Energie mai scumpa cu 45% in trimestrul patru

0
2055
energie

Preturile la energie stabilite pe platforma bursiera de unde furnizorii cumpara electricitate pentru consumatorii casnici vor fi in trimestrul patru cu 45% mai mari decat in trimestrul doi, si, totodata, sunt similare cu cele de pe piata spot, potrivit datelor postate pe site-ul bursei de energie OPCOM, informeaza Agepres. Energia tranzactionata astfel reprezinta componenta reglementata a pretului energiei furnizate populatiei. Tariful reglementat are o pondere de 10% in pretul final.

Licitatiile pentru trimestrul IV de pe Platforma Centralizata pentru Serviciul Universal (PCSU), de unde furnizorii cumpara energie pentru populatie, au avut loc pe 12 si 13 septembrie.

Ele s-au incheiat la pretul de 267 de lei pe MWh pentru perioada de varf de consum, respectiv orele 18:00 – 22:00, la pretul de 254 de lei pe MWh pentru intervalul orar 7:00- 24:00 si la pretul de 230 de lei pentru intervalul 1:00- 24:00.

Aceste preturi sunt comparabile cu cele de pe piata spot (Piata pentru Ziua Urmatoare) din ultima perioada si chiar mai mari decat pretul energiei cu livrare joi, 14 septembrie, care este de 249 de lei pe MWh pentru orele de varf de consum si 199 lei pentru gol de consum, cu o medie de 224 lei pe MWh.

Licitatia pentru trimestrul al III-lea a fost suspendata, insa, fata de trimestrul al II-lea al anului, preturile de acum sunt cu 45% mai mari pentru toate intervalele orare. Si fata de trimestrul IV 2016, preturile de acum sunt mai mari cu pana la 46%.

Piata Centralizata pentru Serviciul Universal este platforma de unde furnizorii de ultima instanta, adica cei traditionali, cumpara energia pentru consumatorii casnici, prin licitatii trimestriale, cu preturi minime si maxime stabilite de ANRE.

In urma cu o saptamana, Victor Ionescu, directorul general al OPCOM, declara ca licitatia pe PCSU ar putea fi din nou suspendata, intrucat ofertele nu acopereau la acel moment cererea la varf de consum.

“Regulamentul este foarte clar: sigur ca exista riscul ca aceasta licitatie sa nu se deruleze, in conditiile in care ofertele nu acopera cererea si sunt prevazute in regulament limitele care ar putea conduce la aceasta situatie”, a spus Ionescu.

Reamintim ca dupa suspendarea licitatiei pentru al treilea trimestru, premierul Mihai Tudose a cerut Parlamentului sa ancheteze Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei. De asemenea, ministrul energiei Toma Petcu a afirmat ca ANRE nu a oferit explicatii pentru decizia de a anula licitatiile pe piata centralizata pentru serviciul universal, pentru achizitia de energie de catre furnizorii de ultima instanta. “Ce am vazut si noi din comunicatul lor, pentru ca direct nu au comunicat niciodata Ministerului Energiei. Nici nu au sarcina sa o faca, dar nu au justificat niciodata semnele de intrebare pe care noi le-am ridicat’, a spus Toma Petcu. In realitate, ANRE a transmis pe 4 iulie un raport privind posibile cauze ale cresterilor de pret, atat catre Ministerul Energiei, cat si Guvernului.

Comitetul de reglementare al ANRE a suspendat pe 8 iunie 2017 pana pe 10 august organizarea sesiunilor de licitaţii simultane cu preţ descrescător pe piaţa centralizată pentru serviciul universal. ANRE motiva decizia prin faptul ca era un volum limitat al ofertelor pentru sesiunea de licitatie. Astfel, ANRE a trimis furnizorii de ultima instanta (Electrica, ENEL, CEZ, E.ON) sa achizitioneze energie electrica in conditii de piata, de pe toate pietele centralizate administrate de catre OPCOM, inclusiv de pe PZU unde preturile pot fi mai mari. Insa, in acea mare parte, tranzactiile s-au concentrat pe PZU, producatorii preferand aceasta piata care este speculativa si mai putin transparenta.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here