CAVALERII DALMAŢIENI AI DREPTĂŢII

9
3330
CAVALERII DALMAŢIENI AI DREPTĂŢII

În foarte multe dintre luările de poziţie vis-a-vis de controversatul sistem informatic al Casei de Asigurări de Sănătate (ŞIUI) se desprinde, prin vehemenţă, dl Cristian Cloţ, preşedinte al sindicatului din Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti dar şi fost coordonator IT al aceleiaşi instituţii, până în ianuarie 2011.

Este minunat că există oameni care au curaj să spună lucrurilor pe nume, mai ales atunci când sunt animaţi numai de intenţii bune. Ne-am dori să fie cât mai mulţi dintre aceştia în jurul nostru şi cu siguranţă, ne-ar fi tuturor mai bine însă nu pot să nu observ că dl Cloţ manevrează foarte abil cu jumătăţi de adevăruri şi cu informaţii incomplete care se opresc fix în locul în care îi servesc domniei sale.

În primul rând, în foarte multe articole, apare ca final al activităţii domniei sale la CASMB, luna ianuarie 2011… Chiar domnia sa, într-un răspuns formulat la un comentariu postat, susţine că ar fi denunţat funcţionarea SIUI până în anul 2011… Atunci, de ce pe pagina LinkedIn a dlui Cloţ apare, scris chiar de domnia sa (bănuiesc că şi-a completat singur profilul) ca moment al încetării activităţii ca IT specialist la CASMB, luna februarie, anul 2010, după 9 ani şi 11 luni de activitate? Este anul 2010 unul pe care dl Cloţ vrea să-l uite cât mai curând? Ce s-a întâmplat în acel an dle Cloț?

 https://ro.linkedin.com/in/cristiclot

În timp ce domnia sa ocupa funcţia de specialist IT (coordonator) în cadrul CASMB, în anul 2009 ia fiinţă compania ATLAS Software SRL al cărui cod CAEN 5829 se referă la Activităţi de editare a altor produse software.

Vă veţi întreba, desigur, ce legătură are această companie cu CASMB? Veţi vedea că are…ATLAS Software SRL a dezvoltat, încă de la început, programe informatice destinate Caselor de sănătate…

a1

ATLAS Software SRL reprezintă destinaţia ulterioară, ca loc de muncă, a dlui Cristi Cloţ…

ATLAS Software SRL este compania la care domnia sa s-a declarat „Owner/Software Developer at Atlas Software”…

a2

 Ulterior dlui Cloţ i se pare, probabil, ca a riscat prea mult şi revine asupra funcţiei…

a22

Faptul ca Atlas Software SRL i-ar aparţine dlui Cloţ se pare ca nu este un secret pentru foarte multă lume.

Iată un comentariu postat de un cititor, la un articol publicat pe site-ul Europa FM, in data de 26.05.2016 şi răspunsul dat de dl Cloţ:

„Cristian cloţ ctr CASMB •  5 luni în urmă

Cristian Cloţ a avut softul propriu pentru CASMB, deci practic era un concurent al SIUI. Normal ca interesul lui era ca să îşi păstreze banii şi mentenanţa.
Altă ciudăţenie e ca acum se declară şeful sindicatului din CASMB dar tot el mai are acum câteva programe care funcţionează în CASMB şi altele cu medicii de familie în privat… deci ce vorbim…

Cristi CLOŢ •  5 luni în urmă

Nu are nicio legătură una cu alta.
Da, dezvolt software pentru foarte mulţi medici. Sunt PRIMUL care are interesul ca SIUI-ul să funcţioneze. Dacă acesta nu funcţionează corect, utilizatorii mei nu pot lucra şi eu trebuie să ofer foarte des suport tehnic pentru probleme care, în 95% din cazuri, ţin de nefuncţionarea ŞIUI + SIPE + CEAS (vezi desele blocări din ultima vreme şi foarte desele blocări în perioada sep – dec 2015!).
Stai liniştit, căci nu sunt singurul care a denunţat funcţionarea ŞIUI în anii 2008 – 2011, ci şi alte sute de colegi din casele de asigurări de sănătate. Există probe în acest sens, nu vorbe. Restul… e can-can.”

http://www.europafm.ro/fost-coordonator-it-al-casmb-cnas-stia-de-neregulile-sistemului-informatic/

