ASOCIAŢII CASEI DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA AU AJUNS ÎN FAŢA UNEI INSTANŢE PENALE LA CURTE

0
1174

Acţionarii Casei de Insolvenţă Transilvania au cerut amânarea dezbaterilor miercuri, la primul termen de judecată, de la Curtea de Apel Cluj, pentru angajarea unui apărător. Aceştia sunt suspecţi într-un dosar de delapidare, trimis în instanţă pentru confirmarea redeschiderii urmăririi penale. (sursă foto citr.ro)

Andrei Cionca, Andreea Cionca, Vasile Godâncă, Florin Brisc, Radu Lotrean, Sorin Popa sunt suspectaţi de către procurorii DIICOT că ar fi închis ochii la o inginerie financiară a afaceristului american Mihai Chezan, acceptând o consultanţă cu o sumă suspect de mare, în insolvenţele Mox Construction SRL-Sterling International Developement. În dosar sunt şi alte nume grele, printre care avocatul Sorin Militaru.

Afacerea Tower nu este singura studiată de procurori, în dosar fiind prezente ca părţi civile şi alte victime păstorite de CITR, respectiv Termorom SA, Leonardo SRL, Someş SA şi Metalurgica SA.

Procurorul de caz al DIICOT Cluj a clasat dosarul de urmărire penală, dar procurorul general Augustin Lazăr nu a fost de acord cu soluţia şi a dispus vara trecută continuarea cercetărilor, fiind nevoie de o decizie judecătorească în acest sens.

Potrivit propriului site de prezentare, Casa de Insolvenţă Transilvania se prezintă ca lider de piaţă în domeniul insolvenţei.

“Am fost implicați în peste 950 de proiecte din toate domeniile de activitate, fiind de mai bine de 8 ani liderul pieței de insolvență din România. În ultimii 5 ani, am reușit să distribuim creditorilor peste 400 de milioane de euro și am vândut active de aproape 200 de milioane de euro prin sales.citr.ro în ultimii 3 ani”.

Mihai Chezan se află în Germania, într-o procedură judiciară de arest la domiciliu, instituit de autorităţile federale, acesta fiind aşteptat atât de autorităţile americane, pentru ispăşirea unei condamnări cu executare, cât şi de cele române, pentru judecarea afacerilor penale

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here