Zonele Băneasa – Siseşti, Barbu Văcărescu – Floreasca şi Pipera din nordul Capitalei vor beneficia de cele mai multe apartamente care se vor construi în următorii doi ani

0
1981
Ministerul Finanțelor a programat pentru luna mai împrumuturi de peste 900 milioane de euro

Zeci de ansambluri de locuinţe se află în diverse stadii de avizare şi lucru în zonele premium şi middle class. O analiză de specialitate arată că cele mai multe se vor construi în zonele unde au apărut noi factori de interes, precum Barbu Văcărescu – Floreasca, unde s-au dat în folosinţă multe clădiri de birouri sau Bucureştii Noi – Siseşti – Băneasa, unde infrastructura s-a îmbunătăţit.

Factorii care determină ritmul actual de dezvoltare al unei zone sunt numărul de terenuri libere, aflate la vânzare sau în curs de obţinere de avize, concurenţa în rândul ansamblurilor aflate în construcţie şi, mai nou, uşurinţa obţinerii unei autorizaţii de construire pentru acea zonă.

Dacă în zonele cu puţine construcţii, precum Băneasa – Siseşti sau Străuleşti, autorizaţia de construire a unui bloc sau ansamblu de mari dimensiuni se obţine în circa 6-12 luni, în zonele Primăverii, Kiseleff sau Dorobanţi obţinerea autorizaţiei pentru un bloc cu patru etaje poate trece de doi ani, de exemplu, în funcţie de etapele premergătoare solicitate de către autorităţi (PUZ, PUD etc), precizează analiza realizată de Nordis.

Pe lângă faptul că în zonele exclusiviste Primăverii, Kiseleff sau Victoriei terenurile sunt foarte mici şi puţine, iar preţurile lor trec uneori şi de 2.000-3.000 euro/mp, investitorii au început să îşi ia în calcul şi durata şi demersurile obţinerii autorizaţiei de construire, care se regăsesc şi ele în preţul final al apartamentelor construite în aceste zone.

„Preţul unui teren poate fi semnificativ mai mare într-o zonă premium, de exemplu în zonele Primăverii, Dorobanţi-Capitale sau Kiseleff-Aviatorilor preţul poate ajunge şi la 3.000 euro/mp, incidenţa costului terenului fiind semnificativă în acest caz în preţul final de vânzare. Pentru zona Herăstrău, preţul pentru teren este între 1.000-1.200 euro/mp, iar dacă mergem mai spre Nord, în zonele Băneasa sau Pipera aici preţul este între 300-500 euro/mp, având o variaţie în funcţie de suprafaţă şi locaţie exactă”, declară Florin Poştoacă, Managerul Departamentului de Investiţii din cadrul Nordis, citat în comunicat.

Zonele de lux Piaţa Victoriei, Dorobanţi şi Primăverii, situate între Guvern şi Parcul Herăstrău sunt aproape închise, aici fiind disponibile la vânzare foarte puţine terenuri.

În lucru sunt mai multe ansambluri elitiste, tip boutique, construite pe terenuri mici, cu număr mic de apartamente, care au însă suprafeţe mari, de la 90 mp pentru 2 camere şi până la penthouse-uri de 200-300 mp.

Preţurile pentru astfel de apartamente pornesc de la 3.000 euro/mp construit. Pentru cele de două camere pornesc de la 1.900 euro/mp şi ajung la 4.000 euro/mp construit, în cazul apartamentelor tip penthouse.

La polul opus sunt zonele Băneasa-Siseşti şi Bucureştii Noi, unde creşte pe zi ce trece numărul terenurilor aflate la vânzare şi al ansamblurilor rezidenţiale aflate în diverse stadii de avizare sau lucru.

În ultimii ani, infrastructura s-a îmbunătăţit constant: Şoseaua Gheorghe Ionescu Siseşti a fost lărgită la patru benzi şi au apărut staţii noi de metrou sau sunt în plan pentru următorii ani. Investitorii care aveau în plan această zonă, amorţiţi de perioada crizei, revin cu planuri de viitor.

Ca urmare, în aceste zone se construiesc sau se vor construi ansambluri rezidenţiale de diverse dimensiuni, de la cele boutique, aflate în la capătul dinspre Băneasa al Şoselei Gheorghe Ionescu Siseşti, până la ansambluri cu sute de apartamente, aflate în zona Bucureştii Noi, Chitila, Pod Constanţa.

Zona care se menţine atât în preferinţele cumpărătorilor, cât şi ale dezvoltatorilor este Şoseaua Nordului Herăstrău, unde numărul terenurilor libere scade însă simţitor şi unde s-au descoperit şi nişte situri arheologice, care îngreunează procesul de autorizare.

În 2016 şi 2017 a crescut foarte mult numărul de ansamblurilor rezidenţiale în lucru, de mici, dar şi de mari dimensiuni, în avizare mai fiind încă un număr semnificativ de proiecte.

Preţurile pentru apartamente în Şoseaua Nordului Herăstrău pornesc de la 1.500 euro/mp construit şi sunt în creştere uşoară, deoarece proiectele bune, cu facilităţi şi preţuri competitive au fost deja precontractate.

O zonă unde s-a construit mult şi până în 2013 şi în ultimii ani, dar unde vânzările au stagnat este Pipera. Numărul proiectelor la vânzare este mare, dar şi al terenurilor disponibile, urmând a se anunţa noi  proiecte după ce piaţa le va absorbi pe cele existente.

În planul doi al zonei de birouri cu zgârie nori Barbu Văcărescu- Floreasca se construiesc apartamente. Cel mai mare proiect imobiliar din zonă are în plan 1.500 apartamente.

„În zona Barbu Văcărescu-Floreasca, numărul ansamblurilor anunţate în a doua parte a lui 2016 şi începutul lui 2017 a crescut simţitor. Aici se construiesc apartamente cu suprafeţe cuprinse între 40 şi 200 mp şi preţuri în medie de 2.700 euro/ mp. În viitor, însă, numărul terenurilor va scădea, urmând ca zona de interes, atât rezidenţială, cât şi a clădirilor office, să se extindă către Pipera şi Cartierul Tei”, a adăugat Florin Poştoacă.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here