Nissan cere compensaţii pentru noi investiţii în Marea Britanie

0
2698
Nissan

Fabricantul de maşini Nissan vrea ca Marea Britanie să promită compensaţii pentru orice taxe rezultate în urma Brexit-ului, altfel compania japoneză ar putea retrage o posibilă nouă investiţie în cea mai mare fabrică producătoare de maşini din ţară, potrivit The Guardian.

Nissan ar putea avea tarife de export pentru maşinile asamblate în Marea Britanie şi plasate pe pieţele Uniunii Europene, în cazul unor negocieri dure ale Brexit-ului. Aceasta este una dintre consecinţele de care se teme şi Carlos Ghosn, directorul executiv al Nissan, care evidenţiază preocuparea de la nivel global ca Marea Britanie să se confrunte cu un “Brexit dificil”.

Înțelegere cu Guvernul Britanic

“Dacă vreau să fac o investiţie în următoarele luni şi nu pot aştepta până la finalul Brexit-ului, atunci trebuie să fac o înţelegere cu Guvernul britanic”, a declarat Ghosn în faţa reporterilor de la Salonul Auto de la Paris.

Nissan, care construieşte o treime din totalul producţiei de maşini din Marea Britanie la fabrica din Sunderland, va decide la începutul anului viitor unde va construi următorul Qashqai. Mai mult, aproape 814.000 de locuri de muncă din ţară depind de industria de maşini deţinută, în mare parte, de străini, conform Society of Motor Manufacturers and Traders.

Rezultatul referendumului din iunie, din Marea Britanie, a surprins mulţi investitori, producând un haos politic şi financiar şi cea mai mare scădere înregistrată într-o zi a lirei sterline faţă de dolar, mai scrie sursa citată.

Deschis la afaceri

Guvernul condus de Theresa May a încercat să reasigure producătorii că Marea Britanie este deschisă pentru afaceri şi că va ţine cont de părerea lor în timpul negocierilor noilor relaţii comerciale cu Uniunea Europeană

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here