Domnule Procuror Jean Uncheșelu – dacă ar trebui să plătești înapoi din salariul tău un milion de euro, cât a cheltuit România pe dosarul inutil Ponta, așa-i că ai fi mai responsabil cu deciziile tale și ai citi dosarele cu atenție?

0
1466

Dosarul politic fabricat de procurorul DNA Jean Uncheșelu sub mandatul Laurei Kovesi, în care ținta principală a fost Victor Ponta, și-a găsit sfârșitul la ICCJ. Politicianul a reacționat după ce a aflat verdictul.

Procurorul DNA Jean Uncheșelu l-a trimis în judecată în mod abuziv pe Victor Ponta. Înalta Curte a pronunțat joi, 28 decembrie 2023, decizia definitivă în dosarul „Turceni-Rovinari”, fabricat pe vremea Laurei Kovesi, în care DNA i-a trimis în judecată pe fostul premier Victor Ponta și pe fostul ministru al Transporturilor Dan Sova.

Prin decizia penală nr. 92 din 28 decembrie 2023, pronunțată în dosarul 2867/1/2018, Completul de 5 judecători a ICCJ a menținut sentința de la fond a judecătoarelor ICCJ Alina Ioana Ilie, Ioana Bogdan și Lavinia Lefterache, care în 10 mai 2018 dispuseseră achitarea lui Victor Ponta pentru toate cele trei acuzații constând în fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor.

Jean Uncheșelu i-a acuzat pe nedrept

Completul de 5 judecători al ICCJ a menținut achitarea de la fond pronunțată față de Dan Sova – acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani, fals și complicitate la abuz în serviciu, precum și față de alți doi inculpați din dosar. În plus, Completul de 5 judecători a dispus achitarea singurului inculpat ce fusese condamnat la fond la 4 ani închisoare pentru abuz în serviciu, și anume Dumitru Cristea (director al Complexului Energetic Rovinari). Acesta a fost achitat în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală – “fapta nu este prevăzută de legea penală”, existând în acest caz o opinie separată a judecătoarelor Rodica Cosma și Oana Burnel în sensul încetării procesului penal pe motiv de prescripție.

Victor Ponta a declarat că nu vrea să se răzbune pe procurorul DNA, dar că oamenii nu trebuie să uite că acest dosar i-a schimbat soarta și că i-a adus multe probleme. El a mai spus că se bucură că a avut încredere în justiție și le-a cerut iertare victimelor colaterale.

Mesajul lui Victor Ponta

„După 8 ani de proces – 8 judecători de la ICCJ au restabilit adevărul! Azi, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia finală în faimosul dosar ‘Ponta – Sova’ (dosarul care a dus, în 2015, la demisia mea din funcția de Președinte al PSD și, ulterior, din funcția de Prim Ministru): ACHITARE pentru toți cei 5 pentru că ‘nu există fapte care să constituie infracțiuni’. S-au pronunțat pentru achitare, în unanimitate, 8 judecători ai ICCJ (3 în fond și 5 în apel); NU am invocat niciodată prescripția sau o altă modificare de procedură sau Decizie a CCR. Am fost tot timpul nevinovat și dosarul penal a avut, de la început, scopul de mă îndepărta din funcție. Mă bucur că am avut încredere în Justiție; le cer iertare celorlalți 4 inculpați (toți achitați) care au fost ‘victime colaterale’; îmi pare rău pentru suferința familiei și a prietenilor mei din această perioadă.

Victor Ponta
Mesajul lui Victor Ponta, după ce a fost achitat în dosarul fabricat de Jean Uncheșelu .Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Regret că Statul Român (adică noi toți) a plătit cheltuieli inutile de peste 1 milion de euro – expertize, percheziții, magistrați, avocați etc., doar să justifice o acuzație evident neserioasă și netemeinică. Nu am nicio așteptare și nicio dorință de revanșa față de autorii acestui dosar sau față de cei care au profitat politic. Nu vreau însă să uităm că, prin acest dosar și demisia impusă, a fost schimbată soarta mea, a multor alți oameni nevinovați și chiar destinul politic al României. Îmi doresc ca asemenea abuzuri să nu se mai repete niciodată în Țara noastră. Le mulțumesc avocaților mei și tuturor celor care au crezut de la început în nevinovăția mea și mi-au fost alături în momente foarte foarte grele”.

Fusese acuzat de spălare de bani

Victor Ponta a fost trimis în judecată de procurorul DNA Jean Uncheselu în data de 17 septembrie 2015, în dosarul „Turceni – Rovinari”. Ponta a fost acuzat de DNA de spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată. În același dosar, a fost trimis în judecată și Dan Sova, senatorul PSD la acea dată, potrivit Luju.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here