Aici în răspunsul dat celui care-l acuză voalat de interese ascunse, dl Cloţ spune: „Sunt PRIMUL care are interesul ca SIUI-ul să funcţioneze. Dacă acesta nu funcţionează corect, utilizatorii mei nu pot lucra…”

Dar în interviul acordat postului si site-ului Europa FM, declara altceva:

Cristian Cloț: „Fiecare casă avea o oarecare autonomie să-și gestioneze cum știe și cum poate fluxurile curente de lucru prin intermediul unor softuri. Unii și le-au dezvoltat singuri, alții le-au contractat de la furnizori externi și la momentul la care SIUI-ul a fost deja implementat în case, aceste case aveau deja softurile lor la care au renunțat.”

http://www.europafm.ro/fost-coordonator-it-al-casmb-cnas-stia-de-neregulile-sistemului-informatic/

Iată un astfel de soft, powered by Atlas Software, care încă funcționează pe site-ul CNAS…

atlas-software

http://www.cnas.ro/casmb/page/cerere-cardd.html

Credem ca durerea cea mare a dlui Cloţ vine, nu din grija pe care o poartă sărmanului asigurat ci din faptul ca prin implementarea SIUI domniei sale i s-a tăiat o mare oportunitate de a face de bani. Angajat ca specialist IT al CASMB, din anul 2000, dl Cloţ a cunoscut foarte bine sistemul, în integralitatea sa. Mai mult, i-a speculat lipsurile şi slăbiciunile şi a încercat să le umple cu soluţii informatice furnizate tocmai de compania pe care o controla, Atlas Software. Apariţia SIUI-ului, aşa cum este el, bun, rău, a obligat Casele de Sănătate să renunţe la softurile Atlas, aducătoare de bani buni din mentenanţă şi dezvoltare.

Ne povestește dl Clot, numai despre modul în care s-a opus si protestat dar evita sa ne spuna ce a facut domnia sa, pentru sistem, pentru CASMB din poziția de coordonator IT. Orice sistem se implementeza cu ajutorul unor echipe mixte, alcatuite din oamenii furnizorului și cei ai beneficiarului, respectiv cu cei din departamentul IT. Domnia sa chiar nu a contribuit cu nimic? Chiar nu îsi asuma nicio responsabilitate?

Într-un atac furibund declanşat în emisiunea Sinteza Zilei difuzată pe Antena 3, acolo unde se poate spune orice despre oricine, dl Cloţ declara: „Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti a plătit 500.000 de euro pentru un soft de larg consum, “care se găseşte la orice colţ de stradă. Acest tip de soft care se găseşte la orice colţ de stradă, ERP se numeşte, a costat la Casa Bucureşti 500.000 de euro, deşi e un soft de larg consum, nu e nimic făcut dedicat. Şi am documente cu care pot demonstra asta”.

Oare, a pus dl Cloţ la dispoziţia vreunei autorităţi acele documente, pentru a-şi susţine demonstraţia, sau a fost vorba doar de o petardă? De fapt aceasta chestiune a dovezilor si demonstațiilor apare obsesiv în discursurile domniei sale.

Lucrurile nu se opresc aici…

Într-o dezbatere în Parlament pe subiectul atacurilor cibernetice asupra instituţiilor Statului, dl g-ral Marcel Opriş, directorul STS spunea: ”Un exemplu extrem de relevant este când o instituţie şi un om trebuiau atacate şi într-o emisiune de televiziune, a unui post de televiziune, de acum câtăva vreme, a zis «acum o să vă demonstrăm că nu am făcut nimic şi sistemul respectiv nu funcţionează». Până cu un minut înainte totul era normal, sistemul era perfect funcţional. Şi atunci cei care se ocupă de securitatea acestui sistem au zis «hopa, stai că se întâmplă ceva, ia uitaţi-vă acum ce se întâmplă». În următorul minut un atac calificat, pentru IT-işti, devastator, «denial of service», adică zeci de… cel mai primitiv, dar cel care poate fi declanşat instantaneu, din zeci de mii de surse, din întreaga lume, după un anunţ la televizor, la o televiziune românească. A pornit un atac şi sistemul respectiv nu mai era accesibil, a aşteptat persoana respectivă cele două-trei minute cât ştia că îşi va face efectul şi a spus «acum intră tu pe sistemul ăla». Evident că nu avea cum să intre”.

