Conexiunile fundației care a intermediat cadoul colosal de nuntă al președintelui AUR

0
1069

Cei 400.000 de euro primiți de George Simion ca “dar de nuntă” au fost colectati, în mare parte, printr-o fundație sponsorizată de generali (r) SIE (activi în spionaj din vremea lui Ceaușescu până la mijlocul anilor 2000). Suma valorează peste o mie de salarii minime pe economie.

▶️ Fundatia intermediară (FNRP) gestionează o agenție de știri naționaliste pentru românii de peste hotare (care face sistematic propagandă AUR), iar președintele entității (Laurentiu Plăeșu) a reprezentat AUR în cadrul Biroului Electoral Central, la ultimele alegeri legislative.

▶️ Eugen Popescu, fondatorul FNRP (ulterior președinte executiv), a fost director în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni (DRP), de unde direcționa bani publici către propria fundație. Ulterior, a condus Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” (aflat în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni).

▶️ Cu acesta din urmă, Popescu are acum un litigiu pe rol, după ce institutul i-a imputat cheltuielile generate de organizarea unui eveniment controversat la Budapesta în 2019 (comemorarea unui secol de când armata română a ocupat capitala Ungariei în ofensiva contra regimului bolșevic al lui Bela-Kun)

⬇️⬇️⬇️

George Simion susține ca cei 400 de mii de euro – adăugați în ultima sa declarație de avere la capitolul „Cadouri, servicii sau avantanje obținute gratuit” – reprezintă “cheltuielile cu nunta”.

Evenimentul a avut loc anul trecut, pe 27 august, sub forma unei petreceri câmpenești mediatizată intens pe rețele sociale și transmisă live de televiziunea fugarului Sebastian Ghiță.

Captura.ro a studiat atunci conexiunile fundației care a intermediat cadoul colosal de nuntă al președintelui AUR.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here