Bonusuri de performanţă de până la 5% din valoarea contractelor pentru constructori care termină autostrăzi înainte de termen

0
271

Dacă până acum constructorii de drumuri şi căi ferate puteau fi „stimulaţi” doar cu penalităţi, mai nou aceştia vor putea beneficia de bani în plus dacă termină lucrările înainte de termen. Guvernul a aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă bonusuri de performanţă de până la 5% din valoarea contractelor pentru cei care îndeplinesc cinci condiţii.

Articolul 14 al unei Ordonanţe de Urgenţă aprobate recent de Guvern prevede bonusuri de performanţă pentru executanţii de lucrări. Astfel, companiile de stat din domeniul transporturilor pot include în contractele de execuţie lucrări, odată cu organizarea licitaţiilor, bonusuri de performanţă pentru constructorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

1) execută lucrări în condiţiile stabilite prin contract pe care le finalizează înainte de termenele stabilite prin contractele de achiziţie publică. Duratele de timp luate în considerare de autoritatea contractantă nu pot depăşi un an calendaristic;
2) nu înregistrează defecte de calitate pentru lucrările executate;
3) încheie procese verbale la terminarea lucrărilor fără defecte de calitate;
4) nu înregistrează penalităţi, dobânzi, majorări de întârziere şi nu sunt aplicate alte sancţiuni în derularea contractelor de achiziţie publică;
5) nu înregistrează dispute pentru majorări ale valorii contractelor de achiziţie publică în Comisiile de Adjudecare a Disputelor sau în Camerele de Arbitraj.

Între 1 și 5%

Bonusurile de performanţă se acordă în procent cuprins între 1%-5% din valoarea contractelor de execuţie lucrări fără T.V.A., stabilit de autoritatea contractantă, raportat la duratele de timp luate în calcul pentru finalizarea lucrărilor înainte de data limită stabilită prin contract cu încadrarea în prevederile alin.(1) lit.a).

Plata bonusurilor de performanţă pentru executanţii de lucrări are loc la finalizarea executării lucrărilor conform contractelor de achiziţie legal încheiate.

Bonusurile de performanţă se prevăd în bugetele proiectelor de infrastructură de transport, la titlul de cheltuieli din care are loc finanţarea proiectului. În devizul general de investiţii elaborat conform legii, bonusurile de performanţă se prevăd la Cap.V – Alte cheltuieli. Bonusurile de performanţă sunt cheltuieli eligible pentru decontare din fonduri structurale şi se cuprind în bugetul proiectelor astfel cum acesta este întocmit potrivit contractelor de finanţare legal încheiate.

Simplificarea finanțării proiectelor de infrastructură

Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern în şedinţa din 16 noiembrie mai prevede o serie de măsuri de simplificare a mecanismelor de finanțare pentru proiectele de infrastructură de transport, precum crearea unui mecanism ce permite decontarea proiectelor fazate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) din fonduri europene în valoare de 500 de milioane de euro. Aceste proiecte fazate se află în curs de implementare (exemple: Autostrada Sebeş – Turda, Autostrada Lugoj – Deva). Legislaţia actuală nu a inclus un astfel de mecanism.

O altă măsură vizează evitarea blocajelor în procesul de decontare a sumelor alocate din bugetul de stat pentru lucrări de infrastructură: constructorii vor putea justifica sumele cheltuite din avansul pentru lucrări la finalul execuţiei lucrărilor, şi nu la finalul anului calendaristic, aşa cum se proceda până acum.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