În lună martie 2012, dl Cristi Cloț a apărut într-o ediție a Sintezei zilei, la Antena 3, unde a criticat extrem de dur SIUI şi a făcut o demonstrație, despre cum se blochează sistemul doar la simplă accesare.

Exemplul dat de şeful STS se referea tocmai la acea emisiune iar concluziile la care ajunsese se datorau anchetei interne derulată de specialiştii STS ai HP şi Siveco. De precizat este faptul ca STS este serviciu implicat oficial în funcționarea SIUI. Ancheta a stabilit că SIUI fusese supus unui atac cibernetic de tip DOS (denial of service – o întrerupere a accesului unui utilizator autorizat la o rețea de calculatoare, de obicei, cauzată în mod intenționat) exact în timpul demonstrației făcute în direct, pe postul Antena 3. S-a dovedit ca serverul fusese accesat, în acelaşi timp din mii de surse realizându-se astfel supraîncărcarea sistemului urmată de blocare.

Dacă în urma anchetei s-au stabilit toate aceste lucruri, bănuiesc, sper ca dl g-ral Opriş nu îşi permite să glumească, ne spune domnia sa şi care au fost măsurile întreprinse pentru tragerea la răspundere a celor care au orchestrat toată acea demonstraţie denigratoare şi manipulatorie?

Acest articol nu este o pledoarie în favoarea SIUI. Nici pe departe… Toţi ne „lovim” de el atunci când intrăm în contact cu sistemul medical şi îi constatăm lipsurile pe propria piele. Toţi ne dorim ca lucrurile să funcţioneze din ce în ce mai bine în sistemul asigurărilor de sănătate şi să ne apropiem de standardele europene. Am încercat doar să vă punem la dispoziţie şi alte informaţii, fapte, întâmplări care să vă întregească imaginea de ansamblu.

Revenind la dl Cloţ, sursele spun ca acesta ar fi plecat din CASMB după o altercaţie cu dl Lucian Duță, fost Preşedinte al CASMB, in perioada 10.12.2009 – 08.05.2012, care a declarat cu subiect şi predicat: „SIUI a fost şi este sabotat de nişte «băieţi informaticieni» care, practic, controlau prin programe proprii funcţionarea la nivelul anumitor case judeţene (…). Mă refer la cei care introduseseră programe paralele cu ŞIUI, programe prin care se făcea raportarea şi plăţile în sistemul Casei Naţionale de Asigurări (…). Cel mai pregnant acest lucru s-a văzut la Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti. Băieţii aceştia care s-au opus şi se vor opune în continuare, duc în realitate tot către sferele de management ale caselor judeţene “.

În final, vă asigurăm ca am încercat să ne păstrăm echidistanţa, aşa cum procedăm de fiecare dată când realizăm câte o investigaţie jurnalistică. Constatăm cu regret, ca de fiecare dată, ca, în ultimul timp, cavalerii dreptăţii au devenit dalmaţieni.

 

9 COMMENTS

  1. Toate casele de asigurari de sanatate din tara lucrau cu niste softuri pe care le dezvoltasera impreuna cu niste firme specializate, inainte de impunerea SIUI-ului! Si, daca vreti si sinteti bine intentionati, puteti afla de la cei care lucreaza in casele de asigurari (sau au lucrat, pt ca multi dintre ei au fost nevoiti sa plece, pt ca s-au saturat de “minunatul” siui) – n-ar fi rau sa-i intrebati si, presupun ca majoritatea vor spune ca erau mult mai bune si mai prietenoase (usor de folosit) decit siui!

  2. Articol “comandat” de cei pe care ii deranjeaza adevarurile.
    Cu toate acestea, aveti partial dreptate.

    Intrebarile mele:
    1. Daca tot sunteti atat de “echidistanti”, ati incercat sa luati legatura cu salariati din casele de asigurari de sanatate ca sa aflati de la “sursa” cum functioneaza (chiar si acum, dupa atiatia ani!) SIUI-ul? Ati incercat sa luati legatura cu medicii care sunt obligati sa lucreze in SIUI? Ati luat la cunostinta de zecile de probleme cu SIUI/SIPE/CEAS din ultimul an si jumatate care au aparut in presa? Ati luat legatura cu miile de pacienti care stau si asteapta pe la cozi pentru ca “nu merge sistemul”?

    2. Ce legatura are un sistem de 180 de milioane de euro implementat de CNAS (care ar fi trebuit sa mearga perfect) cu faptul ca eu sunt dezvoltator software si trebuie sa-mi castig existenta cumva?

