Aproximativ 5.000 de persoane care activează în domeniul Sănătăţii au pierdut la salariu sume cuprinse între 186 şi 1.000 de lei

0
497

Declaraţia îi aparţine domnului  Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas, la finalul Consiliului Naţional al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere.

„Scăderi salariale în domeniul Sănătăţii au fost înregistrate în cazul celor care cu funcţii mari. Aici este vorba despre şefii de centre din asistenţa socială, de personalul din DSP-uri, funcţionarii publici şi cei din conducere. Am mai avut probleme cu directorii economici din spitale, cu directorii de îngrijiri… Este culmea că, totuşi, şeful să aibă mai puţin decât cel pe care îl reprezintă. Nu în ultimul rând, am mai avut probleme la nivelul asistenţei din prefecturi (…). De asemenea, farmaciştii au avut probleme, şi care la Gradaţia 5 ieşeau din acea zonă a grilei, după majorarea cu 25%. Avem şi lipsa unora, cum ar fi chimiştii, biochimiştii pe care noi îi reprezentăm, iar ei nu au fost duşi mai aproape de partea de medic ca şi studii şi au rămas într-o zonă în care suntem acuzaţi că nu am ridicat mai sus. Ordonanţa 91 ne oferă posibilitatea să mai facem modificări, dar nu ştim încă, pentru că acest lucru înseamnă bani. Funcţionarii publici au probleme pentru că, de exemplu, în DSP-uri lucrează trei într-un birou şi iau trei salarii diferite. Nu sunt scăderi uriaşe de salarii, dar sunt de 200-300 de lei. În sectorul pe care îl reprezint sunt până în 5.000 de persoane care au pierdut bani la salariu, cu sume cuprinse între 186 şi 1.000 de lei”, a explicat Bărăscu.

Întrebată cum comentează faptul că angajaţii din Sănătate au anunţat că nu sunt mulţumiţi de Legea salarizării, că le scad salariile, iar dacă din martie nu li se rezolvă problemele vor ieşi în stradă, Olguţa Vasilescu, afirma la Palatul Parlamentului, la începutul lunii februarie, că Ministerul Sănătăţii urmează să elaboreze un regulament de sporuri, împreună cu sindicatele, pentru angajaţii care lucrează în Sănătate.

„Dacă nici în Sănătate nu sunt mulţumiţi, nu ştiu ce să mai spunem, pentru că acolo ştiţi foarte bine ce majorări salariale sunt. Noi am avut foarte multe discuţii cu cei din Sănătate, a rămas ca Ministerul Sănătăţii să elaboreze un regulament de sporuri, chiar împreună cu sindicatele, nu ştiu ce s-a mai întâmplat între timp, dar este obligatoriu ca el să fie gata până în luna martie. Dacă au ceva de reclamat, noi îi aşteptăm la minister să stăm de vorbă cu ei şi ei ştiu că de fiecare dată când au discutat cu noi li s-au rezolvat toate problemele, ca dovadă Ordonanţa 91 care s-a emis în luna decembrie”.

La momentul respectiv, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas precizau, într-un comunicat de presă, că există din ce în ce mai multe premise care conduc la posibilitatea declanşării conflictului de muncă la nivelul sectoarelor Sănătate şi Asistenţă socială şi solicită public noii echipe guvernamentale să găsească soluţii viabile pentru ca salariile tuturor categoriilor profesionale din cele două domenii de activitate să înregistreze creşteri de la 1 martie 2018, în concordanţă cu promisiunile exprimate de guvernanţi pe parcursul anului 2017.

CNSLR – Frăţia a organizat şedinţa Consiliului organizaţiei, în cadrul căreia a fost analizat stadiul derulării activităţii Comitetelor de Monitorizare, constituite la nivel local, privind implementarea unitară a noilor prevederi legale în domeniul fiscal şi al dialogului social, stabilite conform Protocolului încheiat de Confederaţie, cu Guvernul României.

Membrii organizaţiei sindicale s-au declarat nemulţumiţi de aplicarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 79/2017, referitoare la trecerea contribuţiilor de la angajat la angajator.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