Preţurile gazelor naturale pentru populaţie vor creşte, din data de 10 ianuarie, cu circa 8,3%

0
753
Romgaz

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), anunţă că după majorarea de preţ din 10 ianuarie, „impactul unitar în preţurile practicate de furnizorii clienţilor casnici reglementaţi, este de 0,68 bani/Kwh, ceea ce reprezintă o creştere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 Kwh/lună/loc de consum”.

Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 64/2016 pentru liberalizarea pieţei de gaze naturale, respectiv 1 aprilie 2017, preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piaţă, pe baza cererii şi ofertei şi constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale (CUG) şi, implicit, a preţurilor finale la consumatorii casnici.

Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017. Ulterior, furnizorii au solicitat creşterea acestei valori datorată creşterii preţurilor cu achiziţia gazelor naturale din producţia internă. Solicitările furnizorilor  privind actualizarea CUG s-au situat între 0,8-1,1 bani/kwh.

Ca urmare a analizei efectuate de către ANRE, pe baza  datelor transmise de către titularii de licenţă de furnizare care au în portofolii clienţi casnici reglementaţi, Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat nivelul CUG de 88,28 lei/MWh, respective o creştere de 8,3%. Modificarea valorii CUG generează o creştere a preţurilor reglementate, concomitent cu alte actualizări ale elementelor componente ale preţurilor începând cu data de 10 ianuarie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here