Ediția cu numărul 15 a Simpozionului Internațional de Artă „Cabana Cascada Retezat” a avut loc, în acest an, la sfârșitul lunii august și a reunit 20 de artiști din Republica Moldova.
După doi ani de pauză, în acest an, Simpozionul Internațional de Artă „Cabana Cascada Retezat” și-a reluat buna tradiție, deja veche de 17 ani, de a duce tineri artiști moldoveni – de o parte sau de cealaltă a Prutului – într-o tabără de creație în care artiștii să dea frâu imaginației în aerul aspru de la Cârnic – una dintre porțile de intrare în masivul Retezat. Ca în fiecare an, simpozionul a fost încheiat de un vernisaj al expoziției lucrărilor create în timpul taberei, vernisaj care, dacă în anii anteriori era organizat în galeriile de artă din Deva sau Hunedoara, anul acesta a fost unul mai puțin convențional, chiar pe terasa cabanei.
Culorile sufletului de moldovean
Cu lucrări ce reprezintă natura – muntele, flori în culori puternice, liberul zbor al păsărilor – o lucrare despre eliberarea de război sau pur și simplu lucrări ce prezintă zbuciumul artistului de a crea, cei 20 de artiști și-au prezentat lucrările și au vorbit despre ei și arta lor.
„Mă bucur că am ocazia deseori să pictez România, pentru că țara noastră mamă este plină de peisaje de poveste și de oameni foarte frumoși. Ca artist, sunt norocoasă să fac ceea ce iubesc. Mă pot exprima nu doar prin culoare, dar și prin vers, am fost plămădită cumva ca să și pictez și să sriu”, spune Galina Vieru, unul dintre artiștii taberei, care a oferit, pe parcursul vernisajului, nu doar picturile sale, dar și câteva momente de poezie.
„E al doilea an când vin aici. Prima dată am venit cu alt fel de lucrare, acum e altceva. Eu am fost sportiv, învățat să fiu bancher, acum sunt meșteșugar și, începând cu anul acesta, sper eu să fiu artist (Igor tocmai a început studiile la Universitatea de Arte din Chișinău – n.r.). Cu ajutorul lui Iuri Lupu, el mi-a fost sfetnic. Eu cred că am făcut o lucrare. Eu nu sunt artist, eu vreau să fiu artist. Iar în lucrarea mea am vrut să arăt avântul meu de a fi artist”, povestește Igor Nicuriuc.
„Picturile acestea sunt în vreo șase-șapte variante, tot pe pânzele acestea – intervine Iuri Lupu. La fiecare etapă sunt pozate. Dacă am putea scoate ce e în spate, am putea vedea câte picturi sunt în una singură. Dar zbuciumul de-acolo nu poate fi scos afară. Sunt câteva zeci de grame de aur, dar el așa vede viața. Este un tehnician foarte bun, folosește foarte bine materialul, îi mai rămâne… patru ani de studii, plus masteratul”, glumește mentorul Iuri Lupu.
Un alt artist veteran al taberei este Vlad Lozovan. Căruia o mică introducere i-a făcut chiar de artizanul simpozionului și taberei internaționale, Valentin-Norbert Tarus. „Prima dată când a venit aici, era în 2008. Și nu prea înțelegeau ei, că în Moldova muntele ăla înalt, de peste 2000 de metri, nu există. Și el, cu Eric Perjovski – alt răzeș – în șlapi, m-or întrebat «Unde-i muntele?». Și le-am zis «Vedeți drumul ăsta? Mergeți, mergeți, cale de vreo 12-14 ore până veniți înapoi» Și s-au dus. În șlapi. Erau acolo niște olandezi, care i-au filmat și fotografiat, cum se ajunge pe Retezat în șlapi. La întoarcere s-au rupt șlapii. Dar au ajuns și înapoi”, povestește amuzat Valentin-Norbert Tarus.
„Sunt liber artist, cadru didactic – lector universitar la Facultatea de arte Plastice a Academiei din Chișinău, șef de catedră. Am făcut și muzică, și sport și scenografie mai mulți ani, dar, până la urmă, de fapt din copilărie, pictura a fost cea mai aproape de suflet. Ca direcție artistică, eu mă consideram artist realist sau impresionist, dar, pe parcursul timpului, orice artist este în căutare de exprimare a ideilor și evoluează”, se prezintă publicului Vlad Lozovan.
Prezentările au curs, artiștii și-au prezentat, rând pe rând, operele, iar publicul invitat pe terasa cabanei din Retezat s-a bucurat de culorile puternice cum doar artiștii moldoveni știu a așterne pe pânză, în aerul tare de munte, condimentat cu slăninuță și brânză de oi, o țuică bună pentru pasagerii din dreapta și un grătar uriaș care a sfârâit pe tot parcursul evenimentului, pentru a încheia ziua cum se cuvine.
