În august a scâzut creditarea

0
3378
scadere-credite

BNR anunță că soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna august 2016 cu 0,3% (- 0,4% în termeni reali) faţă de luna iulie 2016, până la nivelul de 215,38 miliarde de lei.

Creditul în lei s-a majorat cu 0,7% (0,6% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 1,6% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,4%).

Firmele și populația au făcut economii

La 31 august 2016, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 0,7% (0,9% în termeni reali) faţă de 31 august 2015, pe seama majorării cu 14,3% a componentei în lei (14,5% în termeni reali) şi a diminuării cu 12,5% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 12,9%).Potrivit BNR, creditul guvernamental s-a diminuat în luna august 2016 cu 5,6% faţă de luna iulie 2016, până la 867,1 miliarde de lei. La 31 august 2016, creditul guvernamental a crescut cu 0,1% (0,3% în termeni reali) faţă de 31 august 2015.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna august 2016 cu 0,5% faţă de luna iulie 2016, până la nivelul de 258495,8 milioane lei. În schimb, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 0,5%, până la 96,93 miliarde de lei.

La 31 august 2016, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 10,5% (+10,8% în termeni reali) faţă de 31 august 2015.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 3,6%, până la 77,79 miliarde de lei. La 31 august 2016, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 21,4% (21,7% în termeni reali) faţă de 31 august 2015.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice, exprimate în lei, s-au diminuat cu 1,1%, până la nivelul de 83,76 miliarde de lei. Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 5,4%.

295,71 miliarde de lei

Datele BNR mai arată că masa monetară în sens larg a înregistrat la sfârşitul lunii august 2016 un sold de 295,71 miliarde de lei. Faţă de luna iulie 2016 aceasta s-a majorat cu 0,5%, iar în raport cu august 2015 masa monetară s-a majorat cu 12,7%.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here