Fondul de Garantare: Creditorii de asigurări care vor să-şi recupereze banii din fondurile FGA au obligaţia depunerii unei cereri de plată. Nu sunt excluse nici hotărârile judecătoreşti rămase definitive

0
872

Ca reacţie la un comunicat publicat de Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie (AVAC), Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a anunţat procedura prin care creditorii de asigurări pot să-şi recupereze banii din fondurile FGA: ei au obligaţia depunerii unei cereri de plată, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data apariţiei dreptului de creanţă, iar de la aceasta cerinţă nu sunt excluse nici hotărârile judecătoreşti rămase definitive.

Potrivit AVAC, persoanele vătămate în accidente de circulatie aşteaptă luni sau ani până intră în posesia compensaţiilor, după 4 – 5 ani de procese, din cauza unor hotărâri judecătoreşti ce resping executarea unor decizii definitive ale instanţelor, motivarea acestor magistraţi fiind că persoanele prejudiciate îşi pot valorifica dreptul de despăgubire exclusiv după regulile FGA.

FGA susţine că, potrivit legilor în vigoare, este obligatorie depunerea unei cereri, regulă de la care nu sunt excluse nici hotărârile judecătoreşti rămase definitive. În plus, verificarea titlurilor executorii este obligatorie, fiind posibil ca unii solicitanţi să nu îndeplinească condiţiile legale în vederea recuperării banilor.

”În ceea ce priveşte necesitatea verificării titlurilor executorii, aceasta se face conform legii şi este justificată de faptul că, este posibil ca solicitanţii, deţinători ai titlurilor executorii, să nu îndeplinească condiţiile Legii nr. 213/2015, în principal cele privitoare la calitatea de creditor de asigurare, la plafonul de garantare, ori la termenul legal de depunere al cererii de plată”, se arată în comunicatul FGA.

Totodată, reprezentanţii FGA au subliniat că Fondul nu poate iniţia plata creanţelor de asigurare decât după ce instanţa decide, în mod definitiv, falimentul respectivului asigurător.

”Ca un exemplu, în cazul Astra Asigurări, de la închiderea procedurii de redresare financiară şi demararea procedurii falimentului şi până la declararea definitivă în instanţă a falimentului societăţii au trecut aproximativ 8 luni”, se arată în comunicat.

Pentru societăţile de asigurare aflate în activitate, în ceea ce priveşte hotărârile definitive ori titlurile executorii, se aplică legislaţia aferentă acestui sector de activitate, iar modul în care acestea îşi achită obligaţiile de plată către creditorii de asigurări nu are legătură cu legislaţia FGA, potrivit reprezentanţilor Fondului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here