes. Cartea doamnei Hermann are foarte multe referințe, o bibliografie bogată, trimiteri și note, pare că autoarea s-a documentat serios. Pentru mine sunt însă complet înspăimântătoare perspectivele pe care le oferă finalul cărții, de la traiul în comun în locuințe sociale la raționalizarea mâncării, de la renunțarea la proprietatea privată și până la gestionarea de către stat a tuturor suprafețelor agricole. Modelul social propus de doamna Hermann nu a funcționat niciodată, nici în Germania și nici în alt loc de pe pământ, deși multi alții înaintea ei au încercat soluții similare cu consecințe sociale dezastruoase. Pe cât este de logică și de argumentată în analiza capitalismului, pe atât este de iluzorie și de înfricoșătoare lumea propusă de Ulrike Hermann. Nu aș vrea să mai trăiesc încă o dată, la bătrânețe, ceea ce și Marx visa acum 200 de ani. Comunismul poate fi seducător doar pentru cine nu l-a trăit! Absolvent al Universității Tehnice din Darmstadt, Rainer Zitelmann este istoric și sociolog, un om de afaceri de succes și un iscusit investitor în imobiliare. Are două doctorate, în istorie și în sociologie, cu o teză despre psihologia super bogaților, este fost jurnalist al Die Welt si autorul unei cărți “In Defense of Capitalism – Debunking the Myths” – “În apărarea Capitalismului” care, potrivit lui Steve Forbes “l-ar impresiona și l-ar face mândru chiar și pe Adam Smith”. Spre deosbire de compatrioata sa Ulrike Hermann, Rainer Zitelmann nu propune modele alternative, ci oferă explicații pertinente ale crizelor actuale și un soi de speranță că lumea nu o va lua razna chiar de tot. El, capitalistul bogat, combinația fericită a educației cu banii făcuți legal și inteligent continuă să creadă în proprietatea privată, în spiritul antreprenorial și în piața liberă. Dar nimeni nu știe până când va mai funcționa această triadă.

         Haosul civilizațional însă va fi profund și de durată, lipsa reglementărilor și a regulilor de aplicare a noilor tehnologii vor arunca în aer nu numai ordinea socială, piața muncii, ci și relația cu Dumnezeu, valorile în care credem și în care am crescut. Inteligența artificială va pulveriza lumea așa cum o știm noi, mulți oameni vor deveni complet inutili și neproductivi, alții probabil vor părăsi Terra spre alte planete, credința în sacru va avea noi coordonate. Pe noi însă ne vor durea spatele și genunchii, ne vom căuta ochelarii în frigider, ne vom găsi cu greu ikigai-ul și pastilele. Vom rămâne cu imensa bucurie a ceea ce am trăit deja, cu inegalabila șansă de a fi martorii prăbușirii unei lumi, dar și a apariției alteia. Pentru mine, va fi un timp al reflecției, voi încerca să înțeleg fizica cuantică, toanele doamnei mele, teorema Cayley-Hamilton, să fredonez în D Minor toccata și fuga lui Bach (“Ascultați Bach”) și le voi spune colegilor în pijamale povești despre se dă, se cere, comunism, capitalism, dragoste, familie, scris, citit, muzică și vin roșu. Cu siguranță eu nu mă voi plictisi! O viață de salon de-abia va începe!

SERGIU TOADER, Campbells Bay | Noua Zeelandă

REFERINȚE

1. Ilie Balaci – cel mai tehnic jucător român

2. Nicolae Dobrin – un magician care a transformat fotbalul în artă

3 Zoltan Crisan – legenda Craiovei

4. Mario Kempes – https://en.wikipedia.org/wiki/1978_FIFA_World_Cup_final

  1. Mario Kempes – El Mejor Jugador del Mundial

6. Osvaldo Ardilles –  https://historyofsoccer.info/osvaldo-ardiles

7. Johann Neeskens – https://thesefootballtimes.co/2018/10/30/johan-neeskens-more-than-just-the-other-johan/

8. Grigore Gheba – general de armata și matematician român

https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Gheba

9. David Sinclair – The Sinclair Lab – https://sinclair.hms.harvard.edu/people/david-sinclair

10. Lifespan: Why We Age and Why We Don’t have To https://www.blinkist.com/en/books/lifespan-en  summary of key ideas

11. Rapamycina – Institutul Pax Planck – Biologia Îmbătrânirii

Remarkable Anti-Aging Drug Delivers Positive Effects on Health and Lifespan With Brief Exposure

12.Max Planck Institute research/mice – drosofilla melanogastes

https://www.sciencedaily.com/releases/2022/08/220829112829.htm

13. Manfred Spitzer – neuropsihiatru german, cercetător în științe cognitive, realizator tv – https://en.wikipedia.org/wiki/Manfred_Spitzer

14.Ulrike Hermann – jurnalistă și realizatoare tv din Germania, studii în istorie și filozofie; reprezentantă a “intelectualilor de stânga”

https://de.m.wikipedia.org/wiki/Ulrike_Herrmann

15. The End of Capitalism

https://www.theguardian.com/books/2015/jul/17/postcapitalism-end-of-capitalism-begun

16. Das Ende Des Kapitalismus/The End of Capitalism

https://news.financial/comments/end-of-capitalism-here-comes-growth-mercedes-benz-brainchip-amazon 

17. Rainer Zitelmann – intelectual german https://en.m.wikipedia.org/wiki/Rainer_Zitelmann phD în istorie, PhD în sociologie ( Psihologia super bogaților), investitor de succes în imobiliare, ziarist Die Welt, realizator tv

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Rainer_Zitelmann

18. Rainer Zitelmann – blog personal

Welcome to the homepage of Dr. Dr. Rainer Zitelmann

19.In Defense of Capitalism recenzie

https://www.politico.eu/article/defense-capitalism-socialism-climate-crisis-economy/

20. Forbes despre In Defense of Capitalism

https://www.forbes.com/sites/rainerzitelmann/2020/03/30/left-wing-intellectuals-are-thrilled-corona-and-dreams-of-the-end-of-capitalism/

21. Inteligența artificială și religia/ roboții și Dumnezeu

https://www.ilmessaggero.it/vaticano/robot_chiesa_intelligenza_artificiale_internet_chiesa_prete_vaticano_etica_morale-7231045.html

22. Ikigai – definiție/concept

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Ikigai

https://www.masterclass.com/articles/ikigai-meaning

23. Teorema Cayley-Hamilton

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Cayley%E2%80%93Hamilton_theorem

  1. Toccata and Fugue in D Minor- Bach explicații

https://www.britannica.com/topic/Toccata-and-Fugue-in-D-Minor-BWV-565

25. Toccata and Fugue D Minor- Bach -video Youtube

RELATED ARTICLESMORE FROM AUTHOR

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here