Autostrada Comarnic-Braşov începe din nou. Va fi semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate

0
3800
Autostrada Comarnic-Braşov

Ministrul Transporturilor Sorin Buşe a anunţat că săptămâna viitoare va fi semnat contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru loturile 2,3 şi 4 din autostrada Comarnic-Braşov. Atribuirea acestui contract are loc după mai multe tentative eşuate ale Companiei de Autostrăzi de anulare a licitaţiei.

Sorin Buşe a declarat într-un interviu că urmează să fie semnat contractul pentru loturile 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Comarnic-Braşov.

Procedura de achiziție publică

„CNAIR a iniţiat demersurile necesare lansării procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie a lotului 1 Comarnic – Predeal, lotului 2 Predeal – Cristian şi drum de legătură. Pentru lotul 1 Comarnic – Predeal, Comisia de evaluare a anulat procedura de licitaţie deschisă organizată pentru atribuirea contractului. Acesta este de câţiva kilometri, dar pentru loturile 2, 3 şi 4, care reprezintă marea porţiune, noi sperăm să semnăm contractul săptămâna viitoare”, a spus ministrul.

Porțiunea de mijloc a autostrăzii

„Pentru faptul că a durat atât de mult au mai fost necesare nişte negocieri cu partenerul nostru şi prefer să vă confirm după ce semnăm cu el. Dar vreau să vă spun că s-a insistat foarte mult şi pe asta ca să o deblocăm, iar eu zic că am deblocat-o şi că de săptămâna viitoare avansăm şi cu acest proiect”, a continuat ministrul.

În cazul revizuirii studiului de fezabilitate pentru porţiunea de mijloc a viitoarei şosele prin munţi, Compania de Autostrăzi a tot jucat ping-pong în vederea anulării licitaţiei cu Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC).

A obligat CNADNR să continue licitația

Pe 10 august, CNSC a obligat a treia oară CNADNR să continue licitația a cu reevaluarea ofertei Consitrans.

CNADNR, actuala CNAIR, s-a adresat apoi Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins cererea definitiv pe 12 septembrie şi a menţinut decizia CNSC din 10 august.

Astfel, Compania de Autostrăzi a fost obligată să reevalueze oferta Consitrans ţinând cont de motivarea Curţii de Apel Bucureşti.

31 Iulie 2015

În cazul în care procedura era anulată definitiv, Cătălin Homor spunea că CNADNR urma sa scoată din nou la licitaţie un contract pentru loturile 1,2,3 şi 4 din autostrada Comarnic-Braşov care să includă pe lângă revizuirea studiului de fezabilitate, proiect tehnic şi autorizaţie de construire.

CNADNR a lansat licitaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate pe 31 iulie 2015.

Valoarea proiectului de “Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru “Autostrada Bucuresti-Brasov km 0+000 – 173+300 sector Comarnic – Predeal, km 115+300 – km 146+800 si sector Predeal – Cristian, km 146+800 – km 162 + 300 + reabilitare DN 73B” era estimată între 16,4 milioane de lei şi 19,38 milioane de lei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here