Guvernul trebuie să dea înapoi UE 755 milioane de euro, penalităţi ale agenţiilor de plăţi din agricultură

0
1490
cadastru-subventie

APIA şi AFIR, cele două instituţii care gestionează fondurile europene destinate agriculturii, au acumulat penalităţi în valoare totală de 755 de milioane de euro, susţine Ministrul Agriculturii. Suma se adaugă miliardului de euro dezangajat anul trecut.

Premierul Cioloș a afirmat, vineri, la Alba Iulia, că nu e pentru prima şi probabil nici pentru ultima dată când România va trebui să ramburseze anumite fonduri, întrebat fiind, într-o conferinţă de presă, cum comentează faptul că există penalităţi de peste 755 de milioane de euro înregistrate de-a lungul anilor de către agenţiile de plăţi din agricultură.

Obiectul unei analize
„Nu e prima dată, probabil nici ultima dată când trebuie să rambursăm anumite fonduri, pentru că ele au fost prost utilizate, în urma verificărilor şi va trebui să găsim soluţii şi resurse, pentru că altfel nu primim. Deci, e un flux continuu cu Comisia Europeană. Dăm anumiţi bani înapoi, primim mult mai mulţi alţi bani pe proiecte pe care le executăm”, a declarat premierul.Modul în care au fost cheltuite fondurile europene, dar şi efectele acestora în mediul rural vor face obiectul unei analize foarte critice, în condiţiile în care de-a lungul anilor agenţiile de plăţi din agricultură au înregistrat penalităţi de peste 755 de milioane de euro, iar la acestea se mai adaugă şi dezangajarea de aproape un miliard de euro din PNDR 2007-2013, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Se impune o analiză foarte critică pentru a vedea în cel fel s-au cheltuit banii, fondurile europene, şi care au fost efectele. Am transferat atâtea fonduri în mediul rural, dar consider că trebuie să vedem şi efectul lor. Deşi nu suntem cei mai penalizaţi la nivel european, am cerut o analiză să vedem de ce s-a ajuns la această situaţie pentru că avem penalizări de-a lungul anilor pe cele două agenţii de plăţi de 755 de milioane de euro, la care se mai adaugă şi dezangajarea de anul trecut de aproape un miliard de euro pe PNDR 2007-2013, pentru că în cadrul agenţiei s-a dat dovadă de prea multă clemenţă. Au fost beneficiari care nu au avut bani pentru implementarea programului până la capăt şi atunci agenţia le-a mai acordat o şansă să facă rost de bani şi au tot amânat până când am ajuns în 2015 când s-au anulat proiecte de aproape 800 de milioane de euro. Pentru noi este grav pentru c se puteau realiza multe investiţii în mediul rural”, a precizat ministrul Agriculturii, la conferinţa „PNDR 2014-2020 – Prezent şi viitor”, organizată la INDAGRA.

Bani de la bugetul de stat
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) și Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au acumulat în ultimii ani penalizări în valoare totală de 755 de milioane de euro, bani care trebuie achitaţi din bugetul de stat, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la Târgul Indagra.

„Zilele trecute am cerut o evaluare, am cerut instituțiilor abilitate din cadrul ministerului, să facă o analiză, să vedem de ce s-a ajuns în această situație. Avem penalizări de-a lungul anilor pe cele două agenții de 755 milioane de euro, bani pe care trebuie să-i plătim de la bugetul de stat. Pe lângă această penalizare se adaugă dezangajarea de anul trecut de aproape 1 miliard de euro. Nu mai spun de ce s-a ajuns aici, dar sunt banii importanți”, a explicat Achim Irimescu.

Potrivit acestuia şi sumele încasate de România de la UE pentru dezvoltarea agriculturii sunt importante. Irimescu spune că, de la preluarea mandatului de ministru, adică din 17 noiembrie 2015, agenţiile de plăţi au trimis în contul fermierilor 3,5 miliarde. „Eforturile pe care le-am făcut sunt imense dar mereu este loc de mai mult. Cred că este încă suficient spațiu pentru simplificare,spre exemplu, încă avem multă birocrație”, a mai subliniat Irimescu.

Amintim că, anul trecut, România a dezangajat 940 de milioane de euro din bani europeni la care s-au adăugat reduceri și corecții de 344 de milioane de euro. În total, România nu a reușit să cheltuiască 1,24 miliarde de euro. De asemenea, potrivit unor decvlaraţii mai vechi ale ministrului, din februarie anul curent, penalizările totale aplicate României se ridicau la acea cvreme la 628 milioane de euro, incluzînd corecţiile din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here