CONAF organizează dezbaterea publică pentru reducerea abandonului școlar ”Pactul pentru Tineri” în Râmnicu Vâlcea

0
1016

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează joi,  26 octombrie 2023, la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea, începând cu ora 11:00, dezbaterea publică din cadrul programului național pentru reducerea abandonului școlar „Pactul Pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea sponsorului principal OMV Petrom.

Abandonul școlar a atins cote alarmante în țara noastră, pe termen mediu și lung efectele majore ale acestui fenomen fiind resimțite de toți: societate în ansamblu, politician, angajator, individ. Diminuarea șanselor de a se integra pe piața muncii, dependența crescută de programele de întreținere și ajutor social, creșterea delincvenței juvenile sunt câteva dintre consecințele ratei de abandon școlar ridicate.

Județul Vâlcea se confruntă cu provocări demografice și sociale semnificative, precum un spor natural negativ (-1.232 în 2022) și un număr considerabil de șomeri (4.615 șomeri în 2022). Aceste realități aduc în prim-plan importanța și necesitatea eforturilor comune pentru a sprijini tinerii din județul Vâlcea să își continue educația și să aibă șanse mai bune pe piața muncii. Dezbaterile din cadrul programului “Pactul pentru Tineri” servesc ca platforme de colaborare și acțiune, reunind diferite părți interesate pentru a aborda aceste provocări și pentru a dezvolta soluții constructive.

CONAF subliniază importanța cooperării și a responsabilității comune în această luptă pentru reducerea abandonului școlar și face apel la toți cei implicați în educație, direct și indirect, să depășească barierele ideologice sau partizane și să se concentreze pe eforturi practice și durabile pentru dezvoltarea țării.

Demersurile pentru diminuarea abandonului școlar trebuie să fie unitare, structurate și subordonate unei strategii pe termen lung, indiferent de culoare politică, de pregătire sau de vârstă. Trebuie să înțelegem cu toții că avem o responsabilitate pentru cum se va dezvolta România în următorii ani, mai presus de simpatiile doctrinare și în spiritul datoriei față de țară. Demografic, suntem tot mai puțini. În prezent, în România, numărul salariaților este de aproximativ 4,3 milioane, iar cel al pensionarilor este de aproximativ 5,2 milioane. Această discrepanță duce la un raport de aproximativ un salariat pentru fiecare 1,3 pensionari, conform unei cercetări efectuate de APAPR. Prognozele indică în 2041 un raport de un salariat la 2,5 pensionari. Imaginați-vă că toate efectele abandonului școlar sunt ca o ramificație a unei plăgi care va cuprinde toate domeniile economice și sociale și oricât de sumbră pare comparația, efectele sunt devastatoare. Educația noilor generații, incluziunea fiecărui membru sau categorie socială, este unica șansă pentru România, de a rămâne la suprafața unor vremuri tulburi. Dacă rămânem încăpățânați în orgolii, de stânga sau de dreapta, de guvern sau de mediul de afaceri, nu întrevăd nicio rază de speranță pentru următorii ani, atât pentru noi ca indivizi și societate, cât și pentru urma pe care generația noastră o va lăsa pe traseul istoriei”, a declarat Cristina Chiriac, președintă CONAF.

Aceasta este a opta dezbatere publică organizată de CONAF în cadrul programului național “Pactul pentru Tineri”, după evenimentele anterioare desfășurate cu succes în județele Iași, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui, Deva și Gorj. Ca o consecință a eforturilor concentrate, în anul școlar 2022-2023, în județul Iași, județul unde a avut loc prima dezbatere, în urmă cu 1 an, numărul elevilor care au abandonat școala a scăzut cu 37% comparativ cu anul școlar precedent.

Aceste rezultate pozitive demonstrează că schimbarea nu întârzie să apară acolo unde există colaborare, unitate și angajament comun al diferitelor părți implicate în procesul educațional. Colaborarea între instituțiile de învățământ, comunitatea locală, companii, organizațiile neguvernamentale și factorii de decizie politici este esențială pentru a oferi tinerilor accesul la educație incluzivă de calitate.

Toți cei care doresc să se implice, să participe la Pactul Pentru Tineri, sunt invitați să trimită un email la adresa [email protected]

Despre Pactul pentru Tineri:

#PactulPentruTineri este programul național pentru reducerea abandonului școlar, inițiat de CONAF în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea sponsorului principal OMV Petrom.

Parteneri: Asociația SAMAS, Asociația pentru Valori în Educație, Asociația WeHelp, Asociația Un Pas Spre Educație, Căminul Felix, Asociația Educație și Viitor, Uniunea Studenților din România, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Părinților Isteți, Asociația Fii Om, World Vision România, Consiliul Național al Elevilor.

Parteneri media: AGERPRES, Antena 3 Constanta, Antena3 Valcea, Profit News TV, Realitatea.NET, Capital România, AUTO BILD, BiziLive.tv, CursDeGuvernare.ro, Chindia Media, City Press TV, Clubantreprenor.ro, e-femeia.ro, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Infofinanciar Romania, Televiziunea GRUP IUBIM Brașovul – TV IBv-Channel, La Pas Prin Brașov, Masini si Utilaje pentru Constructii, Revista Biz, Revista CARIERE, Săptămâna Financiară, Transilvania 365, Ultima oră, Vocea Vâlcii, Wall-Street.ro, Revista PSYCHOLOGIES, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence, Spot Media, Trafic Media și GOVNET, Fonduri Structurale, Itsy Bitsy.

Despre CONAF:

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 9 patronate, 15 asociații, 27 sucursale și peste 4.900 de companii, peste 170.000 de angajați.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.

CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, președintă; Dana Nuță, prim-vicepreședintă; Anca Damour, vicepreședintă; Alina Gamauf, vicepreședintă; Camelia Șucu, vicepreședintă; Tatian Diaconu, vicepreședinte; Marius Ghenea, vicepreședinte; Nicoleta Munteanu, vicepreședintă; Gabriela Montoiu, vicepreședintă; Hildegard Brandl, vicepreședintă; Corneliu Bodea, vicepreședinte; Amalia Năstase, vicepreședintă; Viorica Pușcaș, vicepreședintă

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here