17 ani de tabără, o viață de om, destine
Unii au venit pentru prima dată. Alții vin de 17 ani. De pe vremea când erau studenți, iar azi sunt profesori universitari.
„Sunt aproape 20 de ani din viața mea de când vin aici. Din 2005. E o viață de om. Eram student, azi sunt lector universitar”, povestește Iuri Lupu, unul dintre veteranii taberei. Vine cu soția, Ala Lupu, artistă și ea, și cu cei doi băieți – cel mic era un pui de om când a venit pentru prima dată cu părinții în Retezat, iar azi e el student, așa cum era tatăl lui la începutul taberei.
Toți sunt școliți. Unii chiar la Sankt Petersburg. „Școala se cunoaște într-un artist. Talentul e una, dar școala face diferența”, spune Igor Svernei, un alt veteran alt taberei.
În cei 17 ani s-au legat prietenii. Și chiar mai mult. O studentă de la Chișinău care s-a cunoscut în tabăra din Retezat cu un student de la Iași au sfârșit prin a se căsători. Iar naș nu putea să le fie altcineva decât cel care le-a făcut posibilă întâlnirea, adică Valentin-Norbert Tarus. „Făceam focuri de tabără, cântau la chitară, erau momente foarte frumoase”, povestește Valentin-Norbert Tarus.
Începuturi
Organizată și susținută de Grupul de companii Remedia, tabăra este rezultatul credinței directorului general Valentin-Norbert Tarus în tineri și a dorinței sale de a susține și promova talentul. De-a lungul anilor, în tabără au venit studenți și profesori de la Universitățile de
la universitate și fusese Artă din Iași și Chișinău, iar ideea principală a fost de a promova arta românească și moldovenească și de a oferi un loc unde să se întâlnească artiștii și a avea o rampă de lansare.
„Pe la începutul anilor ‘90 am primit o invitație de la Universitatea de Arte din Iași, care a vrut să pună o placă memorială George Enescu, la Conservator. Și m-au întrebat dacă sponsorizez. La un moment dat, eram la Viena – eu și uitasem, că a durat mult până s-a materializat – mă trezesc într-o dimineață cu un telefon. «Domnul Tarus, am venit cu placa.» Nu mai știam despre ce placă e vorba. Așa i-am cunoscut pe moldovenii care reprezentau universitatea și arta. Domnul Spătaru – care între timp s-a dus – care era administrator și director la Combinatul Siderurgic din Hunedoara și care a avut prilejul să cunoască Retezatul și munții și era fascinat de peisajele de aici, m-a întrebat dacă nu vreau să sponsorizez o tabără de pictură. Și am zis «Da». Și am organizat prima tabără în zona Orăștiei. După care, cumpărând cabana asta, am încercat să-i găsesc și un rost. Și i-am invitat să organizăm tabăra aici. Apoi, cei de la Iași au spus să invităm și artiști de la Chișinău. Așa a apărut domnul Iuri. Și așa s-au legat lucrurile. Și, încet, încet, am început să-i înțeleg și eu pe artiști, eu fiind de formație realist – am făcut chimie industrială. Dar sunt și energiile acestea care vin în tine din nu știi câte generații (făcând referire la bunicul său basarabean, preotul Mina Țăruș – n.r.)”
Misiunea de mecenat, moștenire de familie
Valentin-Norbert Tarus este nepot al preotului basarabean Mina Țăruș – unul dintre cei mai importanți unioniști ai Basarabiei, voce puternică pentru predarea în limba română și pentru folosirea alfabetului latin în școlile din Basarabia, și care a fost participant activ la emanciparea societăţii civile basarabene și la declararea independenţei Republicii Moldoveneşti faţă de Rusia din 24 ianuarie 1918 şi unirea cu România. Preotul Mina Țăruș a ridicat biserici și școli, a donat teren pentru construirea unui spital, a luptat pentru educație. În 1941 a fost arestat, condamnat la deportare în Gulagul Siberian ca ,,duşman al Statului Sovietic” și ucis în 1942, la 58 de ani, neștiindu-se, nici azi, unde i se află mormântul.
Misiunea de mecenat a bunicului său este dusă, azi, mai departe de Valentin-Norbert Tarus. Pe lângă simpozionul internațional și tabăra de creație, care, în câțiva ani, a durat și o lună de zile, directorul Remedia a organizat, pentru artiștii moldoveni, două expoziții cu vânzare la Viena. Tot sub patronajul său a funcționat, din 2013, o galerie de artă cu expoziții lunare și cu vânzare pentru artiștii români, la Viena. Odată cu pandemia, galeria a fost închisă, dar promite că o va redeschide. Dacă spunea că la început nu înțelegea artiștii, a ajuns să-i înțeleagă atât de bine încât azi are o colecție de aproximativ 1000 de lucrări de artă.
Pentru promovarea artiștilor români în străinătate,Valentin-Norbert Tarus a fost decorat, în 2020, de către președintele Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.