    3. Va “doare” mai mult faptul ca eu am ajutat la dezvoltarea unor solutii informatice de care NU S-A PLANS nimeni niciodata ca nu ar functiona decat de faptul ca statul roman a “tocat” (inclusiv din banii autorului) zeci de milioane de euro pe sisteme care nu functioneaza nici acum corect?

    4. Eu, pentru ABSOLUT toate afirmatiile publice pe care le-am facut, AM PROBE. Au fost prezentate institutiilor abilitate. Dvs. aveti probe pentru afirmatiile pe care le faceti?

    5. Stiati ca mi-am pus la dispozitie experienta si ajutorul celor de la CNAS in repetate randuri. GRATUIT (da, mai exista si oameni care nu isi fac meseria numai pentru bani sau alte avantaje; unii se mai implica si doar asa… de dragul ca lucrurile sa mearga bine). Inclusiv lui Duta, inclusiv lui Ciurchea. De fiecare data nu i-a interesat.

    Pentru informatii suplimentare, aveti adresa mea de e-mail in campul pe care l-am completat cu ocazia acestui comentariu.

    Cristi CLOT

    • ma bucur ca ati citit articolul si le-ati raspuns! – multi dintre cei care au lucrat, sau inca lucreaza in casele de asigurari au aceleasi convingeri cu dvs!

  3. Pentru sabotarea unui sistem un individ ca asta ar fi trebuit sa stea demult la lumina aritificiala si sa isi scrie memoriile impreuna cu prietenii A… si C….
    Chiar si pentru recunoasterea faptelor tot nu ar scapa de suspendare…
    Relatiile de care amintea un fost presedinte se perpetua in continuare dovada ca acest individ apare recomandat in continuare la diverse institutii publice. Oare de ce ?
    Chiar nu se sesizeaza nimeni ??? Conflict de interese e cel mai mic lucru de care ar putea fi acuzat

    • Faceti niste presupuneri deplasate bazandu-va pe afirmatiile lui Duta sau ale lui Opris (chiar daca ei reprezentau statul roman la vremea respectiva). Vedeti mai jos raspunsul la acuzatiile de “atac” informatic.

      “…acest individ apare recomandat in continuare la diverse institutii publice. Oare de ce ?”
      Chiar asa, oare de ce?

      Chiar asa: “Chiar nu se sesizeaza nimeni” dupa atatia ani in care acest individ a facut numai infractiuni si nemernicii? Hmm…

  4. Domnule Clot lamuriti ne ce e partial adevarat ? Vad ca dvoastra repetati obsesiv ce au facut altii. Aici e vorba de ce ati facut dvoastra si sunt deja multe aspecte care tin de latura penala.
    Cum puteti spune ca trebuia sa va castigati existenta atat timp cat erati angajat la CASA Bucuresti ?
    Colegii dvoastra spuneau ca veneati la servici cu o masina sport ultimul tip, dvoastra fiind fan declarat Honda.
    E adevarat ca ati lansat un atac informatic asa cum a precizat ulterior dl General Opris ?
    Vi se pare normal sa fiti lider sindical desii lucrati in privat si nu mai ocupati nici o functie publica ?
    Totusi aveati o functie publica iar ce este prezentat aici arata tocmai contrariul ca sa nu zicem altfel.

    • INTREBARE:
      Cum puteti spune ca trebuia sa va castigati existenta atat timp cat erati angajat la CASA Bucuresti ?
      RASPUNS:
      Cred ca ati rastalmacit raspunsul meu. DUPA ce am renuntat la a mai lucra cu CASMB, a trebuit sa-mi castig existenta cumva si, evident, m-am ocupat de acel lucru pe care stiu sa-l fac cel mai bine: dezvoltarea de software. In perioada cat am lucrat cu CASMB, am ajutat la toate proiectele informatice implementate. Era jobul meu.

      INTREBARE:
      Colegii dvoastra spuneau ca veneati la servici cu o masina sport ultimul tip, dvoastra fiind fan declarat Honda.
      RASPUNS:
      Pentru un necunoscator, pare o masina “sport ultimul tip”. Este o banala Honda, un model care este foarte rar la noi deoarece nu se fabrica pentru piata din Europa. Nu este nicio “sport” si nicio “ultimul tip”. Are doar o caroserie atipica. In rest, o masina cat se poate de normala. Documentati-va inainte sa judecati sau sa trageti concluzii!

