Firea de Voluntari nu o cunoaște pe prietena ei Ligia! Dispreț și minciuni în stare pură, cu ,,Doamne ajută-n gură!”

0
3633
Ligia Gheorghe, consiliera din Ministerul Familiei, citată ca martor în dosarul azilelor de bătrâni, și Gabriela Firea, fost primar al Capitalei/ Foto: Facebook Gabriela Firea
Ligia Gheorghe, consiliera din Ministerul Familiei, citată ca martor în dosarul azilelor de bătrâni, și Gabriela Firea, fost primar al Capitalei/ Foto: Facebook Gabriela Firea

Reacția Gabrielei Firea nu mă surprinde. Odată, când scuipase pe cei care au construit spitalul pentru copii, am numit-o Răul în stare pură. Nici acum n-am văzut vreun semn de compasiune, vreo urmă de oroare la această doamnă după apariția imaginilor din ceea ce presa numește „azilul groazei”. Însă dl. Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, are dreptate când spune: „A te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism”. Aceste orori s-au întâmplat în parohia familiei de Voluntari, acolo unde orice trântor știe că nu se poate angaja la stat fără binecuvântarea reginei-matcă. Oribilă și reacția armatei de adulatori, reali sau fictivi, de pe Facebook, activați „să o susțină” pe doamna Firea cu mătănii, afuriseli și „Doamne ajută!” În rest, Alex Livadaru are dreptate când spune că în România un astfel de „genocid” nu va ajunge să tulbure pe nimeni, cu atât mai puțin pe doamna în discuție:

Stați, doamnă, liniștită, n-o să ajungă la dumneavoastră!

Felicitări jurnaliștilor de la Centrul de Investigații Media și Buletin de București pentru anchetele de la care au pornit descinderile la centrele de bătrâni din Ilfov.

Dacă statul acesta ar fi serios și instituțiile sale ar funcționa așa cum trebuie, atunci anchetatorii ar merge în adâncime și ar trage la răspundere penală pe absolut toată lumea care a avut legătură cu așa ceva, pe cei care au ascuns această oroare, pe cei care au fost complici.

Dacă anchetatorii și-ar face treaba și magistrații cei pensionați la 45 de ani cu zeci de mii de euro ar aplica legea în litera și spiritul ei, atunci firele ar ajunge și la anturajul fostei primărițe Firea, ai cărei consilieri au avut legături, în anumite intervale de timp, cu firmele care dețin cămine în care s-au produs atrocitățile. De asemenea, ițele ar ajunge și în anturajul primarului de la Sector 3, Robert Negoiță.

Și nu, nu e vorba despre simple infracțiuni penale. E vorba despre genocid, e vorba despre tortură, despre crime împotriva umanității ceea ce s-a întâmplat în căminele de bătrâni patronate de oamenii din anturajul fostei primărițe, pe teritoriul foarte clar demarcat al remarcabilului ei soț, primar în Voluntari.

E important de văzut dacă bunuri/ proprietăți ale acestor bătrâni nu au ajuns, cumva, pe mâna acestor ne-oameni. Cine plătea îngrijirea lor, din ce bani, care erau filierele pe care ei ajungeau acolo, de ce nici măcar instituțiile cu drept de control nu reușeau să intre acolo.

Dar la ce să ne așteptăm, cu adevărat? Căci e important să nu uităm că trăim în România:

– ancheta se va fâsâi;

– ancheta nu va ajunge la numele mari și la interesele mari din această afacere bazată pe tortură;

– ancheta nu-i va deranja pe cei care au patronat în tăcere aceste infracțiuni care pot fi categorisite, cel puțin în parte, la crimă împotriva umanității;

– judecătorii îi vor lăsa liberi pe făptași, considerând că nu sunt pericol public (?!!);

– judecătorii îi vor lăsa să plece din țară pe făptași;

– judecătorii și în general sistemul va încadra faptele oribile la unele mult mai ușoare, apoi vor avea grijă să tragă de timp încât să se prescrie.

Cum?

Uite-așa, vor trage de timp așa cum au tras cu bande de rețele de trafic de persoane vechi de peste un deceniu, cum au tras de timp cu Dosarul Revoluției, Mineriadelor, Colectiv etc.

Trăim, totuși, în țara în care magistrații consideră că niște copii de 10-12-14 ani și-au dat acordul să facă sex cu persoane majore și că violul reclamat sau coruperea sexuală nu există, că a fost vorba de sex consimțit.

Să-mi fie iertată reticența cu privire la capacitatea acestui stat de a pedepsi așa cum trebuie infracțiunile extraordinar de grave.

PS. Previzibilă reacția nervoasă a Gabrielei Firea, după izbucnirea scandalului „Azilul groazei”. Niciun semn de compasiune sau de oroare la această doamnă după apariția imaginilor de la casele de bătrâni din „parohia” familiei din Voluntari. Surprinzătoare și plină de curaj este însă reacția purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Sursa

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here