      INTREBARE:
      E adevarat ca ati lansat un atac informatic asa cum a precizat ulterior dl General Opris ?
      RASPUNS:
      Evident ca nu este adevarat. Domnul Opris a mintit cu nerusinare incercand sa confere o explicatie/scuza publica acelui incident cand s-a blocat sistemul informatic. Credeti ca daca aveam eu vreo legatura mai eram in libertate? Banuiala mea privind acel incident este ca a fost accesat simultan de cateva mii/zeci de mii de oameni, o parte din telespectatorii acelei emisiuni iar serverele SIUI nu au mai facut fata. Ati mai auzit de vreo revenire a lui Opris pe tema “atacului”? Eu nu.

      INTREBARE:
      Vi se pare normal sa fiti lider sindical desii lucrati in privat si nu mai ocupati nici o functie publica ?

      RASPUNS:
      Nu inteleg care este problema dvs. in legatura cu sindicatul CASMB.
      Este o entitate complet privata, care reprezinta si apara interesele de munca ale membrilor sai.
      Peste 70% din salariatii CASMB sunt membri ai Sindicatul UNIUNEA CASMB.
      Sindicatul UNIUNEA CASMB nu datoreaza nimanui nicio explicatie in afara membrilor sai.

      Chiar daca nu va datorez explicatii in legatura cu activitatea sindicala, va voi raspunde totusi la intrebare:

      Da, este absolut normal si va explic de ce:
      – am fost ales lider de catre fostii colegii din CASMB in mod absolut democratic, liber, deschis si complet transparent (la momentul primelor alegeri, eram inca salariat in cadrul CASMB)
      – faptul ca nu mai sunt salariat al CASMB imi confera o buna libertate de miscare in caz de conflicte de munca deoarece nu pot fi supus “presiunilor” din interior
      – imi reprezint/ajut fostii colegi EXCLUSIV pentru probleme de munca
      – la ultimele alegeri (la inceputul acestui an), colegii au fost incurajati sa isi aleaga un alt lider. Intamplator, m-au dorit tot pe mine.

      ======================

      Ca sa va parafrazez, in mod “obsesiv” continuati sa aveti o problema cu mine, incercand sa deturnati atentia/discutia de la lucrurile cu adevarat importante. Despre faptul ca aceste sisteme informatice tot nu functioneaza cum ar trebui, NU VA INTERESATI?
      Despre faptul ca Duta, Ciurchea si altii au fost deja pusi sub acuzare pentru prejudicii de zeci de milioane de euro nicio vorba nu spuneti?
      NU EU sunt suspectul si NU EU am incalcat legile romane.

      Nu am vazut pe acest website (sfin.ro) o investigatie serioasa despre un subiect atat de serios, respectiv functionarea SIUI/SIPE/CEAS, sisteme informatice de interes national.
      In schimb, autorul articolului (si unii comentatori, intre care si dvs.) au alocat resurse de timp importante “investigarii” activitatii mele (!?). Un lucru de-a dreptul ilar si care ma duce cu gandul la disperarea anumitor indivizi.

      Am sustinul dintotdeauna ca SIUI/SIPE/CEAS sunt sisteme utile si inevitabile.
      Dar sa si functioneze!

      Printre multe altele am ajutat “comunitatea” si opinia publica cu acest instrument de monitorizare in timp real a functionarii SIUI: http://www.siui-monitor.ro

      Dvs. si tot ceilalti “acuzatori” ce-ati facut (in afara faptului de a sta in spatele tastaturii calculatorului si a va manifesta pareri)?
      Ati avut cunostinta de toate problemele care exista in aceste sisteme?
      Daca ati avut, ce ati facut concret pentru remedierea lor?
      Daca nu ati avut, de ce vorbiti despre un subiect pe care nu-l cunoasteti/stapaniti indeajuns de bine?

      Nici dvs. si nici altii nu vreti sa intelegeti (sau va faceti ca nu intelegeti; sau ignorati cu buna stiinta) ca exista extrem de multe documente care probeaza toate afirmatiile si acuzatiile mele.
      Aceste documente au fost remise institutiilor abilitate in a investiga presupusele infractiuni.

      Cristi CLOT

      PS: acesta a fost ultimul meu comentariu referitor la acest articol sau la eventualele alte intrebari ale “fanilor”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here